Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Victoria și Abdul

            Camera secreta

            • Biografice
            • Cronica de film
            • Interviu
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            25 septembrie 2017

            Autor: Iulia Blaga
            Categorii: Cronica de film,

            Cea mai recentă realizare a lui Stephen Frears după amuzantul Florence Foster Jenkins (2016) e un film de mică respirație despre prietenia dintre octogenara regină Victoria și un servitor indian. Motivul pentru care merită văzut Victoria și Abdul – în cazul că ați obosit s-o vedeți pe Judi Dench în roluri de regină (deși în orice rol e adorabilă) e faptul că filmul pleacă de la realitate. Existența indianului Abdul Karim, care i-a fost servitor, prieten și confident reginei Victoria timp de 10 ani, a fost ascunsă de familia regală după moartea reginei, în 1901 (când Karim a fost trimis pachet în India), ca să fie redescoperită întâmplător de o scriitoare în 2003.

            Shrabani Basu se documenta pentru o carte despre curry când a vizitat reședința de vară a reginei Victoria de pe Insula Wight unde a observat mai multe picturi și un bust al unui tânăr indian, în vreme ce încerca să înțeleagă de unde pasiunea reginei pentru curry, mirodenie adusă din Indii.

             

            I-a luat câțiva ani să se documenteze, inclusiv să parcurgă cele 13 jurnale ale reginei scrise în dialect urdu, pe care aceasta îl învățase de la Abdul Karim (nimeni nu mai deschisese acele caiete de mai bine de 100 de ani), după care a scris cartea Victoria &Abdul. Cross Street Films (companie condusă de Beeban Kidron și Lee Hall, scenaristul lui Billy Elliot) a cumpărat imediat drepturile, producând filmul împreună cu Working Title Films (care și-a început cariera producându-i lui Frears My Beautiful Laundrette, în 1980) și BBC Films.

            Realizat cu un buget substanțial, cheltuit în mare măsură pe scenografie, costume și figurație  – s-a filmat în premieră la Osborne House (reședința de vară a reginei de pe Insula Wight), iar reședințele din Windsor și Balmoral au fost reconstituite, Victoria și Abdul are și un alt punct de atracție – prezența lui Judi Dench, ceea ce face din el un sequel la Mrs. Brown (1997), film regizat de John Madden despre prietenia dintre regina Victoria (interpretată tot de Judi Dench) și servitorul ei scoțian, John Brown.

             

             

            John Brown fusese servitorul personal al soțului reginei, prințul consort Albert. La câțiva ani după moartea lui Brown, în 1887, când sărbătorea 50 de ani pe tron și era gata obosită de condus și se îndopa cu mâncare, aproape octogenara regină îl cunoaște pe Abdul Karim, un indian modest de religie musulmană adus din Agra, pentru că era înalt și frumos, ca să-i înmâneze o medalie comemorativă. Scenariul lui Lee Hall îi prezintă inițial pe cei doi eroi într-un montaj alternativ pregătindu-se pentru momentul întâlnirii, iar regia lui Frears dă o notă ușor comică tuturor etapelor care duc la clipa când Abdul îndrăznește, contrar ordinelor, să se uite în ochii glacialei regine, iar ea constată că-l place.

             

            Din păcate, odată ce regina îl remarcă pe indianul înalt și-l reține la curte, asta deblocându-i automat depresia și readucându-i în mod ciudat pofta de viață, filmul se cam termină pentru că multe nu se mai întâmplă (probabil cartea de la care a plecat filmul e mai descriptivă.). Acțiunea constă în ascensiunea rapidă a lui Abdul la statutul de servitor personal și de aici de munshi (profesor de urdu), regina aducându-i și familia, oferindu-i un cottage, o medalie șamd, în vreme ce restul curții în frunte cu Albert (Bertie), fiul reginei și succesor la tron, tună, fulgeră și complotează împotriva pasiunii de neînțeles a reginei pentru un neica nimeni, sărac și de altă culoare. Asta-i tot. Hall și Frears nu construiesc niște antagoniști reali din membrii curții, după cum nu construiește și nu justifică nici alchimia dintre regină și Abdul.

             

             

            Dacă nu ai ști că filmul e bazat pe realitate (la final îi poți vedea pe cei doi într-o fotografie), ai spune că scenariul exploatează teme în trend ca rasismul sau intoleranța religioasă, confecționându-se într-o schematică pledoarie împotriva celor două boli moderne. Dar filmul n-are nici un fel de ambiție să nuanțeze lucrurile. Printr-o ciudată opțiune, Abdul e un fel de bun sălbatic al cărui zâmbet e mereu luminos și care își adoră sincer regina, servind-o cu devotamentul unui cățel, în vreme ce Victoria e voluntară, capricioasă, bătrână, plictisită și incultă în privința posesiunilor ei, dar sincer atașată de Abdul. Scânteia dintre ei nu e vizibilă, dar simți că îți scapă printre degete și sentimentele autorilor față de eroii lor. E un mister închis în intimitatea celor doi, dar era obligatoriu ca filmul să fi putut pătrunde în acea intimitate, altfel de ce să-l mai faci?

             

            Admirația pentru Frears sau Dench (care la aproape 83 de ani e atât de activă și de vie) nu sunt de ajuns pentru a te ține în priză. Nici măcar gândul că ai de-a face cu un profesionist film britanic de epocă și că n-ai decât să-ți clătești ochii cu costume și scenografie, dacă te-ai plictisit. Față de ce promite în trailer, filmul oferă prea puțin.

             

            Trailer:

             

             

            Victoria și Abdul / Victoria &Abdul-  de Stephen Frears, cu: Judi Dench, Ali Fazal, Eddie Izzard, Michael Gambon, Olivia Williams, Tim Pigott-Smith

            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!