Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Cum a folosit CIA un film SF fals pentru a salva americanii din Teheran

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

             

             

             

             

             

            Prima parte

             

             

             

            4 Noiembrie, 1979, o zi de lucru ca oricare alta în Ambasada SUA din Teheran. Afară, cerul este mohorât, personalul trece prin filtrul de control, puşcaşii marini şi-au ocupat posturile de pază, iar în faţa ambasadei, un grup de militanţi islamişti anti-americani scandează: “Allah akbar! Marg bar Amrika!”.

             

            Mark şi Cora Lijek, un tânăr cuplu detaşat pentru prima oară într-un post din străinătate, le cunoştea sloganurile: “Dumnezeu e mare! Moarte Americii!”. Cei doi, treptat, au învăţat să ignore toate aceste lucruri şi să-şi vadă de treburile zilnice. Dar astăzi, militanţii scandau mai tare decât de obicei. Iar când unul din angajaţi, de origine iraniană, a venit să anunţe că este “o problemă la poartă”, au ştiut imediat că această dimineaţă va fi diferită. În curând, tinerii protestanţi aveau să escaladeze zidurile ambasadei. Cineva a forţat deschiderea porţii din faţă, iar aceştia s-au năpustit în interior, răspândindu-se rapid în toată curtea ambasadei şi fluturând pancarde cu Ayatollahul Khomeini. Apoi, au asediat reşedinţa ambasadorului şi au ocupat toate punctele-cheie, luând ostateci 52 din angajaţii ambasadei.

             

             

            Iniţial, soţii Lijek au sperat că partea din clădire în care se aflau va scăpa neobservată. Din cauza renovărilor recente, demisolul era aproape gol. Poate nimeni nu va suspecta că 12 americani, împreună cu aproximativ 30 de cetăţeni iranieni şi aplicanţi pentru viză se aflau la etajul superior. Ofiţerul consular Joseph Stafford, împreună cu soţia sa, Kathleen şi Robert Anders, un ofiţer senior din departamentul pentru acordarea vizelor făceau parte din acest grup.  

             

            Aceştia au incercat să-şi păstreze calmul şi chiar să-şi continue munca. Dar odată cu oprirea curentului electric, toată lumea a fost cuprinsă de panică. Angajaţii de origine iraniană, care ştiau predilecţia militanţilor islamişti pentru provocarea incendiilor, se aşteptau la ce e mai rău. “Cineva se află pe acoperiş”, a spus tremurând un angajat iranian. Altul a simţit miros de fum. Oamenii au început să plângă în întuneric, convinşi că teroriştii încercau să incendieze clădirea. Strigătele de victorie se auzeau din ce în ce mai puternic şi, ocazional, focuri de arme. Era un moment prielnic pentru a fugi.

             

             

            Americanii au distrus plăcuţele pentru ştampile, au organizat un plan de evacuare şi i-au trimis către uşa din spate. “Vom ieşi în grupuri de câte 5 sau 6”, spuse puşcaşul marin de serviciu. “Mai întâi vor ieşi cetăţenii iranieni. Cuplurile căsătorite vor urma după aceştia. Apoi ceilalţi”. Clădirea consulatului era singura din complexul ambasadei cu ieşire direct în stradă. Scopul era de a ajunge la sediul ambasadei Marii Britanii, situat la şase blocuri distanţă.

             

            Afară ploua cu găleata când au deschis uşile grele din oţel. Din fericire, strada era pustie. Un grup a cotit-o spre nord, dar a fost prins în scurt timp şi adus înapoi în ambasadă, sub ameninţarea armelor.

             

            Grupul format din soţii Stafford, Lijek, Anders şi câţiva cetăţeni iranieni s-a îndreptat spre vest, evitând ciocnirea cu militanţii islamişti. Aproape că ajunseseră la ambasada britanică, când au dat peste o altă demonstraţie. Inspirată, una din iranience le-a spus - “Nu plecaţi” - ca apoi să se amestece prin mulţime. În cele din urmă, grupul a reuşit să se strecoare printre mulţimile de revoluţionari care controlau o mare parte din Teheran şi să ajungă la apartamentul soţilor Anders, situat chiar în apropiere.

