Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Cum a folosit CIA un film SF fals pentru a salva americanii din Teheran (partea a II-a)

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

             

             

             

             

             

            Casele erau luxoase, având multe cărţi, ziare în limba engleză şi băuturi variate: bere, vin şi scotch. Dar invitaţii nu puteau să iasă din apartamentele lor. Pe măsură ce săptămânile treceau, s-a instalat o rutină liniştită. Găteau împreună cine copioase, citeau sau jucau cărţi. Proba lor zilnică era alcătuirea echipelor pentru bridge – şi dacă vor fi prinşi şi probabil ucişi.

             

            Cu cât trecea timpul, cu atât riscul descoperirii era mai mare. Militanţii islamişti au luat la periat documentele din ambasadă şi au început să-şi dea seama cine făcea parte din CIA. Chiar au angajat echipe de ţesători care să refacă documentele distruse (Guvernul iranian va publica mai târziu documentele recuperate într-o serie de cărţi intitulată Documents From the US Espionage Den (Documente din spionajul Den al SUA). În final, vor şti exact numărul angajaţilor ambasadei, membrii de conducere şi să intervină rapid. Afară, Gărzile Revoluţionare au făcut o descindere în forţă în Shemiran, controlȃnd străzile unde locuiseră străinii si apropiindu-se foarte mult de cele două ascunzători. Odată, americanii au trebuit să se îndepărteze din dreptul ferestrelor, când un elicopter militar a survolat casa soţilor Sheardown. Altădată, toţi au rămas îngroziţi când un apelant anonim a sunat la reşedinţa Taylor şi a cerut să vorbească cu Joe şi Kathy Stafford, după care a închis.

             

            Acasă, guvernele SUA şi Canadei erau, de asemenea,  în fierbere. Câţiva jurnalisti au primit ponturi în legătură cu evadaţii şi erau pe punctul de a pune cap la cap această poveste. Chiar şi CIA a lucrat să-i elibereze pe cei şase, pe căi neoficiale, în majoritate implicând trasee terestre şi rutele de contrabandă. CIA a purtat discuţii cu Ross Perot, care a reuşit să-i strecoare afară, dintr-o puşcărie din Teheran, pe doi dintre angajaţii companiei Electronic Data Systems.

             

             

            La o reuniune a NATO, în decembrie 1979, Flora MacDonald, Ministrul Afacerilor Externe al Canadei s-a confruntat cu Secretarul de Stat al SUA, Cyrus Vance şi i-a sugerat să-i aducă pe cei şase americani la graniţa cu Turcia – pe biciclete, dacă este necesar.

             

            Americanii au sesizat tărăgănarea lucrurilor şi pericolul iminent. Prin urmare, pe 10 ianuarie 1980, la aproape nouă săptămâni de când s-au ascuns - Mark Lijek şi Anders au scris o telegramă pentru Ken Taylor, pe care să o trimită la Washington în numele lor. Mai târziu, Mark a expus conţinutul acesteia: „Trebuie să plecăm de aici”.

             

            Poveştile de acoperire ale CIA sunt, în general, comune, concepute special pentru a nu atrage atenţia. Aşa a demarat planul lui Mendez. Va folosi documente canadiene pentru americani, datorită limbii comune şi a culturii asemănătoare – şi, apoi, toată lumea îi iubeşte pe canadieni. Dar Mendez trebuia să găsească un pretext pentru care cei şase Canucks (n.r. canadieni) rătăceau în toiul revoluţiei khomeiniste din Iran. În ţară se aflau numeroşi jurnalişti nord americani, lucrători umanitari şi consilieri în industria petrolieră. Însă toţi aceştia erau puternic monitorizaţi sau bine cunoscuţi autorităţilor. Departamentul de Stat s-a gandit că ar putea să treacă drept profesori şomeri, până când cineva şi-a dat seama că toate şcolile de limbă engleză erau închise.

             

             

            Atunci când guvernul canadian a sugerat ca aceştia să fie nutriţionisti care să inspecteze culturile, Mendez a respins ideea ca absurdă: "Aţi fost la Teheran în ianuarie? Este zăpadă pe câmp. Şi nu există agricultură”.

             

            Se afla într-un punct mort. Timp de aproximativ o săptămână, nimeni din Washington nu a putut inventa un motiv credibil pentru ca cineva să se afle în Teheran. Apoi, dintr-o dată, Mendez s-a gândit la un plan, pe cât de neobişnuit, pe atât de „ciudat” de credibil: El ar deveni Kevin Costa Harkins, un producator de film irlandez, care-şi conduce echipajul său de preproducţie prin Iran, pentru a cauta locaţii de filmat pentru un blockbuster hollywoodian.

