Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » A 70 –a editie a inceput sub semnul neprevazutului – scandaluri, probleme tehnice, geanta suspecta

            Camera secreta

            • Festivalurile de azi
            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            Corespondenta din Cannes de la IULIA BLAGA:  A 70 –a editie a inceput sub semnul neprevazutului – scandaluri, probleme tehnice, geanta suspecta


            Aseara, 20 mai 2017, proiectia de presa a filmului lui Michel Hazanavicius Le redoutable, a inceput cu o ora intarziere din cauza unei genti suspecte descoperite chiar in Sala Debussy, unde urma sa aiba loc proiectia. Eram la coada. La inceput nu am inteles de ce se intarzie, nimeni nu ne-a spus nimic dar, dupa circa 20 de minute, membrii staff-ului au iesit fugind afara si ne-au somat sa ne indepartam de sala pana aproape de trotuarul de vizavi. Dupa alte 10 minute, ne-au dat drumul sa intram. Dupa proiectie am aflat ca evacuasera si centrul de presa, care e lipit de Debussy, coborandu-i pentru cateva minute la subsol pe cei care erau inauntru si aducand politisti cu caini. Nu s-a intamplat nimic grav, dar evenimentul e fara precedent pentru festivalul care sarbatoreste cei 70 de ani in conditii de securitate fara precedent.

             

            Cannes-ul la a 70-a editie arata putin bizar. Pe de o parte sunt evenimentele festive speciale, unde intra si terasa pentru presa de la etajul patru al palatului festivalului, inaugurata acum, si ideea de trece numele unor mari regizori pe treptele imbracate in covor rosu care ies din mare pe genericul festivalului (alte nume in fiecare zi), si petrecerea inedita de deschidere la care a fost invitata toata presa si, cel mai important lucru, selectia realizata de echipa lui Thierry Frémaux care a dorit sa marcheze cei 70 de ani prin cateva inovatii.

             

            Pe de alta parte, insa, editia cu numarul 70 vine dupa o serie de atentate teroriste din Franta care au culminat cu atentatul de anul trecut de pe esplanada din Nisa. De aceea e mult mai putina lume acum la Cannes, lucru care - de ce sa mint? , pe mine ma bucura. De obicei in weekend nu puteai sa arunci un ac pe Croazeta pentru ca era plin de gura-casca. Iti lua jumatate de ora sa parcurgi 200 de metri - superstresant cand aveai de ajuns repede undeva.

             

            Acum e mult mai putina lume care sa-si faca selfiuri in fata la Grand Théâtre Lumière (sala destinata premierelor din Competitie si unelor filme din Selectia Oficiala) sau in fata Salii Debussy (unde au loc proiectiile din Un Certain Regard). Si circulatia masinilor e restrictionata.

             

            Jurnalistii sunt si ei mai putini. Cand am ajuns aici in a doua zi de festival, am venit de la Nisa la Cannes cu un autobuz cu doar sase pasageri, in conditiile in care in anii trecuti era bataie pe locuri. 

             

            Amenintarile unor noi atentate au facut ca masurile de securitate sa fie in acest an fara precedent. Au fost introduse detectoare ca la aeroport ca sa intri in Grand Théâtre Lumière si la Debussy, si, fireste, esti cautat ca de obicei si in geanta.

             

            In privinta selectiei care doreste sa marcheze cei 70 de ani, bineinteles ca nu se pot emite judecati de valoare din a treia zi. Cand s-a anuntat Selectia Oficiala, in 14 aprilie 2017, presa internationala a salutat prezenta unor filme produse de Netflix si Amazon in Competitie, in timp ce filme produse de marile studiouri americane nu au intrat in Selectia Oficiala.


            Okja, subiect de scos ochii

             

            Pe urma a inceput scandalul, cand exploatantii francezi au sarit in sus la ideea ca Okja, al lui Bong Joon Ho, nu urma sa intre in salile franceze, filmul avand premiera pe internet programata pentru 28 iunie. Netflix a promis ca va organiza cateva mici proiectii in Franta, dar de fapt legea franceza cere sa treaca trei ani intre lansarea in sali si cea de pe internet sau tv. Pana la urma, festivalul n-a scos filmul din competitie, asa cum au cerut exploatantii, dar a promis ca de la anul nu va mai alege filme care n-au distributie in Franta. Netflix va lansa totusi filmul in salile din Marea Britanie si Coreea de Sud.

