Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Gérard Depardieu a urinat pe culoarul unui avion

            17 august 2011

            Autor: Oksana Radu

            Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 62 de ani, a avut o nevoie atât de presantă, marţi, încât a urinat în afara toaletelor, pe culoarul unui avion al companiei CityJet, filială a grupului Air France-KLM, care zbura pe ruta Paris-Dublin, a anunţat compania franceză, miercuri.

             

            "Confirm doar faptul că el (Gérard Depardieu) a urinat într-adevăr în avion", în afara toaletelor, a declarat un purtător de cuvânt al grupului Air France.


            Potrivit postului de radio Europe 1, actorul a urinat în faţa celorlalţi pasageri, în timp ce avionul se afla în faza de decolare, deşi o însoţitoare de bord i-a cerut să aştepte să meargă la toaletă după ce avionul va ajunge în aer.


            "Vreau să urinez, vreau să urinez", ar fi spus actorul francez, ridicându-se de pe scaunul său, în timp ce toţi ceilalţi pasageri se aflau pe locurile lor, cu centurile de siguranţă fixate, a declarat o femeie care se afla în acel avion, intervievată de postul Europe 1. După ce însoţitoarea de bord i-a spus actorului că trebuie să aştepte aproximativ un sfert de oră, Depardieu a declarat că nu poate să aştepte.


            "Iar atunci, el s-a ridicat în picioare şi a făcut pe jos", a adăugat aceeaşi femeie.


            "Se vedea că băuse, însoţitoarea de bord era uimită", a afirmat ea, precizând că nu au existat comentarii: "Totul s-a făcut, aş spune, în limitele curtoaziei. Nu au existat cuvinte, nu s-a spus nimic. Gérard Depardieu s-a aşezat apoi la locul său, iar noi am mers în hangarul aeroportului, pentru că locul trebuia curăţat", a explicat aceeaşi pasageră.


            Purtătorul de cuvânt al companiei Air France-KLM a precizat că incidentul s-a petrecut în timpul zborului pe ruta Paris-Dublin, marţi seară, fără a adăuga alte informaţii. Purtătorul de cuvânt nu a dat niciun fel de indicii despre eventualele urmări ale acestui incident.


            Potrivit site-ului Aeroportului din Paris, acest zbor era asigurat de un avion Avro RJ-85, care are o capacitate maximă de 111 pasageri.


            Figură celebră a cinematografiei franceze, cu o filmografie impresionantă, Gérard Depardieu s-a făcut remarcat în ultimii ani prin numeroase excese şi "derapaje" de limbaj.

             

            Gérard Depardieu, în vârstă de 62 de ani, a câştigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la premiile Oscar, pentru memorabilul rol din "Cyrano de Bergerac", şi un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul "Cartea verde".

             

             

            Sursa: mediafax.ro


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Parerea cititorului

            • cori - 26 septembrie 2011, 09:57

              F URAT ,ce credea ca daca e actor i se cuvine tot ,ii lipsesc cei 7 ani de acasa:(

            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!