Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Robert Downey Jr. revine pe marile ecane în "Judecătorul"

             

             

             

             


            Warner Bros Pictures şi Village Roadshow Pictures vă propun Judecătorul un film în care îşi dau replica de două ori nominalizatul la Premiul Oscar, Robert Downey Jr. (,,Chaplin", ,,Furtuna tropicală") şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall (,,Tender Mercies"), care joacă împreună pentru prima dată din 5 decembrie pe marile ecrane. În film mai joacă nominalizata la Premiul Oscar Vera Farmiga (,,Sus, în aer") şi laureatul Premiului Oscar Billy Bob Thornton ("Tăişul"). Filmul este regizat de David Dobkin.

             

            În Judecătorul, Downey joacă rolul unui avocat, Hank Palmer, care se întoarce în casa copilăriei lui unde tatăl, de care se înstrăinase, judecătorul din oraş (Duvall), este suspectat de crimă. El încearcă să afle adevărul şi, în paralel, se apropie din nou de familia de care se rupsese de mai mulţi ani.

             

            Printre numele de pe afişul filmului, mai apar: Vincent D’Onofrio, Jeremy Strong, Dax Shepard, Leighton Meester, Ken Howard, Emma Tremblay, Balthazar Getty şi David Krumholtz.

             

            Judecătorul este produs de Susan Downey, David Dobkin şi David Gambino, cu Herbert W. Gains, Robert Downey Jr., Jeff Kleeman şi Bruce Berman ca producători executivi.  Scenariul le aparţine lui Nick Schenk şi lui Bill Dubuque, după o poveste de Dobkin & Schenk.

             

            Echipa de creaţie a lui Dobkin îi include pe directorul de imagine laureat al Premiului Oscar Janusz Kaminski (,,Salvaţi soldatul Ryan", ,,Lista lui Schindler"), production designerul Mark Ricker, editorul Mark Livoksi şi creatoarea de costume Marlene Stewart. Muzica îi aparţine  lui Thomas Newman (,,Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", ,,007: Coordonata Skyfall").

             

            Prezentat de Warner Bros Pictures, în asociaţie cu Village Roadshow Pictures, o producţie Big Kid Pictures/Team Downey Production, un film de David Dobkin, Judecătorul va fi distribuit de Warner Bros Pictures, o companie Warner Bros Entertainment şi, în România filmul este distribuit de Freeman Entertainment.

             


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!