Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Atomic Tower: așa nu, așa da, așa și pe dincolo

            Camera secreta

            • Festivalurile de azi
            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            Atomic Blonde și The Dark Tower sunt două piese de cinema mainstream american pline de promisiuni. Unul livrează, altul ratează.

             

            AȘA DA

             

            Atomic Blonde avea toate atu-urile posibile: trailer ultra-cool, violență ultra-spectaculoasă, Charlize Theron super kick-ass și o coloană sonoră de zile mari. Promitea spectacol și cafteală. Le livrează din preaplin, dar pretinde că face mai multe decât de fapt intenționează să ofere pe ecran.

             

            Lorraine (Charlize Theron), agentă secretă britanică proaspăt întoarsă dintr-o misiune în Berlinul încă divizat din noimebrie 1989 povestește aventura soldată cu un număr record de agenți secreți (fie ei ”buni” adică MI6, CIA și francezi sau ”RĂI” adică STASI și KGB) exterminați. Cauza carnagiului este o listă de spioni ai vestului care se află pe piața neagră din Berlin și pe care extrem de mulți vor s-o capete/recapete.

             

            Amestec de amintiri nespuse și declarații oficiale ilustrate vizual cu foarte mult fler și la secvențe de lupte, și la decoruri și la costume Blonda Atomică este un film de 2 ore care, în mod miraculos, deși-a dat prin trailere foarte multe, rămâne cu destule de oferit și montat cu un ritm drăcesc, nu plictișește deloc.

            Entertainment 100%, cu personaje super-subțirele puse acolo pentru ca un film de acțiune să funcționeze. Lorraine este o mașină de ucis și o modelină pentru haine sexy retro 80s.  Theron, actriță de Oscar nici măcar nu are pe ce replici depune vreun fel de efort.

             

             

            Are un personaj clar, este o mașină de ucis  cu pusee de bisexualitate și nimic mai mult. James McAvoy face din personajul lui, Percival, șeful de agentură străină britanică din Berlinul de Vest un fel de sequel al protagonsitului din Filth, Eddie Marsan (cu rolul agentului STASI care-a memorat toată lista) se descurcă actoricește cel mai uman și memorabil, dar pe David Leitch, fost cascador, actualmente debutant îl regie îl intersează coolness-ul exacerbat, nu umanitatea. Memorabil reușește să fie, prin secvențe de lupte și hăcuiri extrem de furibunde și în același timp credibile.

             

            Minusul sesizabil este o oareșce ipocrizie la capitolul feminism, care este dublat de doze serioase de ”obiectificare” întru sexy a femeii-asasin. Și, cum să zic fără să fie spoiler, dar prea multe răsturnări de situație amplasate în ultimele 10 minute arareori au făcut bine vreunui film, și nici aici nu sunt inspirat amplasate.

             

            AȘA NU

             

            Stephen King, cel mai ecranizat autor în viață. Idris Elba și Matthew McConaughey, doi actori excelenți. Cum ar fi putut să se rateze indiscutabil și deloc scuzabil The Dark Tower? Ei bine, a putut.

             

            Povestea e simplă: un adolescent (Tom Taylor), are vise cu pistolar bun (Idris Elba, Gunslinger-ul din saga scrisă de Stephen King pe parcursul a a câtorva mii de pagini și 7 romane)  și un magician malefic (Matthew McConaughey) acre se confruntă într-o lume paralelă. Pistolarul este ultimul din ghilda pistolarilor, vrăjitorul cel rău deja a câștigat lupta, și băiatul crede că este urmărit de creaturi umanoide care sunt camuflate printre cetățenii New York-ului contemporan. Evident băiatul ajunge într-o altă lume, unde Pistolarul are nevoie ca cineva cu strălucire (Shinning, pentru fanii lui King nevorbitori de engleză) ca să-și învingă dorința de răzbunare din inimă și astfel să poată trage cu inima, nu cu mâna și distruge magicianul. Nu sună deloc greșit, dar între idee și film disntanța este mare.

             

            Actoricește vorbind lucrurile sunt clare. Tom Taylor  mai are timp să învețe să joace sau să renunțe la tranchilizantele care-l poartă ca prin transă insensibilă la cele din jur prin orice secvență a filmului. Matthew McConaughey face aici cel mai nelăudabil rol al său, și în tinerețe a jucat în al treilea film texas Chainsaw Massacre, deci da, nici măcar nu încearcă mai mult decât un accent care când apare când dispare. Pe Iris Elba îl simpatizăm chiar și atunci când de fapt stă acolo, pe ecran fiind pur și simplu Idris Elba. Și aici fix asta face, parcă ușor jenat de efortul de-a nu izbunci în râs la replicile penibile pe care i le-a orchestrat o ditai echipă de dezastre scenaristice.

             

             

            Scenariul fiind un șvaițer în care legăturile de cauzalitate și mai ales legăturile de geografie nu prea există, să vedem cine-a ratat regia.  Nikolaj Arcer, regizor danez care-a izbut până acum o melodramă de epocă (A Royal Affair) efectiv impecabilă și care-a mai și regizat câteva policier-uri cel puțin decente. Problema lui Arcer este lipsa de vreun fel de fler vizualcând intervine green screen-ul efectelor sepciale. Filmul  n-a avut la dispoziție cel mai mare buget de FX, dar totuși, din 60 de miliaone, ar fi fost optim ca The Dark Tower să nu arate mai prost decât filme cu zombie de serie B filmate prin Bulgaria.

             

            Lipsa oricărui fel de curiozitate vizuală pentru lumea paralelă în care Gunslinger-ul se luptă cu Omnul negru, pentru tehnologiile realității paralele și mai ales pentru extratereștrii și creaturile care mișună pe ecran este nescuzabilă. Și duce filmul în zona unui plictis totalitar, pe care până acuma ecranizările fie ele bune sau ratate, cu bugete mari sau mici duupă scrierile lui Stephen King l-au evitat cu grație.

             

            AȘA ȘI PE DINCOLO

             

            Safari, documentarul lui Ulrich Seidl despre austricei bogați care merg la vânătoare prin Africa este încă pe ecrane. Nu-l ratați, va fi unul dintre cele mai bine cotate documentare ale anului și oricum v-ați poziționa apropos de vânătoare și ecologie modul în care pune pe ecran imaginile și cuvintele vânătorilor este ceva ce numai Herr Seidl poate face. Strălucit și brutal, detașat și ironic, cu imagini și declarații deloc recomandate celor sensibiloși.

             

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!