Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Lora este Dorothy în celebra animație Legendele din Oz

             

             

             


             

            Este frumoasă, talentată și are o carieră muzicală de invidiat. Din 23 mai, Lora debutează pe marile ecrane și dă viață pentru prima dată unui personaj de animație, devenind pentru cei mici Dorothy, una dintre cele mai indrăgite eroine în Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy.

             

            Personajul Dorothy din filmul nostru este o fată modernă, iar Lora este cea care îi dă glas și îi conferă inocenţă, virtute şi sinceritate. În versiunea originală, Dorothy este interpretată de Lea Michele.

             

            ,,Am fost foarte încântată când am primit această propunere, Vrăjitorul din Oz este una dintre poveștile mele preferate din toate timpurile, de când sunt copil. Îmi place că animația este foarte bine realizată, mi-a plăcut la nebunie coloana sonoră și faptul că am avut ocazia să și cânt. Cântecele au fost adaptate superb, ți se face pielea de găină când le asculți, au un text și o linie melodică superbe. Felicit întreaga echipă care a lucrat la transpunerea lor în limba română, sunt extraordinar de talentați toți. Abia aștept să vizionez filmul!”

             

            Dorothy este o fată simplă, celebră pentru talentul său de a goni vrăjitoarele și a salva tărâmul lui Oz. Atunci când prietenii au nevoie de ea, Dorothy le vine numaidecât în ajutor, alături de bunul ei câine și prieten, Toto. Extrem de curajoasă, ea înfruntă cu multă determinare toate provocările care îi ies în cale.

             

            Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy este o nouă aventură animată, plină de farmec şi culoare.     

             

            La scurt timp după ce se întoarce în Kansas, Dorothy află că Oz este din nou în pericol, iar locuitorii tărâmului magic au nevoie de ajutorul ei. Din nou alături de vechii şi simpaticii ei prieteni – Sperietoarea, Leul şi Omul de Tinichea – Dorothy trebuie să îl înfrunte de această dată pe maleficul Jester. Acesta a pus stăpânire pe Oz, a luat drept prizonieri toţi conducătorii îndrăgitei regiuni şi, printr-o vrajă, a adus întunericul peste tot teritoriul. 

             

            Deşi călătoria ei este mai anevoioasă şi plină de primejdii, curioasa eroină va cunoaşte de-a lungul drumului multe personaje fascinante care o vor ajuta şi îi vor cuceri inima.

             

            Cu Oz în mare pericol, va fi nevoie de multă inteligenţă, curaj şi prietenie pentru a-l învinge pe Jester şi a restabili armonia în Oraşul de Smarald.         

             

             

            Un film distribuit de MediaPro DistributionLegendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy are premiera pe 23 mai, în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City(Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (București), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol,  (Onești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace(Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan), Cinema Arta (Sibiu).

             


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!