             

            Mendez mai colaborase cu cei de la Hollywood, pentru a primi ajutor pentru misiunile sale (la urma urmei, cu toţii se ocupau cu crearea de realităţi false). Şi nimeni nu ar fi bănuit că o mână de excentrici de la Hollywood ar putea fi oarbă la situaţia politică din Iran. Paradoxal, guvernul iranian, încerca să încurajeze afacerile internaţionale în ţară. Ei au nevoie de valută, iar o producţie de film ar putea însemna milioane de dolari SUA.

             

            Mendez le-a dat superiorilor săi planul de operaţiuni, cu o analiză obiectivului, misiunea şi logistica aferentă. Acesta era atât de complex, de bine fondat şi plauzibil, încât, în cele din urmă a primit aprobarea superiorilor săi şi a Casei Albe.

             

            Cu 10.000 dolari în servieta, Mendez a zburat la Los Angeles pentru a-şi construi acoperirea. El l-a sunat pe prietenul său, John Chambers, un make-up artist veteran care a câştigat un premiu Oscar în 1969 cu filmul Planet of the Apes (n.r. Planeta maimuţelor) şi care, întâmplător, era unul din vechii colaboratori ai CIA. Chambers a adus un coleg specialist în efecte speciale, Bob Sidell. S-au întâlnit la mijlocul lunii ianuarie, iar Mendez le-a prezentat pe scurt situaţia şi planul său. Chambers şi Sidell s-au gândit la ostaticii pe care îi vedeau în fiecare noapte la televizor şi rapid, au acceptat acest caz.

             

             

            Mendez ştia că trebuiau să planifice totul până la cel mai mic detaliu. „În cazul unui control, fiecare lucru trebuie să fie bine fundamentat”, a afirmat Mendez. Dacă ei vor fi expuşi, acest lucru ar putea face de râs guvernul american, ar compromite agenţia şi ar periclita atât vieţile lor, cât şi pe cele ale ostaticilor din ambasadă. Încă de la început, militanţii islamişti au spus că orice tentativă de salvare a americanilor, se va solda cu execuţia acestora.

             

            În doar patru zile, Mendez, Chambers şi Sidell a creat o companie de producţie falsă la Hollywood. Au conceput conceput cărţi de vizită şi au născocit identităţi noi pentru cei şase membri, care se ocupau cu găsirea locaţiilor, incusiv de toate aprobările anterioare. Sediul companiei de producţie va fi situat într-unul din apartamentele studiourilor Sunset Gower, care înainte a fost ocupat de lotul din Columbia, într-un spaţiu eliberat de Michael Douglas, după ce a terminat Sindromul China.

             

            Mai aveau nevoie de un film – iar Chambers avea scenariul perfect. Cu câteva luni în urmă, primise un telefon din partea unui producător, Barry Geller, care achiziţionase drepturile pentru romanul SF al lui Roger Zelazny „Lord of Light, pe care l-a modificat în stilul propriu. Apoi a adunat câteva milioane de dolari de la investitorii înstăriţi şi l-a angajat pe Jack Kirby, faimosul artist de benzi desenate care lucrat la „X-Men, pentru a face conceptele grafice. În acest timp, Geller avea în cap un proiect – un parc tematic, bazat pe desenele lui Kirby, care s-ar fi numit Tărâmul ştiinţifico-fantastic; acesta ar include roata lui Ferris înaltă de 92 metri, maşinuţele maglev acţionate-vocal, „o cameră de control planetar”, condusă de roboţi şi o cupolă încălzită de două ori mai mare decât Empire State Building.

             

             

            În noiembrie, Geller a anunţat planul său măreţ într-o conferinţă de presă, la care au fost invitaţi  Jack Kirby, Rosey Grier, fosta stea a fotbalului şi posibil actor în proiectul său, precum şi câţiva oameni îmbrăcaţi în vizitatori din viitor. La scurt timp după aceea, Geller a fost arestat pentru deturnare de fonduri, iar proiectul de film s-a năruit.

             

            Întrucât Chambers fusese angajat de Geller pentru a se ocupa de machiajele peliculei sale,  acesta mai avea acasă scenariul şi schiţele proiectului. Filmul are la bază o poveste ştiinţifico-fantastică de inspiraţie mistico-hindusă, care se petrecea pe o planetă colonizată. Peisajul din Iran era perfect pentru acest script.

