Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Imaginea de adio

            Camera secreta

            • Festivalurile de azi
            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            12 iulie 2017

            Autor: Iulia Blaga
            Categorii: Cronica de film,

            Persistența imaginii despre care vorbește polonezul Andrzej Wajda în titlul ultimului său film e tocmai esența cinematografului. Dar Powidoki (în original) și Afterimage (în engleză), care asta și înseamnă, trimit de fapt prin particularitatea fiziologică ce permite ochiului să înregistreze și prelucreze ceea ce vede la capacitatea artei de a reține esența realității și sugerează că, atunci când condițiile politice sunt potrivnice, o existență artistică poate filtra/sfida opresiunea. În fine, sunt multe interpretări posibile ale titlului și nu cred că Wajda a stat să le identifice pe toate.

             

            Filmul lui merită văzut din mai multe motive. În primul rând pentru că e din altă paradigmă față de cinemaul comercial american, iar filmele europene ajung rar în săli. Apoi pentru că nu doar că e semnat de cel mai mare regizor polonez, dar și pentru că e ultimul lui film, lucru care îi dă o încărcătură specială (și de aceea titlul ales pentru limba română e Imaginea de apoi.)

             

            În al treilea rând – care ar trebui să fie de fapt primul, filmul merită văzut pentru că demonstrează simplu și pe înțeles cum un sistem politic poate distruge un artist sau om, anulându-i nu doar libertatea de expresie, dar și mijloacele de subzistență – în egală măsură filmul demonstrând și contrariul - opera rămâne. Pentru cine nu a trăit sub dictatură, e un exemplu util, mai ales că azi pericolul e mai actual ca acum 20 de ani. (Uitați-vă nu doar la noi în ogradă, dar și în restul estului Europei sau în Statele Unite.).

             

             

            Andrzej Wajda, care a început să facă cinema în anii 50 și care a murit la 90 de ani în 2016 (la câteva luni după lansarea filmului), a ilustrat în filmele sale toată istoria Poloniei ultimelor șapte decenii, începând cu cel de-al doilea război mondial și trecând prin comunism până în zilele noastre. A luat la Palme d’or la Cannes, un Urs de Aur la Berlin, a fost distins cu un Oscar omagial și un Leu de Aur tot omagial la Veneția; filmele lui au avut patru nominalizări la Oscarul pentru film străin. A fost perceput (nu doar în Polonia) ca o personalitate mai mult decât cinematografică, un artist cetățean care se simte responsabil, considerând că e datoria lui să recreeze cinematografic marile evenimente din istoria țării sale.

             

            În timpul comunismului s-a lovit și el de sistem odată ce cu Omul de oțel 1981), film despre protestele anticomuniste de la Gdańsk și continuarea aclamatului Omul de marmură (1976), adeziunea sa la mișcarea Solidaritatea a devenit mai mult decât evidentă. Dar Wajda își maschează ego-ul până și în filmul testamentar. Imaginea de apoi e un biopic despre ultimii patru ani (1948-1952) din viața lui Władysław Strzemiński, un pictor polonez de avangardă care a început prin a fi înlăturat de la Înalta Școală de Arte Vizuale din Łódź, pe care o co-fondase și unde era foarte iubit de studenți, sfârșind bolnav și sărac lipit pentru că nu i s-a mai permis să lucreze nicăieri. Motivul comuniștilor a fost nu atât invocata modernitate a artei lui Strzemiński, cât refuzul lui de a se pune în slujba noului sistem și a artei acestuia, realismul socialist.


            Iar țelul lui Wajda e să arate pas cu pas (după propriile lui declarații) cum sistemul l-a băgat pe Strzemiński în mormânt, drept pentru care tonul e lipsit de emfază, deși traseul descendent al eroului (cu un final mai mult decât previzibil) nu e deloc sabotat de împotrivirea acestuia. După ce îl contrazice public pe ministrul Culturii și e pus la index, eroul nu se apără în niciun fel, nu devine un dizident, ceea ce i-a făcut pe unii critici să considere filmul cam plicticos pentru că nu se întâmplă mare lucru în el.

             

             

            De fapt, ăsta e clou-ul. Punerea la index a lui Strzemiński survine unui eveniment banal, iar Wajda urmărește cum persecuțiile încep să se înlănțuie în modul cel mai natural cu putință. Faptul că a fost martor al istoriei vreme de 70 de ani îi dă această viziune fatalist-filosofică asupra mersului istoriei, în care marile tragedii apar pe negândite, fără alai și trompete.

             

            Imobilitatea lui Strzeminski pare să se datoreze faptului că realizează din start că bătălia e pierdută, că peste el va veni tăvălugul care în câteva decenii va aplatiza tot. Deci Imaginea de apoi nu e chiar un film doar despre Strzemiński. Știind cum se termină filmul, avem senzația că și eroul știe asta odată cu noi, ceea ce îl scoate din epocă și îl transformă în prototip.

             

            Deci filmul urmărește cum acest artist se transformă treptat dintr-o personalitate recunoscută în cineva care nu mai e primit nici măcar să picteze afișe de reclamă. E dat afară de la școală printr-o decizie a Ministerului Culturii, i se retrage legitimația de artist cu care putea primi comenzi, nu i se mai oferă de lucru deși descoperă că are tuberculoză, lucrările lui sunt retrase de pe piață și unele chiar distruse.

             

            În universul tot mai gri populat de oameni nu toți răi, dar cei mai mulți conformiști, în jurul lui Strzemiński rămâne un cerc mic de fideli format din fiica sa, câțiva studenți căruia începe să le dicteze lucrarea Teoria widzenia / O teorie a vizualului (care va fi publicată în 1958), unul-doi prieteni. Strzemiński e un personaj care se retrage încet din scenă după ce-i sunt tăiate treptat legăturile cu lumea. Lumea nu-l mai vrea, iar el reacționează cu stoicism, fără să se plângă. Interpretarea lui Boguslaw Linda, un foarte cunoscut actor polonez, dă autenticitate acestei opțiuni regizorale riscante pentru o cronică a unei morți anunțate.

             

             

            Mai e interesant apoi și felul cum, ajutat de directorul de imagine Paweł Edelman (care a lucrat și cu Roman Polański sau Taylor Hackford), Wajda face un film nu doar despre un personaj anume, dar și despre mediul lui, despre dictatura care se întinde ca o umbră întunecată care acoperă treptat lumina și desaturează culorile spre nuanțe de cenușiu. Cei care au trăit sub dictatura comunistă vor descoperi similitudini până și în opțiunile cromatice sau în detalii legate de felul cum oamenii de pe stradă încep de la un punct să semene unii cu alții și să fie îmbrăcați la fel, modest și anonim.

             

            În ultimă instanță, Imaginea de apoi e un statement cu două tăișuri - pe de o parte spune că filmul, arta pot supraviețui opresiunii, pe de alta afirmă exact contrariul (Strzemiński murind la 59 de ani, în plină maturitate creatoare). Paradoxul e rodul înțelepciunii care, la rândul ei, vine mai ales din experiența vieții. În ultimul său film, Wajda ascunde cu discreție propria sa filosofie a istoriei.

             

            Trailer:


            Filmsi a gasit pentru tine

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!