             

             

            Aceştia au încuiat uşa şi au pornit un dispozitiv cu transmisie radio conectat la reţeaua de comunicaţii a ambasadei. Puşcaşii marini ţipau isteric, încercând să se coordoneze unii cu ceilalţi. Henry Lee Schatz, un ataşat pe probleme de agricultură, care a asistat la toată scena din biroul său de la etajul şase al unei clădiri de birouri situată vis-à-vis de ambasada SUA, transmitea următoarele: “Puşti şi mitraliere sunt aduse şi descărcate din camioane în interiorul ambasadei”.

             

            Criza ostaticilor din Iran, care a durat 444 de zile, a zguduit încrederea americanilor şi a scufundat campania de realegere a preşedintelui Jimmy Carter. Americanii vor fi în curând “intoxicaţi” cu chipul întunecat al lui Khomeini şi de ştirile de noapte ce prezentau pe militanţii islamişti bine înarmaţi, care defilau cu prizonierii legaţi la ochi şi ameninţând “spionii” pe care îi luaseră ostatici. Cu toţii ne amintim de cei 52 diplomaţi ai ambasadei Americane şi de tentativa de salvare a acestora soldată cu un eşec, precum şi de prăbuşirea în deşert a unui elicopter al Armatei Americane.

             

            Dar puţină lume cunoaşte în detaliile clasificate privind implicarea CIA în planul de salvare a americanilor – de descindere în forţă într-un oraş în plină fierbere.

             

             

            În jurul orei 15, cei cinci oameni care se refugiaseră în garsoniera soţilor Anders şi-au dat seama că sunt în mare pericol. Cu cât militanţii islamişti deţineau mai mult control, cu atât vorbitorii de limbă engleză de la radio s-au împuţinat. Cel care-şi spunea “Palm Tree” a dispărut. Singurele ştiri în engleză, pe care le-au mai auzit, anunţau predarea diplomaţilor americani, după aceea numai Farsi se putea auzi la radio. Ambasada era pierdută. Evadaţii erau pe cont propriu.  

             

            CIA era în haos, când Tony Mendez a sosit la birou în dimineaţa următoare. Oamenii se ciocneau unii de ceilalţi pe holuri, alcătuind dosare şi ordonând hârtii. Birourile erau pline de telegrame – reprezentând mesaje de urgenţă de prioritate maximă.

             

            Mendez, în vârstă de 38, a lucrat în CIA în timpul războiului din Vietman. Dar acest caz era mult mai complex. Înainte, Statele Unite ale Americii aveau relaţii diplomatice bune cu guvernul iranian din acea perioadă. Acum, Ayatollahul Khomeini şi Consiliul Revoluţionar Islamic au refuzat orice tip de negocieri. Prin urmare, o operaţiune de salvare clandestină ar fi fost ultima speranţă. Întrucat revoluţia a început cu un an în urmă, cea mai mare parte a infrastructurii agenţiei CIA din Iran a fost distrusă.

             

            Tony Mendez (fostul şef al secţiei specializate în deghizarea agenţilor şi actualul preşedinte al Diviziei de grafică şi tehnici speciale din cadrul agenţiei CIA) a supravegheat toate operaţiunile logistice din spatele zecilor de mii de identităţi false difuzate de CIA.  Prin urmare, Tony ştia exact că în Iran se aflau doar trei agenţi secreţi, care însă erau ţinuţi prizonieri în ambasadă. 

             

             

            La început, Mendez a crezut că misiunea era de a elibera ostaticii. A făcut pregătirile necesare cu agenţii săi pentru a intra în Iran şi, timp de 90 de ore, a conceput un plan numit “Operaţiunea Bodyguard”, în care un cadavru pe post de dublură a Şahului ar fi fost utilizat pentru eliberarea ostaticilor. Chiar era un plan impresionant, însă cei de Casa Albă nu l-au aprobat. Apoi, la câteva săptămâni de la ocuparea ambasadei, Mendez a primit un memorandum marcat cu “secret” de la Departamentul de Stat. Acesta începea astfel: Protestanţii nu au reuşit să captureze pe toţi membrii angajaţi ai ambasadei. Câţiva dintre aceştia au reuşit să scape şi să se acundă undeva prin Teheran. Puţini oficiali ai guvernului cunoşteau detaliile acestei operaţiuni, deoarece consilierii lui Carter şi Departamentul de Stat doreau să limiteze riscul unor scurgeri de informaţii.

