Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            8 remake-uri mai bune decât originalele

            19 iulie 2018, Autor: Sebastian M. Ceolca
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Avem tendința de a aprecia mai mult filmele originale decat remake-urile. Suntem îndreptățiti s-o facem, atâta vreme cât intervin nostalgia și proasta inspirație pe care o au unii atunci când decid să faca remake-uri după adevărate capodopere. Dar lucrurile nu stau întotdeauna așa. Uneori (dacă nu chiar destul de rar), unele filme sunt ca niște bijuterii care abia așteaptă să fie cândva șlefuite. Parcă ar sta acolo într-un sertar, nerăbdătoare să li se dea o formă mai frumoasă. Procesul ăsta de „șlefuire stilistică” apare de obicei atunci când unii cineaști văd un potențial uriaș pe care îl dețin aceste filme. Astfel, rezultatul acestor filtrări devine unul cel puțin notabil. Am ales așadar 8 remake-uri care pun în umbră filmele din care s-au inspirat, în măsura în care vin obligatoriu la pachet cu comparațiile aferente. 

             

            The Departed/ Cârtița (regia: Martin Scorsese, 2006)

             

            departed

             

            Deși a câștigat un Oscar pentru Cel mai bun scenariu, filmul lui Scorsese e un remake după “Infernal Affairs” – o dramă de tip crime din Hong Kong. Regizat de Andrew Lau și Alan Mak, filmul spune povestea conflictului dintre triadele din Hong Kong și forțele polițienești locale. “Infernal Affairs” a fost un film foarte apreciat în Hong Kong, iar succesul de care s-a bucurat a dus la încă doua sequel-uri. Însă varianta americana e net superioară. Prin comparație, Scorsese adâncește simțitor relațiile dintre cele două tabere (aici, poliția vs. mafia irlandeză), rezultând o intensitate narativă pe care doar un maestru ca el putea s-o gestioneze cu atâta eficiență.

             

            Evil Dead/ Cartea morților (regia: Fede Alvarez, 2013)

             

            evil dead

             

            The Evil Dead/ Cartea morților, debutul lui Sam Raimi din 1981, rămâne unul dintre cele mai importante filme care a cimentat horror-ul modern. În plus, acest clasic-cult stă la baza existenței unui regizor care va mai avea multe de spus și de arătat în sfera cinemaului horror. Însa remake-ul lui Alvarez nu ia totul de-a gata din filmul lui Raimi. Sigur că rămâne pe cât de fidel poate tradiției gore fest-ului din filmul original. Dar de data asta nu mai avem de-a face cu o adorabilă glumă sângeroasă, Alvarez pornind aici de la premisa unei drame familiale. Astfel, posedarea demonică se confundă o perioadă de către unele personaje cu sevrajul rezultat din lipsa drogurilor.

             

            The Thing/ Creatura (regia: John Carpenter, 1982)

             

            thing

             

            Inițial, filmul a fost ecranizat după nuvela “Who Goes There?” de John W. Campbell de către Howard Hawks în 1951, cu titlul “The Thing From Another World”, în care niște oameni de știință descoperă o navă extraterestră imensă, îngropată parțial în zăpada ținutului arctic. Filmul lui Hawks tratează cu această ocazie și un subiect politic delicat la acea vreme: Alaska încerca din răsputeri să devină cel de-al 49-lea stat american. Varianta lui Carpenter e foarte diferită. El evită forma limitării la acțiunile personajului central, preferând ca panica și teroarea propagate de creatura extraterestră să cuprindă întreg grupul de cercetători. Manifestarea fizică a creaturii în interiorul panicii cercetătorilor e cel puțin copleșitoare. Monstrul a fost creat de maestrul efectelor speciale Rob Bottin – cunoscut pentru crearea înfățișărilor multiple la care este supusă o creatură nepământeană într-un singur film. În plus (dar mai ales), filmul lui Carpenter rămâne unul dintre cele mai stilizate, violente, necruțătoare și importante filme care tratează tema invaziei corporale.

