Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            5 motive pentru care trebuie să vezi „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy"

            15 mai 2014, Autor: Elinne Bîrnea
            Camera Secreta
            Bloguri Partenere
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Articolele cele mai comentate
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Au apărut tot felul de recenzii în ultima perioadă, despre noua aventură a micuţei Dorothy în Oraşul de Smarald, unele negative, altele pozitive. Noi vă sfătuim să mergeţi la cinema să vă convingeţi dacă este o animaţie reuşită sau nu.

             

            Celebra carte scrisă de L. Frank Baum, „Vrăjitorul din Oz” i-a influenţat pe mulţi artişti. Numeroase piese de teatru, filme şi cântece au fost inspirate de această poveste. Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy, este o altă aventură animată în 3D, plină de farmec şi culoare pentru cei mici.

             

            La scurt timp după ce se întoarce în Kansas, Dorothy află că Oz este din nou în pericol, iar locuitorii tărâmului magic au nevoie de ajutorul ei. Din nou alături de vechii şi simpaticii ei prieteni – Sperietoarea, Leul şi Omul de Tinichea – Dorothy trebuie să îl înfrunte de această dată pe maleficul Jester. Acesta a pus stăpânire pe Oz, a luat drept prizonieri toţi conducătorii îndrăgitei regiuni şi, printr-o vrajă, a adus întunericul peste tot teritoriul. 

             

            Deşi călătoria ei este mai anevoioasă şi plină de primejdii, curioasa eroină va cunoaşte de-a lungul drumului multe personaje fascinante care o vor ajuta şi îi vor cuceri inima. Cu Oz în mare pericol, va fi nevoie de multă inteligenţă, curaj şi prietenie pentru a-l învinge pe Jester şi a restabili armonia în Oraşul de Smarald.                                               

             

            Iată 5 motive pentru care ar trebui să vezi filmul:

             

            1. Povestea este unică. Cine a citit cartea, sigur s-a îndrăgostit de ea. Este interesant să vezi o continuare a poveştii cu îndrăgitele personaje din versiunea originală. În plus, realizatorii peliculei, s-au gândit să introducă şi alte câteva personaje noi, unul dintre acestea fiind Prinţesa China, interpretată de Megan Hilty.

             

            2. Efectele 3D sunt impresionante. De fiecare dată când văd un film 3D, mi se pare că această tehnologie începe să fie îmbunătăţească din ce în ce mai mult. Efectele acustice şi vizuale sunt incredibile. Reuşesc să te mobilizeze în scaun...te uimesc şi te încântă în acelaşi timp.

             

            3. Talentul actorilor este incredibil. Lea Michele o interpretează pe Dorothy, Kelsey Grammer pe Omul de Oţel, Patrick Stewart pe Tugg, James Belushi îi dă viaţă Leului, Martin Short maleficului Jester, Bernadette Peters apare în rolul Glindei, Dan Aykroyd în cel al Sperietoarei, iar Megan Hilty este Prinţesa China.

             

             

            4. Renumitul Bryan Adams a condus echipa care s-a ocupat de coloana sonoră. Sigur o să vă placă!

             

            5. În film, Dorothy se întoarce în Oz pentru a-şi ajuta vechii prieteni să scape de maleficul Jester. Pe drum cunoaşte alte personaje fascinante.Sunt câteva scene înfricoşătoare dar suportabile pentru copiii de toate vârstele. Scenariul a fost scris pe înţelesul celor mici, probabil acesta este motivul pentru care copiii vor adora filmul.

             

            Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy are premiera pe marile ecrane din România pe 23 mai.

             

             

            Sursa: themamamaven.com

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor