Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Din 25 septembrie la cinema: Sorry We Missed You / În absența dumneavoastră, noul film al consacratului regizor britanic Ken Loach

            25 septembrie 2020, Autor: Anca Maco
            Stirile cele mai citite
            Stirile cele mai comentate
            Am gasit Pentru tine

            Sorry We Missed You / În absența dumneavoastră, noul film al consacratului regizor britanic Ken Loach, are premiera în cinematografe pe 25 septembrie! Filmul tratează o problemă mai mult decât actuală în contextul pandemiei, despre ale cărei implicații nu se vorbește în buletinele de știri: ”gig economy” – contracte de muncă pe termen scurt, drepturi reduse, muncă flexibilă și intensivă.

             
            Ricky, Abby și cei doi copii ai lor locuiesc în Newcastle. Sunt o familie puternică, chiar dacă se zbat în datorii. Rămas fără job, Ricky vede o șansă atunci când se ivește ocazia să fie curier și șofer pe propria sa mașină. Abby, soția sa care este asistentă socială, își vinde mașina pentru a-și ajuta soțul să-și îndeplinească visul. Curând însă, Ricky descoperă că trebuie să dea socoteală firmei de transport care îi repartizează cursele și îi controlează munca și, în final, viața sa și pe cea a familiei.

            Filmul, al cărui scenariu este scris de Paul Laverty, colaborator constant al lui Ken Loach, a fost parțial inspirat de cazul șoferului Don Lane, angajat ca liber profesionist, cu mașină proprie, la o firmă britanică de curierat, care a murit în 2018 pentru că, diabetic fiind, a ratat o serie de consultații medicale de teamă că va fi sancționat financiar.

             

            “Până acum aveai o slujbă sigură într-o companie sau într-o fabrică și puteai lucra toată viața. Dar acum munca a devenit foarte nesigură aproape pentru toată lu­mea și devine tot mai nesigură cu cât marile corporații se străduiesc să-și reducă costurile, făcându-i tot mai vulnerabili pe oameni. Asta mi-a rămas în minte încă de acum câțiva ani, dar problema a fost de a găsi povestea prin care să o spunem. La un moment dat, Paul a venit cu ideea să reflectăm această temă prin intermediul lup­tei pe care o duce o familie pentru su­praviețuire. De regulă, oamenii își păstrează încrederea când muncesc, dar când se duc acasă toată presiunea iese la iveală. Începi să te gândești la ce nu poți face, te macină sentimentul de vinovăție că nu mai ești atât de prezent în viața copiilor, îți amintești de datorii. Tensiunea de la muncă, presiunea financiară, faptul că viața de familie nu mai e poate atât de relaxată, că relațiile dintre soți au de suferit (lucrează la ore diferite iar seara sunt epuizați), toate apa­să. Deci acesta a fost scopul: să reflectăm munca din ziua de azi prin intermediul unei familii.” – a declarat Ken Loach într-un interviu în exclusivitatea acordat jurnalistei Iulia Blaga (Suplimentul de cultură).

             

             

            Sorry We Missed You / În absența dumneavoastră vorbește despre schimbările de pe piața muncii și felul în care acestea ne afectează viața.

            Din selecția festivalului de la Cannes, pe marile ecrane din România, din 25 septembrie, distribuit de Independența Film. Sorry We Missed You / În absența dumneavoastră va rula în cinematografele din București (Cineplexx Băneasa, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema Muzeul Țăranului),
            Brașov (Cinema One), Cluj (Cinema Victoria), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Sibiu
            (CineGold), Târgu Mureș (Cinema Arta).

             

            Parteneri media: RFI, Cinemap, Zile și Nopți, FilmSi, Dinfilme.ro, Movienews, Ziarul Metropolis, Munteanu Recomandă.

             

             

             

             

            Sursa: Independența Film

            Comenteaza Subiectul
            ULTIMELE COMENTARII
            • YJUsdPLjQKyFvoI 30 septembrie 2020, 17:14

              aQzBUdPiKSkA

            • fgERtaOkXDv 30 septembrie 2020, 17:14

              RDquaQAfrgzTx

            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor
            • YJUsdPLjQKyFvoI 30 septembrie 2020, 17:14

              aQzBUdPiKSkA

            • fgERtaOkXDv 30 septembrie 2020, 17:14

              RDquaQAfrgzTx

            • rYDVkLqMCRQXvd 2 octombrie 2020, 01:16

              lVFLCkBRynTNzti

            • eyAioYMLjXNRP 2 octombrie 2020, 01:16

              YiHxaPEk

            • JHrqWdsbY 14 octombrie 2020, 15:09

              vfdulCVoKymRx

            • pUiYAGPbwrKMtXlE 14 octombrie 2020, 15:09

              nxJCMBSVtzDqkYd