Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » „Interstellar: Călătorind prin univers”, cel mai nou film al regizorului Christopher Nolan este o adevărată capodoperă cinematografică

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            Interstellar: Călătorind prin univers nu este numai cel mai lung film realizat vreodată de Nolan, ci şi cel mai complex. Este o experienţă cinematografică imensă şi plină de vibraţii, care i-a atras pe toţi cei implicaţi în proiect, într-o aventură mare. Renumitul regizor ne propune o perspectivă asupra întrebării provocatoare legată de locul omenirii în Univers.

             

            Acţiunea se petrece în viitorul apropiat, atunci când o criză agricolă a îngenunchiat Pământul. Un grup de indivizi împing limitele universului, într-o misiune îndrăzneaţă menită să salveze omenirea. Câţiva oameni de ştiinţă şi ingineri visează să ajungă mai departe de pământul care nu mai pare a vrea să susţină rasa umană şi îşi riscă vieţile sperând că, undeva, în Univers, există o planetă pentru omenire. Proiectul a fost generat de apariţia misterioasă a unei nebuloase în apropiere de Saturn – o gaură de vierme care ne poartă în timp şi spaţiu către o galaxie la care ne-ar trebuie vieţi întregi pentru a ajunge. Pentru a suporta o asemenea călătorie, grupul de oameni de ştiinţă a salvat cea mai bună tehnologie existentă dintre ruinele programului spaţial pentru a construi cele trei nave ale acestei misiuni: naveta Ranger, vehiculul-macara Lander şi nava-mamă Endurance care aşteaptă pe orbita Pământului. Singurul lucru care le lipseşte este un pilot experimentat. Fostul inginer pilot NASA, Cooper (Matthew McConaughey) se oferă. Brusc, visul pe care l-a avut toată viaţa este pe cale să se împlinească. Nu numai că are şansa de a fi din nou pilot, ci şi ocazia de a conduce cea mai importantă misiune a tuturor timpurilor.

             


            Cooper a devenit un fermier disperat deoarece fiecare cultura de porumb a sa, este compromisa, datorita furtunilor de praf care se abat asupra planetei in fiecare zi. Vaduvul Cooper este un om ce apartine altui timp: "Fie te-ai născut cu 40 ani prea târziu sau fie cu 40 de ani prea devreme", spune socrul său (John Lithgow), în timp ce stau pe verandă, contemplând asupra recoltelor compromise.

             

            Într-o casă înconjurată de hectare întregi de porumb, Cooper îşi creşte copiii cu ajutorul socrului lui. La fel ca şi bunicul său, fiul adolescent al lui Cooper, Tom (Timothee Chalamet), iubeşte ferma şi îl ajută pe tatăl său să o administreze. Fiica lui Cooper, Morph (Mackenzie Foy), seamănă cu tatăl ei într-un fel în care Tom nu ar putea să-i semene. Murph este obsedată de rachete şi spaţiu, chiar dacă ea nu mai vorbeşte despre aşa ceva. Însă, tatăl ei îi încurajează curiozitatea şi asta-i dă fetei încredere în sine şi curaj. Cooper îşi iubeşte ambii copii, dar are o legătură specială cu Murph datorită pasiunii lor comune pentru ştiinţă. Dar, la fel ca în cazul multor părinţi şi copii, ceea ce-i uneşte îi poate şi despărţi.

             

             

            Cooper este cel ales să ne scoata din această apocalipsă lentă. În calitate de șef al unei misiuni de recunoaștere experimentala: aceasta implică intrarea într-o gaură neagra, care a fost plasata în mod misterios, încât să fie accesibilă omului, încă de acum două generații.

             

            Consecinţele acestei misiuni, sunt însă, necesitatea de a-şi lăsa în urmă copiii precum şi faptul că nimeni nu-i poate spune cât de mult va fi plecat. Dar Cooper nu este singurul tată care va face un sacrificiu. Misiunea este "copilul" profesorului Brand, interpretat de Michael Caine, a cărui fiică, Amelia (Anne Hathaway), va face parte din mica sa echipă. "Pentru Brand e foarte greu, pentru că el îşi trimite singura fiică spre necunoscut. Ideea este că nimeni nu ştie ce este acolo şi, dacă se întâmplă ceva, vina va cădea asupra lui". Profesorul Brand este al şaselea rol al lui Caine într-un film al lui Nolan şi, poate, cel mai complex din punct de vedere emoţional.

             

             

            Întrebarea esenţială din film este: ce formă va lua viitorul nostru? Unul câte unul, aceşti oameni investigheza și epuizeaza opțiunile posibile, iar povestea se transformă într-o cursă contra cronometru. Ore petrecute pe o posibilă planetă înseamnă ani, sau decenii întregi petrecute pe cea care trebuie să fie părăsita. În aceste condiţii oamenii de pe Pământ ar fi morţi în momentul în care ei îşi termină misiunea. Matt Damon, un actor care pare că a îmbătrânit 20 ani, în aproximativ 5, întruchipează acest paradox cu amar , atunci când se arată în cele din urmă. Între timp, vârsta copiilor lui Cooper, interpretaţi acum de Jessica Chastain și Casey Affleck, contemporani cu bunul McConaughey, a cărei abandonare care dureaza peste o jumătate de viață le oferă lor dar, și lui, bogate note emoționale.

             

            Nolan a reuşit să construiască o poveste complexă în care a vorbit despre singurătatea umană, iubirea, instinctul de supraviețuire, fizica cuantica, relativitatea - toate marile întrebări, într-un singur pachet blockbuster. Un alt lucru remarcabil la Nolan, este faptul că evocă cele mai stranii şi frumoase privelişti puse vreodată de el pe ecran. Fie că este vorba paiul luminos a capsulei plutitoare pe langa inelele lui Saturn, sau deșeurile înghețate ale unui posibile planete ce ar putea sa ne salveze, toate imaginile sunt impresionante.

             

            Nolan a lucrat, de asemenea, la acest proiect şi cu Kip Thorne, unul dintre cei mai buni fizicieni ai lumii şi astronautul veteran Marsha Ivins. Ambii au venit pe platourile de filmare în timpul realizării producţiei, pentru a ajuta cu sfaturi şi a face ca acţiunea care se petrece în spaţiu să pară cât mai autentică.

             

             

            Sursa: telegraph.co.uk

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!