Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Barry Seal: Trafic în stil american - o poveste de succes!

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            American Made sau Barry Seal: Trafic în stil american începe bine și pierde din altitudine pe drum. Regizorul Doug Liman (The Bourne Identity, Mr &Mrs Smith, Jumper) găsește cel mai inspirat debut pentru o self-made story inspirată din povestea reală a lui Barry Seal (pe numele lui Adler Berriman "Barry" Seal), fost pilot comercial cooptat de CIA, DEA (Drug Enforcement Administration ) și cartelul de la Medellin al lui Pablo Escobar, și ucis până la urmă de oamenii lui Escobar în 1986.

             

            În prima scenă a filmului, pilotul TWA Barry Seal se plictisește într-un zbor de noapte când toată lumea doarme (inclusiv copilotul) și, pentru puțină adrenalină, decuplează pilotul automat și scutură avionul. Zâmbetul satisfăcut al lui Tom Cruise promite aproape două ore de energie care să echivaleze cu scurta viață (46 de ani) a eroului. Într-adevăr, dacă nu ți s-ar spune din trailer că Barry Seal chiar a existat, ai crede că scenaristul bagă din top. Una e să lași cariera de pilot comercial și să începi să lucrezi pentru CIA, făcând zboruri de recunoaștere și fotografiind baze militare din America Centrală, și alta e să începi să lucrezi și pentru traficanții de droguri columbieni care la sfârșitul anilor 70 își pun imperiul pe picioare. Adică la dus faci poze pentru CIA, iar la întors aduci droguri (transportul fiind plătit cu 500 000 de dolari kilogramul !). Și pe urmă să-ți alături la carnetul de bal și pe cei de la anti-drog (!).

             

             

            Ca meniul să fie complet, Seal se extinde la mai multe avioane (totul sub încuviințarea CIA-ului), începe la sugestia CIA-ului să le ducă și arme insurgenților Contras din Nicaragua, arme pe care apoi le livrează oamenilor lui Escobar când ceilalți nu le mai vor (fără ca CIA să afle), iar când până la urmă CIA își ia mâna de pe el și e inculpat pentru trafic de droguri, face un deal cu administrația prezidențială (Ronald Reagan era președinte) turnând cartelul de la Medellin și pe sandiniștii care făceau afaceri cu cartelul.

             

            Barry Seal nu era nici pe departe atât de arătos ca Tom Cruise, dar sigur avea ceva din vitalitatea lui Cruise (sau, mă rog, mai degrabă invers). Cum e să-ți riști pielea jucând la mai multe mese și să ieși teafăr (cu o singură excepție) din situații în care te arunci cu ochii închiși?  Scenariul nu greșește înfățișându-l pe Seal ca pe un tip mai însetat de adrenalină decât de bani. Banii au fost o motivație ca să accepte aceste joburi dificile - dar nu cea mai puternică, din moment ce banii ajung să fie atât de mulți încât nu mai are ce face cu ei, unde să-i mai ascundă. Popularul imn Aviația dă senzația ar trebui rescris pentru Seal, care își trăgea adrenalina nu doar din zbor, ci mai ales din jocul dublu sau triplu unde zborul era doar un element al ecuației.

             

            Filmul nu prea știe însă cum să gestioneze un personaj atât de extraordinar și pendulează între o poveste morală despre lăcomie și nechibzuință (gen The Wolf of Wall Street) și entertainment pur și dur cu miză pe aventuri aeriene și pe exploatarea amintirii lui Tom Cruise din Top Gun - la  care se raportează toți băieții care visează să devină piloți (apropo, Top Gun 2 se lansează în iulie 2019.). Pendularea asta face ca filmul să nu meargă până la capăt în nici o direcție și să rămână între, lăsându-și spectatorul nesatisfăcut. Nu vezi nici câte avioane și zboruri ți-ai dori, și nici nu percepi miza serioasă a poveștii. Montajul mult prea alert o duce oricum într-o zonă de derizoriu și de ludic din care nu mai iese, iar asemănarea cu American Hustle îi dă o nefericită spoială calofilă.

             

             

            Cel care ține filmul la un loc nu e Seal, ci Cruise care cu niște injecții cu Botox bine țintite arată ca la 30 de ani (el având 55). Dar nu doar Botoxul sau efortul fizic îl fac să arate tânăr, ci mai ales energia lui. Dar Cruise nu poate să împiedice capotarea filmului, unul dintre factorii agravanți fiind faptul că personajul său nu are consistență. E la fel de alunecos și de impenetrabil (adică liniar) la sfârșitul filmului pe cât era la început. Nu reușești să îi înțelegi motivațiile, nu înțelegi de ce trădează așa ușor.

             

            Senzația că filmul a fost făcut într-o zodie nefericită e întărită și de un eveniment tragic: în timpul filmărilor din Columbia din septembrie 2015, un avion cu piloți care lucrau la film s-a prăbușit, iar doi dintre aceștia și-au pierdut viața. E o ironie a sorții aici pentru că aproape două ore de film aviația e trecută pe planul doi, iar avionul devine un mijloc de transport la fel ca oricare altul. Asta face din American Made să fie și mai înșelător. Are atâta aviație în el și, totuși, nu e un film despre avioane.

             

            Barry Seal: Trafic în stil american / American Made - de Doug Liman, cu: Tom Cruise, Sarah Wright, Domhnall Gleeson, Jayma Mays

             

            Trailer:

             

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!