Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Cu Monica Bellucci, pe Calea Lactee a lui Kusturica

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            Dacă vă plac filmele lui Kusturica oricât de mult ar depăși deja limitele unui cinema naiv super-abundent, poate veți gusta și această fantezie balcanică plină de gâște, șerpi care beau lapte, șoimi care dansează și cu Monica Bellucci fierbând cireșe pentru gem.

             

            Există cineaști care, la fel ca unii oameni, nu pot fi altfel decât ei înșiși. E cazul sârbului Emir Kusturica, care nici pentru 10 milioane de dolari (pardon ! ruble, că e prieten cu Putin) n-ar putea face un film ca Fellini ori Spielberg sau măcar ca Luc Besson ori Sergiu Nicolaescu. Lansat în anii 80 și consacrat cu Tata e în călătorie de afaceri, Vremea țiganilor, Underground sau Arizona Dream, primind în decursul timpului două Palme d’or la Cannes (pentru Tata e în călătorie de afaceri, 1985, și Underground, 1994), un Premiu Special al Juriului la Berlin (pentru Arizona Dream, 1993), prezențe în competițiile mari de la Cannes, Berlin sau Veneția etc. etc,, Kusturica nu și-a limpezit stilul, așa cum te aștepți de la un artist care progresează. Nu s-a rafinat, n-a dat cantitatea pe calitate.

             

            Ca și cum ar fi trăit sub un glob de sticlă, cinemaul său n-a evoluat decât cantitativ. Nebunia lui balcanică, unde viața și moartea, realul și ficțiunea, muzica și împușcăturile, dragostea, nunțile și înmormântările, țiganii, elementele magice, natura și animalele erau ingrediente de bază, a devenit tot mai abundentă și mai redundantă. În tot acest timp, lumea a evoluat și cinemaul odată cu ea. Kusturica și-a găsit, ca om și cineast, un loc în care se simte bine. (A fost tot timpul capabil să-și secrete propria bulă.). A făcut muzică, a scris cărți, și-a tras un sat (Kustendorf) și un festival (Kustendorf Film and Music Festival), s-a împrietenit cu Putin (a primit chiar și o medalie de la el), exprimându-și pe de altă parte sentimentele anti-globaliste. Ca cineast a rămas unul foarte respectat, filmele lui continuând să fie invitate în competițiile marilor festivaluri chiar dacă nu mai sunt de nivelul filmelor mai vechi.

             

             

            Pe Calea Lactee, cel mai recent lungmetraj al său, a fost prezentat anul trecut în competiția de la Veneția, unde a luat un premiu neoficial. E, poate, cel încărcat film al său, și nu neapărat cel mai bun. O cronică în stilul enumerației din La Moși, de I.L. Caragiale, ar fi cea mai nimerită.

            Ea ar începe așa: gâște, Monica Bellucci pe post de Malenă iugoslavă, elicoptere, împușcături, un ceas de gară stricat care mușcă, un șarpe care bea lapte, Kusturica pe post de lăptar, călare pe-un măgar și cu un uliu pe umăr, cântece, dansuri pe mese cu pistolu-n mână, voaluri de mireasă și focuri de artificii, umbrele care te apără de gloanțe, traficanți de oameni și fete care nu-și găsesc ursitul, gâște care se scaldă în sângele porcilor, lanuri de grâu traversate de aparate neobișnuite, personaje care zboară ca în picturile lui Chagall etc etc.

             

            Un asemenea univers poate avea farmec pentru niște spectatori care de-abia acum îl descoperă pe Kusturica. Dacă stilistic el supraîncarcă o schemă pe care deja a fumat-o, nici tematic nu se îndepărtează de calea (Lactee) obișnuită. Ca și în Underground (pentru care a fost acuzat că a trecut sub tăcere violența sârbă), războiul e tratat ca nebunie colectivă cu vinovați neprecizați, iar aici e chiar metaforizat, părțile implicate și instituțiile internaționale având nume modificate – în ideea că filmul e o poveste cu rădăcini reale mai mult sau mai puțin vizibile. Trama de baza e reprezentată de povestea imposibilă de dragoste dintre un lăptar care alimentează trupele de pe front (și care e interpretat de Kusturica) și o italiancă pripășită prin Balcani (Monica Bellucci așa cum o știm).

             

             

            Poate trece o oră din cele două ore și 20 de minute ale filmului și tot să te întrebi despre ce e vorba în film. Dacă el poate provoca delicii estetice, acestea pot veni punctual și doar vizual, elanul lui Kusturica fiind acela de a nu lăsa să treacă un cadru fără a nu scoate un iepure din joben. Monica Bellucci aduce acea feminitate tipic italiană cu care cinematograful ne-a obișnuit, Strămutarea ei în pestrițul univers al lui Kusturica face ca universul să devină și mai pestriț. Frumusețea ei calmă, de măr copt, e cel mai plăcut lucru în film, dar aici chiar că nu e meritul regizorului.

             

            Trailer:

             

             

            Pe Calea Lactee / On the Milky Road / Na mlečnom putu de Emir Kusturica, cu: Emir Kusturica, Monica Bellucci, Sloboda Mićalović, Predrag Manojlović

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!