             

            E de inteles ca prima proiectie pentru presa a fost asteptata cu nerabdare si poate ca proiectionistul era si el stresat pentru ca a cashetat prost filmul, adica n-a respectat formatul cerut de realizatori. Jurnalistii au incercat sa-l atentioneze prin strigate, aplauze si diverse vocale, dar au trecut aproape 10 minute pana s-a oprit proiectia si a reinceput in formatul corect.

             

            Dupa ce a cochetat cu mai multe genuri, coreeanul Bong Joon Ho s-a oprit acum la o poveste pe care a pus-o la cale impreuna cu Tilda Swinton (protagonista filmului sau precedent, Snowpiercer.) Swinton e si coproducator, o calitate in plus care a facut-o sa ia apararea lui Netflix la conferinta de presa. “Am venit doar sa aratam filmul. Nu ne gandim la premii”, a spus cand i s-a cerut o opinie fata de declaratia lui Pedro Almodóvar, presedintele juriului, cum ca n-ar da la Palme d’or unui film care nu intra-n sali.

             

            Okja e “ceva care merge undeva”, un film despre prietenia dintre o fetita si porcul imens obtinut prin modificare genetica de o corporatie condusa de doua gemene (una buna, alta rea) interpretate de Tilda Swinton, impanat cu o satira grotesca (à la Luc Besson din filmele lui cele mai proaste) la adresa capitalismului si corporatismului, cu personaje ingrosate interpretate de Swinton, Jack Gyllenhaal sau Shirley Henderson, plus secvente de actiune fara cusur si un soi de filosofie terre-à-terre despre respectul fata de celelalte creaturi.

             

            La conferinta de presa fireste ca actorii au fost chestionati si despre legatura lor cu animalele. Pe langa cei pomeniti mai sus au venit si Paul Dano, care joaca rolul liderului putin nevrotic al unei asociatii de lupta pentru animale, Animal Liberation Front, precum si Lily Collins, care este una din membrele acestei organizatii.

             

             

            Paul Dano: “Filmul e despre ce inseamna sa salvam latura noastra animala, adica imaginatia si creativitatea. (…) N-am avut niciodata un animal de companie, dar am multi prieteni care au, deci cunosc aceasta relatie.” “Eu, de cand am facut filmul, privesc cu alti ochi copiii si animalele”, a adaugat Jake Gyllenhaal, care interpreteaza rolul unui veterinar supercretin ajuns vedeta tv, in vreme ce Tilda Swinton, invesmantata intr-o roba verde praz, a concluzionat: “Am crescut cu animale si in prezent cred ca am mai mult animale in casa decat oameni. Animalele sunt fidele, rabdatoare si au o simplitate de la care avem numai de invatat. Fireste, filmul ne invita si sa avem grija sa nu ne lasam manipulati de sistemul capitalist.”

            Vezi trailerul OKJA 


            Wonderstruck nu te loveste nicaieri

             

            Daca lui Almodóvar nu-i place din oficiu Okja (sa recunoastem ca gestul lui a fost lipsit de tact si nedelicat fata de festival), ce filme ar putea sa ii placa pana acum? Oare i-a placut Wonderstruck, de Todd Haynes? Mira-m-as! Wonderstruck e din aceeasi paradigma cu Okja, e produs de Amazon Pictures, un streaming service pe care cineastul american l-a laudat din rasputeri pe Croazeta pentru ca nu doar i-a dat un buget mare, dar si libertate deplina. Mai bine tacea. Credeam ca filmul e atat de melodramatic si de plicticos tocmai pentru ca Amazon si-a bagat coada. Carol era hiperstilizat, dar era cu trei clase peste aceasta poveste banala pe doua planurisi  in oglinda despre copii aflati in cautarea un adevar pe care parintii /viata il ascund.

             

            Ma indoiesc ca Almodóvar a gustat acest film despre care cred ca a fost luat in competitie pentru numele lui Todd Haynes si din dorinta de a face din productiile Amazon si Netflix un varf de lance pentru innoirea festivalului.

             

             

            "decat oameni. Animalele sunt fidele, rabdatoare si au o simplitate de la care avem numai de invatat. Fireste, filmul ne invita si sa avem grija sa nu ne lasam manipulati de sistemul capitalist.”

            Vezi trailerul Wonderstruck


            120 battement par minute - politic

             

            Sigur i-a placut lui Almodóvar 120 battement par minute, de Robin Campillo. In stilul documentarist folosit la perfectie in Entre les murs (de Laurent Cantet) si la vrajeala in Polisse (de Mayenne), filmul lui Campillo are pretentia nu doar de a aduce la lumina activitatea asociatiei Act Up Paris, care in anii 90 a militat pentru drepturile bolnavilor HIV pozitiv, dar si de a fi si un ultimate gay movie, care sa indosarieze toata problematica gay.

