Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Un cerc vicios

            Camera secreta

            • Festivalurile de azi
            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            10 mai 2017

            Autor: Lorena Lupu
            Categorii: Cronica de film,

            Punctaj: 4/5. 

             

            M-am dus la „The Circle”, noul film al lui James Ponsoldt, cu Tom Hanks şi Emma Watson în rolurile principale, anticipând că voi scrie o cronică negativă. În fond, filmul are un rating de 5 /10 pe IMDB şi un incredibil 17% pe Rotten Tomatoes, nemaivorbind de o furie populară cum n-am văzut nici măcar la filme cu adevărat sinistru de proaste, cum ar fi seria Meet the Fockers (39% pe RT) sau Ace Ventura (46% pe Rotten Tomatoes). Cu alte cuvinte, cât de prost poate fi un film, să întrunească un nivel dublu de ură faţă de Meet the Fockers? Răspunsul cred că zace în creieraşul perfect neted, imun la subtilitate şi la pasteluri al spectatorului din zilele noastre, obişnuit cu sitcomuri unde hohote din studio îi arată unde trebuie să râdă.

             

            Pentru că eu am chicotit pe alocuri sarcastic, pe alocuri amar la „The Circle”; n-am râs nici o secundă în gura mare, pentru că nu e genul ăla de comedie, dar am zâmbit cu relativ multe subînţelesuri. Şi am înţeles şi ura populară. E greu să te uiţi la un film care îşi bate joc metodic şi aplicat de tine, omul de rând al zilelor noastre, şi te ia la mişto în toate apucăturile tale, de la attention whoring compulsiv la corectitudine politică şi de la isteria inutilă de Internet (un băiat primeşte ameninţări cu moartea doar pentru că a sculptat un candelabru din coarne de căprioară şi populaţia a dedus că el e „asasin de căprioare”) la intruziunea agasantă în intimitatea altora.

             

             

            Pe scurt, e un film despre fiecare dintre noi şi ce avem noi mai urât. E firesc să aibă 17% pe Rotten Tomatoes, pentru că adevărul doare al naibii de tare. Bazat pe un roman distopic omonim publicat de Dave Eggers, care mi-a amintit de genialul „1984” al lui George Orwell, filmul spune povestea unei tinere cu potenţial, Mae Holland (Watson) care duce o viaţă dificilă şi frustrantă într-un colţişor de lume dificil şi frustrant, înconjurată de o familie dificilă şi frustrantă. E operatoare de call-center a companiei locale de apă şi jobul ei constă din a calma clienţi puşi pe harţă, care n-au la cine să urle acasă. Posibilităţi mai palpitante nu există, iar părinţii sunt scufundaţi în propria lor dramă (tatăl suferă de scleroză multiplă şi are mari dificultăţi în a se mişca, a vorbi, a duce mâncarea la gură, sau a-şi reţine urina până la baie).

             

            E curtată de un tânăr drăguţ, cu înclinaţii de meşteşugar handmade, dar din poveste lipseşte orice urmă de chimie. Pe scurt, duce genul de viaţă care imploră după o lamă bine ascuţită. Spre deosebire de ea, prietena ei Annie are bani după pofta inimii, un job de vis la această companie  fabuloasă unde „ai ucide să te angajezi” şi o sună de fiecare din alt colţişor de lume. Dar Annie e o prietenă bună: îi „aranjează” un interviu, pentru un post în call centerul firmei, unde lucrează „peştişorii” - cu alte cuvinte, să facă exact ce făcea şi acasă, dar pe bani mai mulţi, în condiţii mai bune... şi sub teroarea ratingului care trebuie să fie 100, şi pentru care trebuie să-l linguşească la infinit pe fiecare client în parte. Parodia manierelor, comportamentului şi relaţiilor de corporaţie este de o subtilitate şi de o eleganţă total atipică pentru vremurile noastre.

