Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Binecuvântați animalele și oamenii

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            Relația dintre animal și uman e aprofundată în mai multe filme prezentate în acest an la festivalurile de la Berlin și Cannes. Nu e descoperirea Americii, dar e interesantă plaja de intepretări prin care artiștii încearcă să prindă în pioneze efectul pe care realitatea complicată îl are asupra relațiilor interumane. Și mai interesant e că în acest an s-a umplut ecranul de cerbi.

             

             

            Iată, de pildă, filmul maghiar care a câștigat Ursul de Aur la Berlin, Despre trup și suflet / Teströl és lélekröl / On Body and Soul, de Ildikó Enyedi (care intră pe ecranele românești în 30 iunie 2017.). El pune în discuție dificultatea de a te apropia de cineva în societatea contemporană prin intermediul unui love story dintre doi angajați ai unui abator care se întâlnesc noaptea în niște vise recurente unde el e cerb, iar ea căprioară. În viața diurnă amândoi sunt niște persoane izolate - femeia e ciudățica cucului, nu lasă pe nimeni să se apropie de ea (ni se spune doar că în copilărie făcuse terapie), iar bărbatul are un braț amputat. Dificultatea de a relaționa cu ceilalți se rezolvă în mod fantastic (greu de crezut că așa ceva e posibil în realitate) în visele de o puritate absolută care echilibrează și chiar supracompensează ce lipsește în real. Povestea de iubire ia naștere și crește pe partea cealaltă, în oniric, dar la un moment dat deblochează reținerile și temerile eroilor din viața reală.

             

             

            Enyedi oferă și o altă perspectivă asupra relației dintre animal și uman, dincolo de cheia purității, a inocenței nepervertite de societate sau a instinctelor erotice. Prin imaginile din abator, cu animalele sacrificate - e drept, după norme europene, cineasta sugerează că trăim într-o societate ipocrită care face rău altor ființe sub scuza că răul e atenuat. Animalelor li se administrează afrodiziace înainte de a fi ucise și asta ar trebui să-i facă pe oameni să se simtă mai umani.

             

            Titlul filmul induce ideea unei dualități pe care povestea o tratează într-un mod mult mai sofisticat față de ce și-ar putea imagina spectatorul. Astfel, corpurile noastre trăiesc mai mult sau mai puțin mecanic în existența diurnă în timp ce sufletele savurează întrega plenitudine a vieții în zona subconștientului, în interiorul trupului. Enyedi spune undeva că ideea de la care a plecat a fost, de fapt, constatarea că oamenii ascund înăuntrul lor mult mai multă pasiune, mult mai multă viață decât îndrăznesc să exprime.

             

            Trailer On Body and Soul:

             

            Tot la Berlin a fost prezentat în Competiție un film dintr-o paradigmă cumva asemănătoare, care prin niște coincidențe era și el semnat de o femeie și care s-a regăsit la final în palmares. Spoor/Pokot, de Agnieszka Holland, premiat cu Ursul de Argint și Premiul Alfred Bauer, e un fel de policier feminist contemporan despre o profesoară în vârstă care trăiește în pădure, la granița dintre Polonia și Cehia (printre cerbi și alte animale), și care e confruntată cu moartea suspectă a unui vecin. Deloc surprinzător, în preziua morții acestuia dispar și câinii eroinei. Filmul a fost asemănat cu Fargo, doar ca ștachetă pe care n-o și atinge. Dincolo de cât de bun sau de deficitar e filmul, interesantă e lumina feministo-hippy-eco în care Holland își vede eroina. Păr cărunt și nevopsit, independentă, ciudată în mod asumat, pasionată de astrologie, aspră cu oamenii și prietenoasă cu animalele & copiii, Duszejko înfruntă singură o lume masculină populată de personaje deloc empatice cu animalele. Un preot îi spune că ce dacă animalele sunt ucise, ele oricum n-au suflet (cu alte cuvinte, religia nu consideră că și animalele sunt copiii lui Dumnezeu). Vecinul mort  fusese braconier, și când murise mânca un animal ucis de el. În preajma fiecărui personaj masculin care moare în mod suspect - și toți sunt vânători -, apar urme de animale, ca și cum aceștia ar fi fost pedepsiți tot de necuvântoare. Pentru poloneza Agniezska Holland, cineastă respectată dar acum căzută în zona mainstream, animalul e asociat cu naturalul, cu autenticul, cu feminitatea chemată să echilibreze masculinizarea lumii. Reversul medaliei e că, în contextul poveștii din film, animalici sunt doar oamenii fără suflet, abrutizați, rupți definitiv de legătura cu natura. Necuvântătoarele din film care îi pedepsesc cu moartea pe vânători sunt o modalitate prin care natura se autoreglează, tăind vreascurile uscate.

