Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Noaptea Albă a Filmului Românesc la a cincea ediţie

            5 septembrie 2014

            Autor: Oana Mosor

             

             

             

             

             

            Cea de-a cincea ediţie a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, revine în prim-plan în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014, în Bucureşti şi Cluj-Napoca.

             

            Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze producţii recent lansate pe marile ecrane, care s-au bucurat de succes la public, cât şi de filme clasice, care au ramas în istoria cinematografiei româneşti. Din selecţie nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurt metraje româneşti ale anului 2014.

             

            Cu toate că vara tocmai a trecut, cinefilii vor avea parte de încă o vacanţă la mare alături de personajele din #selfie (r.Cristina Iacob). În loc să se pregătească pentru cel mai important examen din viaţa lor, trei absolvente de liceu, decid să plece la mare şi să uite de şcoală, iar cei trei tineri pe care îi întâlnesc pe litoral par mai mult decât dispuşi să le ajute. 

             

            Secţiunea ”Panorama 2013” aduce cele mai apreciate titluri ale anului trecut, printre care se numară filmul lui Stere GuleaSunt o babă comunistă, avându-i ca protagonişti pe Marian Râlea şi Luminita Gheorghiu, prezentând viaţa liniştită a unui cuplu din provincie, ce este tulburată de marea veste a reîntoarcerii acasă a fiicei lor, alături de logodnicul ei canadian, precum şi câştigătoarea a trei Premii Gopo, ecranizarea binecunoscutei nuvele Domnisoara Christina (r. Alexandru Maftei), ce îşi aşteaptă fanii pentru o porţie de horror românesc, avându-i în distribuţie pe Maia Morgenstern, Tudor Istodor, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu.

             

            Horatiu Mălăele, în calitate de regizor şi actor, vă invită să aflaţi povestea a trei prieteni, care, după o seară petrecută într-o cârciumă în care imigranţii îşi varsă amarul, plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul şi aceasta le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri. Şi de aici începe distracţia în Funeralii fericite.

             

            Câştigator a două trofee la Gala Premiilor Gopo 2014, printre care cel mai bun film de debut, La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski) prezintă povestea lui Viorel, un traficant mărunt de droguri care traieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova, decis să îşi schimbe viaţa în bine.

             

            Din categoria documentare, cinefilii se vor bucura de Afacerea Tanase, film regizat de Ionut Teianu, scenaristul succesului de box-office Despre oameni şi melci, ce prezintă cea mai incredibilă operaţiune din Războiul Rece, şi de City Tour, in regia lui Andrei-Nicolae Teodorescu, o producţie UNATC, în care se explorează relaţia dintre Asociaţia Română Anti-SIDA şi oamenii cărora le sunt dedicate proiectele asociaţiei.

             

            Binecunoscutul documentar Bucuresti, unde eşti? (r. Vlad Petri) va prezenta spectatorilor care nu au reuşit să-l vizioneze până acum, desfăşurarea protestelor din 2012, printr-o analiză a străzii pornind de la poveştile oamenilor, de la revendicările, dorinţele şi viziunile lor despre democraţie.

             

             

            Iubitorii de film clasic se vor putea bucura la Noaptea Albă de două titluri intrate în patrimoniu, semnate de regizorul Lucian Pintilie.

             

            Balanţa prezintă povestea lui Nela, interpretată de Maia Morgenstern, o tânără profesoară, care are grijă de tatăl ei, fost colonel în Securitate, acum pe moarte. El vrea că trupul său să fie folosit pentru cercetări medicale, dar Universitatea refuză, din moment ce frigiderele sale sunt stricate. Povestea prinde curs când Nela pleacă în provincie, unde a fost repartizată la o şcoală şi îl intâlneşte pe Mitică, personaj jucat de Razvan Vasilescu, un doctor la spitalul local care, ca şi ea, nu acceptă compromisurile şi e plin de visuri şi optimism. Cei doi îi deranjează pe toţi cei din jur cu atitudinea lor dar vor reuşi să facă faţă provocărilor vieţii, de parcă ar fi fost atinşi de graţia divină... Pentru rolul interpretat, Maia Morgenstern a fost premiată în 1993 de Academia Europeană de Film ca fiind Cea mai buna actriţă.

             

            Niki Ardelean, colonel în rezervă îl aduce în prim-plan pe maestrul Victor Rebengiuc. Niki este colonel in rezerva. Fiul său tocmai a decedat, iar fiica sa este căsătorită cu fiul lui Florian, vecinul de peste drum. Florian, desprins din atmosfera boemă a anilor '70, este un cameraman amator pasionat a cărui natură de tiran refulat se exercită asupra lui Niki. Florian îl va deposeda pe Niki de tot ceea ce are: bunuri materiale, valori morale, imaginea despre sine însuşi, demnitate, tot ceea ce constituie în definitiv un om. Cu toate acestea, de Ziua Armatei, lucrurile iau un alt curs.

             

            Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare, evenimentul Noaptea Albă a Filmului Romanesc îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi. 

             

            Numărul de spectatori înregistraţi la ediţiile precedente dovedesc faptul ca Noaptea Alba a Filmului Romanesc reprezintă una dintre cele mai de succes campanii de promovare a cinematografiei autohtone.

            În Bucureşti spectatorii sunt asşteptaţi la proiecţiile de film programate la Cinema Studio, Cinema Patria, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO, Muzeul National al Ţăranului Român: Studioul Horia Bernea şi MNTR Open Air, Dianei 4, J’ai Bistrot, Parcul Tineretului. Cinefilii din Cluj-Napoca vor putea viziona filme româneşti în Noaptea Alba la Cinema Victoria şi Casa TIFF.

             

            Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând pe site-ul: www.romfilmpromotion.ro şi pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/NoapteaAlba .

             

            Noaptea Alba a Filmului Romanesc este un eveniment organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia de Film şi Cultură Urbana, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Bucureşti prin ArCub – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

             

             

            Sursa: cinefan.ro


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!