             

            Modul în care conglomeratul se transformă, dintr-un simplu job, într-o maşinărie cu pretenţie de „comunitate” care îţi înghite orice urmă de timp liber şi de preocupare individuală dă naştere câtorva scene excepţionale. De exemplu, chiar în clipele în care tânăra ajunge la un îndelung luptat 98, apar doi colegi, cu acea politeţe odioasă şi abundând de reproşuri subliminale cu care ştiu corporatiştii să te insulte mai crunt decât nişte boschetari înjurându-te de mamă, o acuză pe Mae că nu s-a alăturat reţelei sociale The Circle, şi nu participă la activităţile grupului. Că, oh vai, nu e obligatoriu, dar e al naibii de indicat. Watson e o actriţă incredibil de talentată şi de expresivă.

             

            Iar lupta interioară cu care încasează fiecare dintre aceste atacuri la adresa intimităţii şi individualităţii ei e absolut fascinantă şi face tot filmul. Vezi foarte clar în privirea ei de căprioară hăituită că nu e proastă, că îşi dă seama exact cât de degradant e fiecare pas pe care-l face; dar vezi totodată că îi e cu adevărat foame şi ar fi gata să mănânce cadavre, numai să nu se întoarcă la viaţa absolut lamentabilă pe care a dus-o până atunci. Şi e o situaţie extrem de familiară multor oameni. De aici şi furia / repulsia lor legată de acest film. Are un dar de a le aminti de toate compromisurile jenante pe care au pretins că nu le recunosc ca atare, în lupta lor pentru bani şi putere. 

             

             

            The Circle, jobul viselor, e o reţea socială cu miliarde de utilizatori internaţionali, în genul lui Facebook. Şeful cel mare, Eamon Bailey (Tom Hanks), e lovit de grandomanie mesianică, şi are pretenţia că poate salva omenirea, obliga cetăţenii să participe la vot, şi aşa mai departe, cu condiţia ca toată lumea să renunţe la viaţa privată şi să se lase controlată până-n pânzele albe. Un rol riscant şi dificil, uşor de caricaturizat şi de plusat. Dar genialul Tom Hanks îmbracă personajul într-o atitudine de „tip popular”, care îşi prezintă noile produse cu glumiţe de stand-up comedy, şi nuanţele nebuniei sunt atât de fin inserate, atât de subtile, atât de suave chiar, încât, întocmai ca WatsonHanks devine un arhetip modern.

             

            Cele două personaje, puse faţă în faţă, reprezentând faţete opuse ale vieţii, construiesc această satiră întunecată şi o exploatează din toate unghiurile.Iar când Bailey o strânge cu uşa pe noua angajată prinsă încălcând reguli să devină „transparentă” (adică să poarte asupră-i o minicameră portabilă care să-i filmeze viaţa, din secunda trezirii şi până adoarme), retardul în formă deosebit de gravă al comentariilor internautice care însoţesc viaţa lui Mae e o comedie în sine. Una cu care toţi utilizatorii de Facebook sunt intens familiarizaţi. Desigur, e o doză de previzibil în modul în care vor evolua lucrurile – în fond, genul acesta de satiră nu are cum să-şi construiască astfel povestea. Cum ar fi un „1984” cu un final fericit? Dar asta nu ştirbeşte cu nimic meritele acestui film subtil şi neliniştitor, la care jumătate din internet n-a înţeles satira, iar cealaltă jumătate s-a „triggerit” crunt tocmai pentru că a înţeles-o. Noi nu putem, în limita modestelor noastre mijloace, decât să compensăm cu o părere obiectivă. 

             

            ***   
            Film: „The Circle” (Cercul, 2017)

            Regie: James Ponsoldt 

            Distribuţie: Tom Hanks, Emma Watson, John Boyega, Karen Gillan, Ellar Coltrane, Patton Oswalt

            Producţie: Image Nation Abu Dhabi 

             

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!