Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Cum a folosit CIA un film SF fals pentru a salva americanii din Teheran (ultima parte)

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

             

             

             

             

             

            Cora Lijek devenea Teresa Harris, scriitoare. Mark era coordonatorul de transport. Kathy Stafford era scenograf. Joe Stafford devenea producător asociat. Anders era regizor. Schatz, cameramanul echipei, primind obiectivul ultrasensibil împreună cu instrucţiunile de folosire ale camerei Panaflex. Mark Lijek a observat că Mendez purta o haină sport din stofă marca British Harris, pentru a trece drept producător de film irlandez.

             

            „Ce ne puteţi spune despre controalele din aeroport?”, l-a întrebat Joe Stafford. Era o întrebare bună. Mendez ştia că aceste operaţiuni nu erau deloc floare la ureche şi că reprezentau o piatră de încercare. Serviciile de imigrare iraniene foloseau formulare tipizate în dublu exemplar, unul pentru intrare, de culoare albă  şi altul pentru ieşire, de culoare galbenă.

             

            La intrare, biroul de imigrări păstra copia albă a formularului, care ar fi trebuit comparată cu exemplarul galben, atunci când cineva ieşea din ţară. Un colaborator al CIA din cadrul aeroportului Mehrabad le-a furnizat formularele şi, prin urmare, nu ar fi fost o problemă pentru Mendez să realizeze o copie galbenă. Informaţiile primite recent sugerează că agenţii de la imigrări nici nu mai compară cele două exemplare ale formularelor.

             

             

            Iniţial, americanii aveau temeri legate de plan. „Daţi-mi voie să vă arat cum funcţionează acest tip de operatie”, le-a spus Mendez, ridicând două dopuri de sticle de vin, dintre multe altele aflate pe masă. A pus dopurile între degetele mari şi arătătoare obţinând forma literei D. „Aici se află băieţii răi”, le spuse Mendez, arătând că nu pot fi separaţi, iar „aici suntem noi”. Cu o mişcare bruscă a mâinii, le-a separat.

             

            Demonstraţia sa a avut ceva magic şi reconfortant în acelaşi timp. Cei şase au simţit că au în faţă un adevărat profesionist. „O să fie uşor”, le-a spus Mendez, sesizând că încrederea lor a început să crească. „O să-i păcălim pe toţi”.

             

            Acasă, activitatea la Studio Six era în toi. Bob Sidell şi soţia acestuia, Andi, se ocupau cu biroul de producţie. Au instalat trei linii telefonice. Un număr era la secret, cunoscut doar de CIA. Dacă ar fi sunat, ar fi însemnat fie că Mendez şi restul echipei pentru proiectul „Argo” se aflau în mare pericol, fie că au reuşit să ajungă acasă în siguranţă. Andi răspundea la celelalte două linii telefonice, care continuau să sune constant.

             

             

            Odată cu apariţia anunţurilor, jurnaliştii publicaţiilor Hollywood Reporter şi „Variety i-au contactat, publicând articole mici în fiecare revistă. „Doi make-up artişti renumiţi de la Hollywood – unul având în palmares un premiu Oscar – s-au transformat în producători, citesc un articol în ziarul „Hollywood Reporter”, din data de 25 ianuarie 1980. „Primul lor film artistic Argo, este o poveste ştiinţifico-fantastică, după romanul Teresei Harris... Filmările vor începe în sudul Franţei, după care se vor muta în Orientul Mijlociu...în funcţie de climatul politic”. Legat de distribuţia acestuia, Bob Sidell a fost citat: „Actori de renume vor apărea pe generic. Pentru moment, dorim să ţinem secretă distribuţia filmului”.

             

            Cum filmările din Orientul Mijlociu erau pe punctul de a începe, interesul pentru film era din ce în ce mai ridicat. Sidell, care lucrează la Hollywood de aproape 25 de ani, întotdeauna a spus totul în acest oraş se mişcă într-un ritm galopant, însă, chiar şi el a rămas surprins de cât de uşor acest univers imaginar al companiei Studio Six a reuşit să devină extrem de autentic. Nu cu puţin timp în urmă, acest mic avanpost al CIA s-a trezit adânc înfipt în industria filmului.

