Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            20 aprilie 2012

            Autor:
            Categorii: Cronica de film,

            În cariera multor regizori, unii dintre ei foarte mari, vine o perioada, în a doua parte a vietii, în care viziteaza „Palilula”. Nu l-a ocolit nici pe Fellini (al carui Satyricon arata o înclinare spre exces, motivata, e adevarat, si de sursa literara ), iar Jean-Luc Godard înca o face, o data la doi ani, blocând din ce ce în ce mai mult, plin deself-indulgence, sensul filmelor sale. Silviu Purcarete ajunge sa faca toate astea înca de la primul film. Dar sa ma explic.

             

            Palilula e, pare-se, un „orasel pierdut undeva pe harta tarii”. Serafim (Áron Dimény), doctor pediatru cu fes rosu, ajunge aici pentru a-l înlocui pe recent decedatul nea’ Pantelica. Însa Palilula nu e Turnu Magurele: aici nu se nasc copii, morga e un fel de foisor/sera dezafectata în piata centrala, mortii si fotografiile se misca, un tren nocturn se încarca cu un transport de broaste pentru export, iar un hermafrodit se transforma în femeie la luna plina, si înapoi la luna noua. Detalii de acest gen, care mai de care mai „altfel”, cautat neobisnuite, se aglomereaza unele peste altele, fara masura si orizont, si nu duc nicaieri.

             

            La adapostul unei logici interne închipuite, Purcarete creeaza o lume ancorata doar de imaginatia sa. Poate fi suficient pentru o scena de teatru, nu si pentru un film. Dupa introducerea în realitatea alternativa a Palilulei, orice urma de intentie narativa se risipeste în ilustrarea amanuntita, repetata si monotona a dictonului orasului: „Mâncarea-i fudulie, iar bautura-i temelie”. Palilulienii (printre care George Mihaita si Razvan Vasilescu) zac în cazi, pe banci si scaune, petrec si beau pe muzica aceluiasi pian si acelorasi arii de opera, iar protagonistul este lasat balta printre ei pâna la finalul dezlantuit.

             

            Am înteles din prima: chefurile orgiastice ilustreaza excesul si decaderea lumii. Capra e simbol al fertilitatii si o sa fete în cele din urma. Serafim e doctor pediatru. Broaste sunt mai multe decât în Magnolia (iar acolo ploua cu ele!). Stim ce urmeaza, intuim si cum o sa aiba loc, dar acest lucru nu e de ajuns pentru Purcarete. Înca o scena si apoi înca una, care se anuleaza reciproc, fac din Undeva la Palilula un film extrem de greu de vazut si de recomandat.

             

            Poate ca nu e nimic în neregula cu demersul lui Purcarete; lumi stranii, în care fiecare detaliu are ceva aiurea, au creat si altii. Când îi iese, Terry Gilliam e considerat vizionar; Jean-Pierre Jeunet si Marc Caro au inventat împreuna Delicatessen si La cité des enfants perdus. Iar Charlie Kaufman a mutat viata pe scena înSynecdoche, New York.  Dar chiar daca foloseste resurse considerabile (efecte vizuale nemaivazute într-un film românesc, bani multi dati pe scenografie), executia e deficitara: pentru scenele de „petrecere” recurge iar si iar la aceeasi maniera de filmare, la acelasi tracking shot; unele replici strepezesc pur si simplu auzul („Un mic Nazaret pierdut prin coclauri”, „De 5 milioane de ani ne tot grabim”); aglomerarea nu tine loc de inspiratie atunci când planul nu are profunzime; poantele finale ale glumelor sunt repetate sau explicitate la refuz („Înjuri de lup?”).

             

            Autoindulgent si fara tinta, Undeva la Palilula e un esec de proportii care nu da adjectivului „purcaretian” conotatii pozitive. Parafrazând o replica din film, „hai ca se-ncalzeste spritul”.

             

             

             

            Sursa: filmreporter.ro

            Filmsi a gasit pentru tine



            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!