Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Stiri din filme

            Home » Stiri din filme » Primul clopoțel la "Cinema-edu"

            21 septembrie 2012

            Autor: Bogdan Tirlea

             

             

             

             

             

             

            Asociaţia Culturală Macondo îi așteaptă din toamnă pe liceeni la Cinema-Edu. Peste 30 de licee din București și alte 20 din țară vor avea acces gratuit la cinematografele și spațiile culturale din programul Cinema-Edu.

             

            De la începutul anului până în vacanța de vară, liceenii din peste 10 orașe din țară au avut ocazia să vizioneze trei filme dezbătute la final cu invitați speciali: documentarul Waste Land de Lucy Walker, drama Străina/Die Fremde și Un eveniment fericit/ Un heureux événement de Rémi Bezançon, film proiectat în avanpremieră pentru liceeni cu spijinul Durex. Am discutat așadar cu liceenii despre reciclare, violența în familie sau etapele unei relații amoroase și intimitate. Și în acest sezon, la proiecții liceenii vor avea parte de mici cadouri din partea Durex.

             

            Din toamnă, profesorii și liceenii sunt chemați din nou la film, cu alte trei producții special selectate pentru ei, printre care  Loverboy, în regia lui Cătălin Mitulescu, nominalizat la Un Certain Regard în 2011. Loverboy va fi proiectat în cadrul Cinema-edu prin amabilitatea distribuitorului Strada Film.

             

            Loverboy este un film inspirat din realitate, portretizând tinerele care îşi doresc o aventură şi o evadare din mediul familial unde li se pare că autoritatea părinţilor e sufocantă, ajungând în brațele unor "loverboy" seducători dar periculoși. Pelicula atinge teme precum traficul de ființe umane, presiunea familială, delicvența juvenilă, subiecte care rezonează cu mediul social românesc și care trebuie cunoscute și înțelese de tineri.

             

            Proiecţiile vor avea loc începând cu 24 septembrie, de luni până vineri, cu grupuri de aproximativ 100 de liceeni, însoţiţi de profesori. Accesul este liber. Profesorii și elevii care doresc să participe la proiect sunt rugați să ne scrie pe adresa asociatia.macondo@gmail.com privind detaliile acestor proiecții.

             

            Proiectul Cinema-edu este primul proiect de educaţie cinematografică și socială desfășurat la nivel național. Cinema-edu înseamnă vizionări gratuite de filme, urmate de discuții și impresii pe marginea temelor abordate, cu speakeri prietenoși într-o atmosferă relaxată.

             

            Acesta este conceput şi implementat de Asociaţia Culturală Macondo, care are ca scop dezvoltarea proiectelor culturale şi nu numai. O activitate constantă a asociaţiei o reprezintă exploatarea filmelor de artă în cadrul Noului Cinematograf al Regizorului Român dar şi organizarea de festivaluri şi cinecluburi.

             

            Mai multe detalii:

            Site: www.cinema-edu.ro

             

             


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!