Știm că de Halloween se poartă horror-ul, iar pentru că aseară am sărbăt...
Jack Nicholson, 1989. Heath Ledger, 2008. Joaquin Phoenix, 2019. Trei ...
Acest film împarte brutal audiența în două: fanatici și profani. Exagere...
Dacă tot trăim în era cinematografică a remake-urilor, nu putem să nu recunoaştem acel sentiment plăcut şi familiar în momentul în care îi revedem pe marile ecrane pe unii dintre primii actori ai noştri preferaţi, mai ales dacă se întorc în filmele care ne-au marcat copilăria.
Din câte se pare, mulţi regizori împărtăşesc acelaşi sentiment de vreme ce actorii din filmele originale aduc întotdeauna ceva special în remake-uri – mai ales dacă au şi o legătură interesantă cu prima versiune.
Iată, aşadar, câţiva actori ai secolului trecut pe care ne bucurăm că i-am revăzut în ultimele două decade pe marile ecrane în versiunile moderne ale filmelor care i-au făcut faimoşi.
Ghostbusters 1984 vs Ghostbusters 2016
Murray a jucat unul dintre rolurile principale, Dr. Peter Venkman, în originalul Ghostbusters.
Dacă în 1984 se lupta din linia întâi cu fantomele, în versiunea din 2016, apare în rolul unui sceptic în materie de supranatural, încercând să desfiinţeze noii vânători de fantome.
Un alt actor din distribuţia originalului Ghostbusters, care a apărut şi în remake, este Dan Aykroyd.
Din Dr. Raymond Stantz s-a transformat, însă, în taximetrist şi chiar dacă apariţia lui e scurtă, e în continuare amuzantă.
În scena în care joacă, el refuză să îl ducă cu taxiul pe unul dintre vânătorii de fantome, cu o replică din soundtrack-ul filmului original: “I ain’t afraid of no ghosts” („nu mi-e frică de nicio fantomă”).
War of the Worlds 1953 vs War of the Worlds 2005
Cel mai probabil cunoaşteţi filmul lui Steven Spielberg din 2005: War of the Worlds. Dar s-ar putea ca nu mulţi dintre voi să ştie că, de fapt, e un remake după The War of the Worlds, lansat în 1953.
Cei care au jucat rolul bunicilor lui Rachel şi Robbie în versiunea din 2005 sunt Gene Barry şi Ann Robinson, protagoniştii originalului, Dr. Forrester şi Sylvia.
Planet of the Apes 1968 vs Planet of the Apes 2001
Charlton Heston şi Linda Harrison
Charlton Heston a jucat rolul principal al lui George Taylor în filmul original Planet of the Apes din 1968.
În remake-ul din 2001, actorul apare în rolul lui Thade, tatăl lui Zaius.
O altă revenire în Planet of the Apes îi aparţine actriţei Linda Harrison care a jucat-o pe Nova în original.
A avut o apariţie scurtă la începutul remake-ului portretizând unul dintre oamenii capturaţi de primate şi transportaţi cu o cuşcă în Ape City. Femeia nu are replici, având în vedere că şi Nova era mută.
Ocean’s Eleven 1960 vs Ocean’s Eleven 2001
Angie Dickinson şi Henry Silva
În cazul în care nu aţi aflat până acum, Ocean’s Eleven din 2001, cu George Clooney, Brad Pitt şi restul distribuţiei, nu este filmul original, ci doar un remake al lungmetrajului omonim din 1960.
Din păcate, foarte puţini actori din distribuţia originalului mai erau în continuare în viaţă când s-a făcut versiunea din 2001, aşa că Angie Dickinson şi Henry Silva au fost singurii care au apărut în remake-ul pe care îl cunoaştem toţi.
Angie a jucat rolul soţiei lui Danny Ocean în filmul original şi Henry era Roger Corneal. Ambii actori au avut apariţii scurte în remake, jucând rolul unor oameni din public în timpul jafului.
Point Break 1991 vs Point Break 2015
James LeGros şi Bojesse Christopher
LeGros şi Christopher, care au jucat rolurile tâlharilor Roach şi Grommet în versiunea originală a filmului din 1991, au avut o scenă scurtă şi în filmul din 2015, dar de data asta în tabăra opusă, în rolul unor agenţi FBI.
Star Trek 1979 vs Star Trek 2009
Leonard Nimoy a jucat rolul lui Spock în producţiile originale Star Trek şi, în mod surprinzător, s-a întors în remake-ul din 2009, în acelaşi rol!
Chiar dacă tânărul Spock este portretizat, de fapt, de actorul Zachary Quinto, Nimoy apare ca Spock Prime — Spock din viitor.
Hairspray 1988 vs Hairspray 2007
Ricki Lake, care a jucat rolul principal al lui Tracy în filmul din 1988 Hairspray, a apărut la sfârşitul remake-ului din 2007, urmărind spectacolul de final. Şi, chiar dacă s-a schimbat în tot acest timp, părul ei minunat era la fel.
Tot în Hairspray a revenit două decade mai târziu, actorul Jerry Stiller, care jucase rolul tatălui lui Tracy în original. În versiunea din 2007 a jucat rolul lui Mr. Pinky, patronul unui magazin de haine pentru femei care dorea să fie purtătorul de cuvânt al lui Tracy.