Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Sofia Coppola, Gael Garcia Bernal şi Willem Dafoe, în juriul Festivalului de Film de la Cannes

             

             

             

             

             

            Regizoarea americană Sofia Coppola, actorul mexican Gael Garcia Bernal şi actorul american Willem Dafoe vor face parte din juriul oficial al celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care va fi prezidat în acest an de regizoarea neozeelandeză Jane Campion.

             

            Potrivit site-ului festivalului, Jane Campion, regizoare, producătoare şi scenaristă neozeelandeză recompensată cu trofeul Palme d'Or pentru filmul Pianul, va prezida juriul celei de-a 67-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. În conformitate cu tradiţia de pe Croazetă, juriul este format din opt personalităţi ale cinematografiei mondiale, care vin din China, Coreea de Sud, Danemarca, Iran, Statele Unite ale Americii, Franţa şi Mexic.

             

            Astfel, juriul va fi compus, la fel ca în 2009, din cinci femei şi patru bărbaţi. Juriul va trebui să departajeze cele 18 filme din competiţia oficială pentru a stabili palmaresul din acest an, care va fi anunţat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 24 mai. Trofeul Palme d'Or va fi înmânat în seara de închidere a festivalului, duminică, 25 mai, în prezenţa juriului şi a echipei care a realizat filmul câştigător.

             

            Astfel, cele şapte personalităţi care o vor ajuta pe Jane Campion în jurizarea de la Cannes sunt: Carole Bouquet (actriţă - Franţa), Sofia Coppola (regizoare, scenaristă, producătoare - Statele Unite), Leila Hatami (actriţă - Iran), Jeon Do-yeon (actriţă - Coreea de Sud), Willem Dafoe (actor - Statele Unite), Gael Garcia Bernal (actor, regizor, producător - Mexic), Jia Zhangke (regizor, scenarist, producător - China) şi Nicolas Winding Refn (regizor, scenarist, producător - Danemarca).

             

            Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 14 - 25 mai.


             

            Sursa: mediafax.ro



            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!