             

            Aşteptau cu nerăbdare să primească un apel pe cea de-a treia linie telefonică secretă, dar fiecare apel era legat de film. Prietenii au văzut numele lui Sidell în reclame şi au început să ceară de lucru. Cele mai multe întrebări erau de genul: „Aveţi distribuţia filmului încheiată? Când începe pre-producţia?” În câteva săptămâni, era invadată de fotografii, scenarii şi locaţii trimise de producători.

             

             

            „Peste două luni demarăm filmările”, le răspunde. „Haideţi să ne auzim din nou peste câteva săptămâni”. Alte persoane au venit la Studio Six cu nişte proiecte decente, astfel încât Sidell a trebuir să se întâlnească cu ele. Un scriitor a dorit să facă o adaptare după o nuvelă mai puţin cunoscută a lui Arthur Conan Doyle, despre o mumie readusă la viaţă; Sidell chiar a făcut public acest proiect, ştiind că destul de curând Studio Six va dispărea fără urmă.

             

            Toată lumea era costumată chiar înainte de mijirea zorilor. Era 28 ianuarie 1980. Cora Lijek şi-a pus părul pe bigudiuri, pentru a obţine un look a la Shirley Temple, frunzărind scenariul în timp ce aşteptau. Kathy Stafford purta ochelari boemi, avea părul prins în agrafe şi purta un caiet de schiţe cu desenele grafice ale lui Kirby.

             

            Mark Lijek avea o barbă blond-murdară, care fusese înnegrită cu mascara. Anders privea evadarea lor ca pe o aventură şi s-a transpus în rolul regizorului excentric din „Argo”. El purta o cămaşă cu două numere mai mici, închisă doar pe jumătate, lăsându-şi pieptul păros dezgolit şi etalându-şi medalionul improvizat din argint. Purta ochelari de soare, părul era aşezat după urechi şi avea un aer uşor efeminat. Schatz se juca cu obiectivul camerei.

             

             

            Începuseră repetiţiile cu „costume” cu două zile înainte, împreună cu un angajat al ambasadei canadiene, vorbitor de limba Farsi, îmbrăcat în uniformă şi simulând interviuri, testând astfel eventualele fisurile din povestea de acoperire. Americanii au învăţat replicile din film, au studiat pregătirea şi motivaţiile personajelor, iar acum erau în aşteptarea „acelui telefon”. În jurul orei 4 dimineaţa, ei deja îşi făcuseră toate bagajele, le mulţumiseră gazdelor sale şi erau în drum spre aeroportul Mehrabad.

             

            În dubiţă, Cora şi-a controlat din nou buzunarele, pentru a fi sigură nu exista nimic care să-i deconspire numele său real. Împreună cu ceilalţi au început să-şi repete rolurile. Singurul care făcea notă discordantă era Joe Stafford, care ezita să plece şi să-şi lase colegii în ambasadă. Nu era deloc entuziasmat de acest plan şi a refuzat să se deghizeze. Şi cel mai rău era că părea foarte agitat. Mendez a luat-o înainte.

             

            Cu toate că oamenii din biroul lui testau vigilenţa celor din aeroportul Mehrabad, trimiţând agenţi care să intre şi să iasă din ţară, verificând astfel ofiţerii de la imigrări, Mendez a preferat să vadă singur cum stau lucrurile. Aidoma unui spărgător de bănci care îşi planifica lovitura, Mendez putea să-şi dea seama instantaneu dacă simţea ceva în neregulă. Acum verifica vigilenţa ofiţerilor de la birourile de imigrări. Mai periculoşi decât aceştia se dovedeau a fi gărzile revoluţionare şi ale komiteh-lui, care se aflau chiar în spatele lui. Armaţi şi imprevizibili, chiar reprezentau un real pericol în aeroport.

             

             

            Dar acea dimineaţă părea liniştită. Gărzile komiteh-lui erau la vamă, dar atenţia lor era îndreptată spre localnici, care încercau să scoată din ţară covoare sau aur. Mendez a preferat orele timpurii ale dimineţii, deoarece în jurul orei 10, aeroportul Mehrabad devine un adevărat furnicar, plin de cozi, agitaţie, strigăte şi îmbrânceli. Atunci îşă fac apariţia gărzile revoluţionare pentru a face ordine. Când Mendez a observat nu erau mulţi militari, atunci şi-a chemat echipa de film.