             

            Trailer Spoor:

             

            Animalul e interpretat ca semn al purității în Okja, de Bong Joon Ho, filmul produs de Netflix și prezentat în Competiția Festivalului de la Cannes. Amestec de genuri, Okja e povestea prieteniei dintre un porc modificat genetic (deci cât un elefant) și fetița care l-a crescut la țară și care nu vrea să-l lase să fie sacrificat. Okja e, deci, un monstru creat de om pentru propriile-i nevoi și care se transformă într-un animal de companie ba, mai mult, într-un prieten pentru care micuța sud-coreeană și-ar da și viața. Contextualizarea vizează și aici (deși filmul e o distopie) lăcomia societății capitaliste care transformă și oamenii - nu doar animalele, în cifre, așa încât latura animalică despre care vorbește filmul poate fi și candoarea pe care maturizarea uneori n-o șterge, și creativitatea care tinde să fie obliterată de existența modernă tot mai mecanizată și mai normată, și starea de fericire așezată care a premers corporatismul. Fiecare spectator e liber să citească metafora cum dorește.

             

             

            Trailer Okja:

             

            Cerbii sunt în trend anul ăsta, iar la Yorgos Lanthimos ajung să fie asociați cu mitologia greacă (e și normal, Lanthimos fiind grec.). The Killing of a Sacred Deer, care a fost premiat pentru scenariu la Cannes, păstrează cerbii doar în titlul-trofeu - nu și în mod vizibil. Titlul trimite la legenda lui Agamemnon care ucide din greșeală un cerb într-o peșteră închinată zeiței Artemis, iar aceasta îl pedepsește punându-l să-și omoare fiica cea mare, pe Ifigenia. În film, cerbul e pacientul chirurgului interpretat de Colin Farrell care moare de mâna acestuia în cursul unei operații. Măcinat de vină, medicul cultivă o relație pseudo-paternă cu fiul acestuia (Barry Kheogan) fără ca soția lui (Nicole Kidman) să știe și nebănuind ce rezerve de ură și răzbunare zac în adolescent. Cât despre Ifigenia, ea devine o țintă mișcătoare în acest thriller psihologic pentru că adolescentul înrăit de pierderea tatălui (și fascinat de o imagine paternă pe care vrea s-o distrugă, dar Lanthimos nu adâncește ideea) ajunge să facă din scena sacrificării Ifigeniei un joc de ruletă rusească. Cerbul apare, deci, ca simbol sacrificial.

             

            Clip The Killing of a Sacred Deer:

             

            Prima interpretare a simbolisticii cerbului pe care am găsit-o în dicționarul de simboluri trimite la imaginea arhaică e reînnoirii ciclice. Interpretarea ar putea fi aplicată celui din urmă film al lui Abbas Kiarostami, 24 Frames, prezentat la Cannes în afara competiției și în care cerbii sunt doar câteva din zecile de necuvântătoare care populează aproape toate cadrele filmului. Plecând de la o serie de fotografii realizate anterior și re-animate cu ajutorul CGI-ul ( perspectiva privitorului fiind una fixă), Kiarostami realizează de fapt o operă nostalgică despre trecerea timpului și reîntoarcerea lui. Pretextul e curiozitatea de a afla ce s-ar fi putut întâmpla înainte și după fiecare fotografie făcută de el. În fotografiile transformate în cadre statice (24 la număr), peisajul e animat mai ales de animale și păsări. Cerbi la liziera pădurii, cai jucându-se în zăpadă, oi în ninsoare, vaci trecând pe plajă, lei acuplându-se în ploaie, ciori etc etc. Tablourile sunt redundante și forțează răbdarea spectatorului, parcă încercând să deturneze atenția activă spre o stare de somnolență, unde repetițiile declanșează până la urmă niște mecanisme subtile ce revelează ciclicitatea tuturor lucrurilor. Animalele sunt aici golite de semnificație simbolică, cu excepția acestei imagini rotunde a istoriei.

             

            Acestea sunt câteva exemple despre felul cum cineaștii au adâncit în acest an ecuația animal-uman. Cum era de așteptat, animalele sunt un pretext de a vorbi tot despre oameni, de a investiga ce mai rămâne propriu umanității azi, unde se (mai) termină instinctul și unde începe civilizația, cum se decontează toleranța și respectul pentru orice ființă lăsată de Dumnezeu când mii de refugiați sunt tratați ca niște animale și așa mai departe. Și totuși, ce e cu atâția cerbi? De ce sunt atât de impresionanți vizual? Probabil că sunt turați în principal poate pentru că maiestuozitatea lor trimite la o zonă de puritate și demnitate pe care umanitatea se teme în acest moment să nu le piardă. 

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!