Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Arthur: cool, recul și barosăneală

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            A fost odată ca niciodată un regizor care numai de dans și bune maniere nu avea chef. Drept care și-a făcut un mod isteț, al lui și numai al lui, de-a organiza savant și savuros mârlăneala. Fanii au început să apară ca ciupercile după ploaie și în scurt timp mixul de replici antologice, montaje genial de eficace și personaje splendid de cool a reformulat o parte din cinematografia națională a țării lui. Pe nenea regizorul îl chema Guy Ritchie și la un moment dat s-a și căsătorit cu una din reginele muzicii pop. Filmele lui care pur și simplu au spulberat orice prejudecată despre filmele cu smardoi și barosăneală au deschis o direcție nouă, vie și extrem de mișto pentru eternul și prăfuitul cinema britanic.

             

            După chestiuni teribil de revizionabile precum Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Snatch, Revolver (de-a dreptul capodoperă) Ritchie găsise o formulă de cool pe cât de admirabilă pe atât de memorabilă. Dar o formulă utilizată prea des devine o rutină plicticoasă și oricât zvâc ar injecta autorul în ea asta nu înseamnă că se potrivește oricărui subiect. Cele 2 filme cu Sherlock Holmes au dovedit că glumițele puse cu lopata și caftelile aruncate cu nemiliuita nu pot salva un film. Era momentul unei schimbări, iar The Man from U.N.C.L.E. a fost un film pe cât de proaspăt pe atât de reținut.

             

             

            Pentru Arthur britanicul Guy Ritchie se întoarce la smardoială. Oricât de discutabilă ar părea manevrarea unor figuri legendare fundamentale pentru civilizația britanică fără mănușile iconografiilor oficiale Arthur: Legend of the Sword surprinde al dreacu de plăcut. Nu văghidați după trailerul standard, care deservește filmul și creează impresia unei clonări stângace de Game of Thrones. Aventurile junelui Arthur sunt delectabile.

             

            Legenda și scenariul au destul de puține lucruri la comun: practic la un moment dat Arthur scoate o sabie dintr-o piatră și devine rege al unui regat încă infestat de magie vrăjitori și vrăjitoare. Nici celelate filme recente cu Arthur nu au respectat prea mult (sau nici măcar cât-decât) legendele Mesei Rotunde. Dar să nu ne amintim de King Arthur al lui Antoine Fuqua (2004) care încerca să fie din nou Gladiator dar era pur și simplu un altfel de Troy.

             

            Guy Ritchie încearcă și reușește să repoziționeze legendarul personaj și pe gașca lui de băieți de cartier londonez medieval fix în epicentrul unor comploturi, aventuri, vise, viziuni, elefanți gigantici, turnuri construite din vrăjitoreală și evident mult coolness. Scurt pe doi un rege (legendarul Uther, jucat de Eric Bana) are puetrea de-a învinge un vrăjitor malefic dar și neșansa de-a avea un frate (Jude Law) avid de putere. Vortigern își lichidează fratele, dar tocmai nepotul scapă. Junele Arthur are (ne-)șansa de-a fi crescut într-un bordel și de-a deveni, de voie, dar și cu concursul unui spirit descurcăreț patron de stabiliment și mafiotul cartierului. Slujbe nu tocmai onorabile, dar de care se achită onorabil.

             

             

            Charlie Hunnam se achită și el bine de personajul scris de Ritchie și o droaie de alți co-scenariști: Arthur al lui este și șarmanr și destul de inocent dar și destul de stradal încât să fie și credibil la cascadorii și simpatic. Are în jurul lui o gașcă de smardoi versați prin mahalalele mizere ale Londorei și un grup de rezistenți la puterile mereu crescânde ale regelui magician Vortigern și filmul joacă subtil asemănările dintre gașca de viitori cavaleri ai mesei rotunde și grupul de merry men ai lui Robin Hood.

            Vrăjitoarea cea bună (Astrid Bergès-Frisbey) se dovedește un plus bine calibrat din scenariu: nu ocupă nici prea mult nici prea puțin timp dintr-un film care se poate lăuda că este singurul blockbuster lipsit de secvențe în surplus din ultima vreme.

             

            Pentru Jude Law regele magician care i-a uzurpat tronul lui Arthur pare o sesiune de repetiții pentru personajul său din Young Pope. Și chiar a fost, deoarece filmările cu Guy Ritchie au avut loc înainte de filmările pentru The Young Pope. E ceva din viitoarea malevolență papală în rânjeturile și uneltirile regelui. În cei 3 ani care au trecut de la finalizarea filmărilor Law și-a creat subtilități pentru serialul regizat de Sorrentino iar Ritchie și-a montat filmul și l-a tot polișat la efecte speciale. Eforturi prelungi care de obicei nu duc la nimic bun. Lui Arthur i-a fost însă benefice. Ritmat just din sceanriu

            și regie, montat isteț dar cu un calm aproape britanic filmul este o băiețeală just calibrată întru entertainement. Nu avea dece să fie sau să pretindă că ar fi altceva.

             

            Punctaj 4/5.

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!