             

            Americanii au intrat înspăimântaţi în aeroport. De fapt, aceştia nu au mai ieşit în locuri publice, de aproape 80 de zile. Cei mai mulţi dintre evadaţi au lucrat în consulat şi cu toţii ştiau cum se controlează documentele oficiale, pentru detectarea neregulilor. Mai mult decât atât, trei dintre aceştia lucraseră în departamentul pentru acordarea vizelor şi, prin urmare, au fost văzuţi de mii de cetăţeni iranieni, mulţi dintre ei purtându-le ranchiună pentru faptul că au fost refuzaţi.

             

            Cu toţii au repirat mai uşuraţi după ce au făcut check-in la compania Swissair şi de punctul de control. Cei din grup vorbeau între ei când Schatz s-a apropiat de biroul de imigrări, le-a prezentat paşaportul şi a obţinut viza. La scurt timp, americanii au tras o sperietură de moarte, când un ofiţer de la imigrări a dispărut cu paşapoartele celorlalţi membri din echipă. După câteva momente, s-a întors distrat la ghişeu, cu o cană de ceai în mână, şi-a luat la revedere de la ei şi i-a îndreptat spre locul de îmbarcare, fără să se mai obosească să confrunte cele două exemplare (galben şi alb) ale formularelor.

             

             

            Aşteptarea era îngrozitoare. Toată lumea stătea cu capul plecat. Joe Stafford a luat un ziar local şi, la un moment dat, şi-a dat seama că membrii echipei de film canadiene nu citeau în limba Farsi. De asemenea, continua să folosească numele reale ale oamenilor, punându-i pe toţi în mare pericol. Timpul trecea, iar soarele era sus pe cer. Aeroportul se umplea de oameni. Cu toţii erau conştienţi că nu exista niciun plan de rezervă.

             

            Mendez nu avea nicio arma asupra lui, iar gărzile revoluţionare şi-au făcut apariţia, defilând şi îmbrâncind pasagerii. În cazul în care ar fi fost chestionaţi, Mendez i-a instruit să-i privească direct în ochi. Fiţi siguri pe voi, dar păreţi nevinovaţi. Mendez ştia de la agenţia de recunoaştere că gărzile pot fi dure şi chiar pot face percheziţii corporale. O problemă mecanică a cauzat această întârziere, iar gărzile revoluţionare au început să-şi îndrepte atenţia asupra pasagerilor străini.

             

            Mendez a dispărut. Avea o persoană de contact  în aeroport şi s-a dus să verifice situaţia legată de zbor. Nici nu au aflat bine că întârzierea va fi de scurtă durată, când au auzit următorul anunţ: „Avionul Swissair 363 este gata de plecare”. În timp ce se îmbarcau, Anders a observat cuvânul AARGAU inscripţionat pe fuselaj – numele unei regiuni din Elveţia, locul în care a fost făcut avionul, şi care era ciudat de asemănător cu cel din povestea lor de acoperire. Acesta i-a lovit braţul lui Mendez şi i-a spus: „Voi chiar vă gândiţi la toate, nu-i aşa?”.

             

             

            Mendez a zâmbit. Imediat ce aeronava s-a desprins de la sol, Mendez a ştiut că a elaborat una din cele mai de succes operaţiuni de înşelăciune din cariera sa. Au început să sărbătorească imediat ce au părăsit spaţiul iranian, fiecare comandându-şi de băut nişte Bloody Mary.  Mendez, stând aplecat pe culoar şi privind înapoi către grup, a închinat un toast, spunând: „Am ajuns acasă! Sunteţi liberi!”. 

             

            Câteva ore mai târziu, Studio Six Productions a primit primul şi singurul apel pe cea de-a treia linie secretă. Uluită, Andi a ridicat receptorul. O voce necunoscută anunţa: „S-a terminat. Au reuşit”.  

             

             

            Vezi trailere 

             

             

            Citeşte articol (prima parte)


             

            Citeşte articol (a doua parte)

             

             


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!