             

            Timp de 14 ani, Mendez a fost membru al Biroului de Servicii Tehnice din cadrul CIA – parte din magazinul cu articole pentru spionaj cunoscut pentru faptul că a încercat să planteze explozibili în trabucurile lui Fidel şi pentru „accesorizarea” pisicilor cu microfoane pentru interceptarea convorbirilor. Era un maestru al „schimbării identităţilor”, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în situaţii limită. Folosind nişte măşti, odată a transformat un ofiţer FBI şi un diplomat asiatic în doi oameni de afaceri albi – Victor Mature şi Rex Harrison – pentru a putea aranja o întâlnire în capitala Laos-lui, un stat aflat sub dictatul legii marţiale.

             

             

            Când un inginer rus a avut nevoie să livreze nişte cutii blindate cu filme conţinând detalii ultrasensibile legate de noul super-MIG jet, Mendez i-a ajutat pe agenţii CIA însărcinaţi cu acestă misiune să scape de agenţii KGB aflaţi pe urmele lor, dotându-i un dispozitiv de tipul  „jack-in-the-box”. Un agent trebuia să aştepte un moment de confuzie, pentru a ieşi neobservat din maşină. Imediat după ce cobora din maşină, un manechin se ridica automat, lăsând impresia că omul se afla încă pe scaunul pasagerului din dreapta. Folosindu-se de acest truc, Mendez a putut să ajute sute de agenţi să scape nedetectaţi.

             

            Pentru operaţiunea din Teheran, strategia lui era punct ochit, punct lovit: Americanii trebuiau să-şi schimbe identităţile, să se ducă direct la aeroportul Mehrabad şi să se îmbarce în avion. Bineînţeles că, pentru a pune în acţiune acest plan, cineva trebuia să meargă clandestin în Iran, să ia legătura cu evadaţii, să le dea cărţile de identitate false şi să-i conducă spre libertate fără a fi detectaţi de aparatele de securitate iraniene. Iar acel cineva, era el.

             

            Încercând să iasă din Teheran, evadaţii erau ţinte sigure. Nu puteau să se strecoare pe cont propriu; ar fi fost reperaţi pe străzi şi cu siguranţă chestionaţi în aeroport. Dacă ş-ar fi prezentat paşapoartele diplomatice, ar fi fost târâţi înapoi în ambasadă şi interogaţi sub ameninţarea armelor, alături de ceilalţi „spioni”.

             

             

            În primele zile, s-au strecurat dintr-un adăpost într-altul, inclusiv în casele celor ţinuţi prizonieri în ambasadă. Uneori, ei adormeau îmbrăcaţi complet, în cazul în care ar fi trebuit să fugă. Folosirea telefonului ar fi fost prea riscantă; imamii au penetrat vasta reţea de ascultare a Şahului folosită pentru suprimarea dizidenţilor. Fiecare loc în care au locuit, devenea din ce în ce mai vulnerabil. În cele din urmă, Anders l-a sunat pe John Sheardown, un prieten de la ambasada Canadiană. „De ce nu aţi sunat mai devreme?, l-a întrebat Sheardown. „Bineînţeles că vă putem adăposti”.

             

            Pentru minimalizarea riscurilor, grupul a fost împărţit în două. O parte s-a dus în casa familiei Sheardown, iar cealaltă a mers la reşedinţa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Ambele case erau situate într-un cartier cochet din partea de nord a Teheranului. Membrii dinastiei Quajar şi-au îngropat regii acolo, la poalele munţilor Elburz, iar acum zona era locuită de negustori, diplomaţi, funcţionari înstăriţi – şi şase refugiaţi politici care şi-au găsit adăpost acolo: 5 de la consulat şi Henry Lee Schatz, cu numele de cod Palm Tree, care a transmis mesajele folosind o staţie radio de emisie recepţie. Timp de câteva săptămâni, acesta s-a ascuns într-o reşedinţă diplomatică suedeză, până să se îndrepte către locuinţa soţilor Sheardown.   (VA URMA)

             

             

             

            vezi trailer

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!