             

            The Fly/ Musca (regia: David Cronenberg, 1986)

             

            fly

             

            The Fly este un remake după un film mult mai vechi. Regizat de Kurt Neumann în 1958 (inspirat dintr-o nuvelă scurtă de George Langelaan), originalul “The Fly” a fost un film de serie-B cu buget redus, care l-a avut în distribuție pe iconicul actor de filme horror Vincent Price. Filmul s-a bucurat de un succes relativ, urmându-i astfel două sequel-uri: “Return of the Fly” și “Curse of the Fly”. Varianta lui Cronenberg începe ca un film romantic și sfârșește ca unul dintre cele mai sfâșietoare body-horroruri realizate vreodată. Mult mai popular decît orice film al cineastului canadian, “The Fly” încă mai are forța să înțeleagă literalmente felul în care un om poate fi înghițit de propria lui muncă. Rămâne încă unul dintre cele mai mari exemple ale victoriei remake-ului în fața filmului original.

             

            Scarface (regia: Brian De Palma, 1983)

             

            scarface

             

            Această versiune modernă a clasicului film cu gangsteri al lui Howard Hawks, “Scarface” (1932), este, în viziunea regizorului De Palma, „sangeroasă, excesivă, revoltatoare și splendid construită”. Filmul e o creație atipică pentru De Palma, el se îndepărtează total de jocurile sale stilistic-hitchcockiene și se deschide cu o serie de imagini de arhivă ale fluxului de refugiați cubanezi în SUA, care dau filmului încă de la început o dimensiune politică considerabilă – altminteri absentă din versiunea lui Hawks. Inițial, “Scarface” nu a primit recenzii favorabile. I s-a reproșat brutalitatea excesivă, dar, treptat, filmul s-a bucurat de un imens succes comercial. Ba mai mult, “Scarface” (al cărui scenariu e semnat de Oliver Stone), a devenit unul dintre cele mai populare filme cu gangsteri făcute vreodată.

             

            True Grit/ Adevăratul curaj (regia: Ethan si Joel Coen, 2010)

             

            true grit

             

            Originalul “True Grit” a fost realizat în 1969. Regizat de Henry Hathaway, cu Kim Darby în rolul fetiței Mattie Ross, cu Jeff Corey în rolul lui Tom Chaney și plusând cu interpretări venite din partea lui Robert Duvall și Dennis Hopper, filmul scoate în fața prestația legendei hollywoodiene John Wayne (în rolul lui Rooster Cogburn) – pentru care a câștigat și un Oscar. Totuși, filmul rămâne doar (încă) un western modest cu John Wayne. Varianta fraților Coen, cu Jeff Bridges în rolul lui Rooster Gogburn, se ridică mult deasupra filmului lui Hathaway. De fapt, e unul dintre acele rare filme western care reușesc să aducă aer proaspat în încăperea ocupată de acest gen.

             

            Twelve Monkeys/ Armata celor 12 maimuțe (regia: Terry Gilliam, 1995)

             

            12 monkeys

             

            În 1962, Chris Marker, scriitor francez, fotograf și artist multimedia, regiza un scurtmetraj intitulat “La Jetée”. Filmul lui Marker spune povestea unui prizonier dintr-un viitor post-apocaliptic trimis în trecut pentru a găsi o femeie din copilăria lui. În momentul lansării lui, “La Jetée” a fost excelent primit de critica, dar rămâne încă destul de necunoscut publicului larg. Înapoi în 1995, “Twelve Monkeys a fost unul dintre cele mai de succes filme ale lui Gilliam. A fost nominalizat de două ori la Premiile Oscar, a fost copleșit de cronici favorabile și a înregistrat peste 160 de milioane de dolari la box office. E printre cele mai mari și inteligente SF-uri pe care le-a dat cinemaul, iar Brad Pitt joacă aici rolul vieții lui.  

             

            Bram Stocker’s Dracula/ Dracula (regia: Francis Ford Coppola, 1992)

             

            dracula

             

            Două versiuni ale celebrului roman scris de Stocker se ridică deasupra celorlalte. Prima vine din partea lui Tod Browning, în 1931, cu Bela Lugosi în rolul celebrului vampir. A doua e din 1958, o producție Hammer, cu Christopher Lee, atât de carismatic în rolul lui Dracula încât, de-a lungul timpului, a mai fost distribuit în același rol vreme de încă câteva sequel-uri cu buget redus. Însă filmul lui Coppola (cu Gary Oldman în rolul lui Dracula, cu Anthony Hopkins în rolul lui Van Helsing și cu victorienii Keanu Reeves și Winona Ryder atrași într-o luptă împotriva celui mai celebru sugător de sânge din lume) face din anterioarele filme o pură joacă de copii. E vârful de lance al filmelor cu Dracula. Cu “Nosferatu” însă, capodopera horror din 1922 al lui F.W. Murnau, lucrurile stau altfel.

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor