Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Anne Hathaway se bazează pe experienţa lui Robert De Niro în „Internul”

             

             

             

             

             

            Laureaţii Premiului Oscar Robert De Niro („Taurul furios”, „Scenariu pentru happy-end”) şi Anne Hathaway („Mizerabilii”, „Diavolul se îmbracă la Prada”) joacă împreună în filmul Warner Bros. Pictures „Internul”, din 25 septembrie, la cinema. Realizatoarea de film Nancy Meyers („E tare complicat!”, „Ceva, ceva tot o ieşi!”, „Benjamin, recrut fără voie”) regizează această comedie după un scenariu propriu.

             

            În „Internul”, De Niro este Ben Whittacker, un bărbat de 70 de ani care descoperă că pensionarea nu este o decizie aşa minunată precum credea. Profitând de oportunitatea de a avea din nou activitate printre profesionişti, acesta aplică pentru un post de senior intern la un site de modă, înfiinţat şi condus de Jules Ostin (Hathaway).

             

            Distribuţia are actori aparţinând mai multor generaţii: Rene Russo („Thor”), Anders Holm („Workaholics”), Andrew Rannells („Fetele”), Adam Devine („Tonul perfect”), Celia Weston („Fără reţineri”), Nat Wolff („Sub aceeaşi stea”), Linda Lavin („Cu lumea-n cap”), Zack Pearlman („The Inbetweeners”), nou-venitul Jason Orley şi Christina Scherer („Living with Uncle Charlie”).

             

            Meyers a şi produs filmul, alături de Suzanne Farwell. Celia Costas a fost producător executiv.

             

            Echipa din spatele camerelor alcătuită de Meyers îi include pe directorul de imagine nominalizat la Oscar Stephen Goldblatt („Prinţul mareelor”, „Culoarea sentimentelor”), scenograful nominalizat la Oscar Kristi Zea („Nonconformiştii”, „Băieţii buni”, „Jaf... la turnul mare”), editorul de film nominalizat la Oscar Robert Leighton („Oameni de onoare”, „Când Harry a cunoscut-o pe Sally”, „Chef”) şi creatoarea de costume Jacqueline Demetrio („Cealaltă femeie”, „Eu sunt Cathy”). Muzica este compusă de Theodore Shapiro („Viaţa secretă a lui Walter Mitty”, „Diavolul se îmbracă la Prada”).

             

            Warner Bros. Pictures prezintă, o producţie Waverly Films, un film de Nancy Meyers, „Internul”, în premieră din 25 septembrie la cinema.

             


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!