Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Cu Țara moartă, Radu Jude scoate alt gunoi de sub covorul național

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            După premiera mondială recentă din cadrul secțiunii Signs of Life a Festivalului de la Locarno, documentarul lui Radu Jude Țara moartă intră pe ecranele românești din 25 august. Lansarea lui are loc într-o perioadă mai mult decât oportună, manifestațiile antisemite din Charlottesville și Berlin arătând că problema care-l preocupă pe Radu Jude în ultimii ani e mai actuală decât și-ar fi putut imagina.

             

            După premiul de regie la Berlin pentru Aferim!, Jude a devenit interesat să scoată alt gunoi de sub covorul național, adică să expună antisemitismul românesc în contextul unui interes mai larg pentru intoleranță rasială. A făcut asta în lungmetrajul Inimi cicatrizate (2016), adaptare liberă după opera scriitorului evreu Max Blecher, dar și în piesele de teatru Ali: frica mănâncă sufletul de R.W. Fassbinder (Teatrul Apollo 111 din București) și Controversa de la Valladolid, de Jean-Claude Carrière (Teatrul Național din Timișoara), care s-au axat pe imigranții și rasismul de azi, respectiv pe cucerirea Americii și distrugerea amerindienilor.

             

            Cu Țara moartă Jude revine la antisemitism, dar e interesant felul cum îl excizează. Filmul nu e altceva decât un montaj foto peste care se suprapune un foarte elaborat montaj sonor semnat de Dana Bunescu. Cele aproximativ 400 de fotografii sunt alese din colecția Costică Acsinte (http://colectiacosticaacsinte.eu/?v=3aea1149dbc0), colecție care numără mai mult de 8600 de cadre. Costică Acsinte (1897-1984) a luptat în primul război mondial unde a făcut fotografii,  developând și plăcile fotografice ale observatorilor aerieni români, francezi și ruși. După război și-a deschis un atelier foto la Slobozia, Foto Splendid, și a continuat să documenteze viața oamenilor obișnuiți.

             

             

            Montajul sonor e alcătuit din fragmente din jurnalul medicului și scriitorului evreu Emil Dorian, care a locuit în București și care începând din 1937 a început să noteze detalii zilnice despre vremurile în care trăia, inclusiv despre prigoana evreilor. Jurnalul lui a fost publicat în trei volume: Jurnal din vremuri de prigoană (1937-1944) la Editura Hasefer, Cărțile au rămas neterminate (1945-1948) și Cu fir negru de arnici (1949-1956), ambele la Editura Compania.

             

            Alături de aceste fragmente literare care sunt citite chiar de Radu Jude - pentru a-și arăta implicarea, dar și pentru a se juca puțin cu postura de autor / narator (lucru care-i scuză parțial dicția), montajul sonor mai cuprinde bucăți din filme de propagandă, jurnale de actualități, discursuri ale lui Carol al II-lea și Ion Antonescu, melodii legionare.

             

            Atenția spectatorului e solicitată permanent, deoarece informația bogată e livrată în trei straturi: fotografiile mărite pe care simte nevoia să le studieze pe îndelete, textele lui Dorian (pe care uneori le înțelege mai greu din lectura lui Jude) și melodiile ale căror versuri încearcă să le dibuiască. Pe urmă vine încercarea de a alcătui (instantaneu și inconștient) propriul lui montaj și de a extrage propria interpretare asupra acestui ansamblu aparent dizarmonic din perioada 1937-1946. Oricât de schematic ar putea părea un astfel de demers, pe ecran el devine imersiv, captându-l pe spectator și făcându-l părtaș la reprezentări ale unei lumi trecute (moarte) pe care acesta se va strădui să le pună cap la cap.

             

            Inițial, intenția lui Jude poate nu e evidentă, mai ales că nu vrea să lege prea mult textul de imagine, în afara unității temporale (fiecare poză și textul care îi e atașat sunt din același an). În pozele lui Acsinte, cu oameni la nuntă, la înmormântare, la plajă sau în jurul porcului tăiat nu pare să reverbereze nimic din ce se întâmpla la Iași sau la București. Într-un fel, nici n-avea cum. Ce pare să se întrebe Jude e în ce măsură imaginile realizate exact în același timp cu pogromul de la Iași, cu persecuțiile din București sau cu veștile despre gazările despre care nimeni nu putea crede că sunt reale puteau capta în mod subtil aerul vremii, compoziția chimică a traiului din acele zile.

             

             

            În ochii celor din poze (care sunt acum în dialog cu noi și se uită la noi de pe ecran), din detaliile de decor, din felul cum pică lumina șamd încercăm azi să ne dăm seama cam ce credeau oamenii din poze despre lucrurile notate de Emil Dorian cu oroare. Trebuie să fi auzit de ele. Cum e cu memoria colectivă? Rămâne ea imprimată pe celulele nervoase ale pozelor, pe colțurile lor deteriorate? Nu cred că există un răspuns, dar căutarea poate fi pasională și fără sfârșit, dovadă că după prima vizionare simți nevoia să revezi filmul.

             

            La un moment dat, pozele încep să comunice cu textul, dar e tot un fel de contrapunct, de joc ironic. Trebuie să vezi filmul până la final ca să citești cum trebuie fotografia de pe afiș și să îi observi toate detaliile și straturile: faptul că sunt în ea și soldați români, și soldați germani, că un soldat (parcă totuși nu e român) stă cu pistolul în ceafa neamțului de pe motocicletă ca și cum i-ar pune coarne, faptul că toată lumea are aerul festiv și artificial de studio foto, că românii și germanii se țin de braț deși în curând vor fi dușmani șamd.

             

            Țara moartă e, deci, mai mult decât niște poze peste care se suprapun niște voci. Dincolo de jocul contrapunctic dintre imagine și text există un joc secund care treptat îl acaparează pe spectatorul nevoit să se conecteze la trecut prin canale diferite. Sau ca și cum ar auzi stereo. Legătura dintre trecut și prezent devine accesibilă pe ambele sensuri de mers. De aceea e cu atât mai neliniștitor să vezi pozele cu oameni care aparent n-au nici o treabă cu antisemitismul, să auzi melodii legionare și să nu poți să nu introduci în acest montaj imaginile recente cu neo-naziști americani mărșăluind cu torțe în mâini și strigând lozinci antirasiste și antisemite.

             

            Structura filmului și ideea aceasta de montaj care am înțeles că au apărut din mers au creat un fel de culoar temporal care ne dă azi o posibilitate subtilă de a înțelege mersul istoriei și faptul că timpul e o noțiune relativă.

             

             

             

            Filmsi a gasit pentru tine



            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!