             

            Doua ore si 20 de minute, cel mai lung film de pana acum din festival. Dupa 15 minute deja ma plictisisem, dar ce scenariu stufos! Robin Campillo si scenaristul Philippe Mangeot sunt amandoi fosti membri Act Up. Tot ce e in film e real. Structural, filmul e compus din scene fara legatura neaparat cronologica: intalnirile grupului, proteste in strada, organizarea Gay Pride, protest la o firma de produse farmaceutice care se lasa cu arestari, un membru al trupei moare de SIDA samd. Personajele amesteca dragostea si datoria, iubirea infloreste mai puternic pe baricade, se sufera si se moare, se traieste la limita. Exista o scena de sex care aminteste de scenele pasionale din La vie d’Adèle, de Abdelatif Kéchiche, dar aici totul e mult mai sobru pana si in decizia de a nu arata prea mult si de a se concentra pe discutii legate de contaminarea cu HIV, folosirea prezervativului, primul amor cu profesorul de mate care m-a contaminat.

             

             

            Filmul e, fireste, foarte important, si politizeaza cinemaul cu buna stiinta. Kéchiche simteai ca pe undeva speculeaza un moment politic, cu cateva zile inainte de a castiga Cannes-ul in Franta votandu-se legea care permite casatoriile intre persoane de acelasi sex. Filmul lui Campillo e un manifest de la inceput si pana la sfarsit. Le Monde era in delir in cronica de intampinare, iar la proiectia de presa s-a suspinat din greu. Probabil ca filmul va fi in palmares, corectitudinea politica o cere.

            Vezi trailerul 120 BPM


            Las hijas de Abril: mama-i dusa in sat cu dorul

             

            Lui Almodóvar i-ar fi placut poate si Las hijas de Abril de Michel Franco, numai ca filmul mexicanului concureaza in Un Certain Regard. E un film bun, desi poate nu la nivelul lui Chronic, cu care Franco a fost anterior in Competitie. Emma Suarez, care stralucea in Julieta lui Almodóvar de anul trecut, e superba in rolul mamei moderne care reapare in viata fiicei de 17 ani ramasa gravida, oferindu-se s-o ajute cu copilul. Lui Franco si Suarez le reuseste acest personaj odios pe care nu l-ai fi banuit in spatele luminoasei instructoare yoga. Pe scena salii Debussy, unde filmul a fost prezentat in 20 mai 2017, Franco a numit-o pe Suarez una dintre cele mai mari actrite ale lumii. Probabil ca mexicanul nu stia ca abuzurile comise de parinti asupra copiilor sunt o tema predilecta a editiei incepute in 17 mai 2017.

            Vezi trailerul April's daughter

             



            Loveless – fara mila

             

            Ma intreb daca lui Almodóvar i-a placut Loveless, noul film al rusului Andrei Zviaghintev, prezentat in 17 mai. Si acolo e vorba despre copii chinuiti de parinti, dar Zviaghintev afirma clar ceea ce Michel Franco doar sugereaza – faptul ca raul se transmite din generatie in generatie. Prin povestea cuplului de rusi middle-class care decid sa divorteze si sa vanda apartamentul - si al caror copil dispare la auzul vestii (a auzit prin usa, pentru ca nimeni nu vorbeste cu el), Zviaghintev critica o societate care mimeaza un nivel de bunastare mentala care nu e cel real si in care relatiile interumane sunt profund viciate. Parintii nu discuta cu copii decat dand comenzi pe o octava mai sus, iar copiii cresc urandu-i si nu-si dau seama cand se transforma in ei.

             

            Mama copilului, tanara si supla, are deja un amant mai in varsta pe care pretinde ca-l iubeste, dar sotul a fost primul care a parasit domiciliul conjugal pentru altcineva. Eroii nu fac decat sa se invarta in cerc, repetand aceleasi greseli. Sotul a lasat-o gravida pe noua iubita asa cum a facut-o si cu viitoarea fosta nevasta, in vreme ce aceasta crede ca-l iubeste pe amantul care nici macar nu mimeaza reciprocitatea. Filmul nu e o melodrama, atmosfera e inghetata si distanta, iar perspectivele lipsite de speranta. 

            Vezi trailerul Loveless

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!