             

            Un bazar celebru subteran de la Teheran s-a potrivit cu una din locaţiile descrise în scenariu. „Acest lucru este perfect", a declarat Mendez. El a scos coperta şi a redenumit noul script „Argo – ce reprezenta numele corabiei folosite de Jason în faimoasa sa expediţi pentru a lua Lâna de aur. Noua companie de producţie şi-a dotat biroul cu linii telefonice, maşini de scris, afişe şi cutii pentru rolele de film. De asemenea, pe uşa de la intrare au pus o plăcuţă inscripţionată cu STUDIO SIX PRODUCTIONS, după cei şase americani care trebuiau salvaţi.

             

             

            Sidell a citit scriptul şi a schiţat un program pentru o lună de filmări. Mendez şi Chambers au creat afişe pentru film şi au cumpărat spaţii de publicitate în publicaţiile „Variety” şi „The Hollywood Reporter”. Cu o noapte înainte ca Mendez să se întoarcă la Washington, compania de film Studio Six a dat o mică petrecere la Brown Derby, unde au sărbătorit noua lor „producţie”, iar Mendez a luat nişte cutii cu chibrituri ca obiecte de recuzită suplimentare, pentru a părea cât mai credibil. La scurt timp după aceea, au apărut reclamele pentru „Argo”, care anunţau  începerea filmărilor în luna martie. Titlul filmului era scris cu litere groase pe fundal negru, însoţit de gaura unui glonţ, iar în partea de jos era inscripţionat sloganul: „O conflagraţie cosmică”.

             

            Mendez a intrat clandestin în Iran pe 25 ianuarie 1980, după ce a primit o telegramă din partea directorului CIA, care certifica aprobarea planului său de către preşedintele Carter, însoţită de următoriul comentariu: „Poţi să-i dai drumul. Succes!”. Acesta a zburat în Europa, pentru a obţine viză de la consulatul Iranian din Bonn. „Am o întâlnire de afaceri cu asociaţii mei”, le-a explicat autorităţilor iraniene din Germania. „Ei sosesc cu avionul de la Hong Kong şi mă aşteaptă acolo”. În aeroport, a simţit că-l cuprinde un val de transpiraţie rece – chiar şi profesioniştii mai au momentele lor de îndoială – dar ştia că nu mai era cale de întoarcere. Şi-a pus toată încrederea în greutatea poveştii sale de acoperire.

             

             

            Fiind un specialist în schimbarea identităţii, Mendez şi-a luat cu el trusa şi instrumentele pentru deghizări. Dar restul echipamentelor pentru scoaterea din ţară a americanilor a fost trimis într-un colet diplomatic, care îl aştepta în ambasada Canadei. Mendez a inclus în pachet absolut tot ce i-a venit în minte: carduri de sănătate şi permise de conducere, insigne cu frunze de arţar, note de plată din restaurantele din Toronto şi Montreal, cărţi de vizită cu Studio Six, un obiectiv pentru fotograf şi materialele de producţie pentru „Argo”. Cele şase paşapoarte, „falsuri originale” cum le numea Mendez, erau pregătite de guvernul canadian în colaborare cu CIA.

             

            Pentru Mendez, obţinerea acestor paşapoarte a reprezentat o încălcare gravă a legii, similară cu o lovitură de stat. Legea canadiană interzice falsificarea unor astfel de documente, dar parlamentul s-a reunit într-o şedinţă secretă de urgenţă, prima de acest gen, după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a face o excepţie în acest caz.

             

            Mendez s-a întâlnit cu ambasadorul Ken Taylor în biroul său, a luat paşapoartele canadiene şi le-a imprimat vizele iraniene. Tuşiera sa era uscată din cauza drumului, aşa că a umezit-o cu puţin scotch de la ambasador şi a introdus datele cu grijă, din care să reiasă că cei şase membrii ai echipei de film sosiseră în Iran cu o zi în urmă.

             

             

            În acea seară, la reşedinţa soţilor Sheardown, familiile Stafford, Lijeks, Schatz şi Anders serveau masa împreună cu ambasadorii Danemarcei şi ai Noii Zeelande, alături de alte câteva persoane. Americanii au aprins focul în şemineu, au pregătit platourile cu gustări şi deja începuseră să bea când Taylor a venit cu oaspetele surpriză.

             

            „Am pregătit totul pentru evadarea voastră”, a anunţat Mendez în timpul cinei. Apoi, acesta le-a explicat povestea de acoperire şi le-a prezentat schiţele lui Kirby, scenariul, reclama în ziarul „Variety” şi numărul de telefon al biroului Studio Six situat pe Sunset Boulevard. Mendez le-a înmânat cărţile de vizită şi paşapoartele. (Va urma)

             

             

            Vezi trailerele filmului

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!