Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Aventuri fără pereche - unde ne dispar mereu şosetele?

            2 mai 2018, Autor: Anca Rusu
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Îmi era dor sa văd o animaţie europeană, iar întâmplarea a făcut să fiu invitată la avanpremiera "Aventuri fără pereche", un film animat ceh. Titlul mi s-a părut a fi tradus cu inspiraţie (în engleză îl veţi găsi cu denumirea "Oddsockeaters"), pentru că avem de-a face cu nişte mici creaturi simpatice care desperechează şosetele oamenilor.

             

            Nu există casă din care sa nu dispară șosete. Le căutăm în mașina de spălat, sub pat, în buzunarele hainelor, sub plapumă sau în coșul de rufe. Degeaba. Câţi dintre noi s-au gândit că, poate, şosetele noastre constituie hrana principală a unor fiinţe (aproape) invizibile, care trăiesc alături de noi? Iată o idee inedită care dezvoltă imaginaţia copiilor şi îi scapă pe părinţi de frustrarea de a căuta in van şoseta pierdută, ascunsă sau mâncată.

             

            Vremurile se schimbă, iar noile generaţii de mâncători de şosete nu mai respectă regula de aur: întotdeauna se mănâncă o singură şosetă din pereche. Acest cod etic al monstruleţilor îi ajută să trăiască în armonie cu oamenii, pentru că împart frăţeşte cu aceştia fiecare pereche delicioasă de şosete.

             

            Personajul principal din "Aventuri fără pereche" este Hugo, care locuieşte împreună cu bunicul său în casa unei familii numeroase, amândoi fiind invizibili pentru oameni. Într-o zi, bunicul lui Hugo "se stinge" - un concept explicat destul de simplu si pe scurt, astfel încât copiii să nu îşi bată prea mult capul. Urmează o serie de aventuri în care Hugo descoperă că are o familie, îşi face noi prieteni, îşi aminteşte sfaturile bunicului şi reuşeşte să pună în aplicare valorile morale ale unui mâncător de şosete autentic.

             

            Am spus anterior că monstruleţii responsabili pentru dispariţia şosetelor sunt aproape invizibili. Această idee mi s-a părut originală şi interesantă: oamenii cu familie şi cu o viaţă activă nu îi puteau vedea, însă pentru persoanele solitare şi retrase, aceşti mâncători de şosete erau cât se poate de vizibili. Întrebarea care m-a urmărit pe parcursul animaţiei a fost: "Oare solitudinea te înnebuneşte sau te ajută să pătrunzi misterul universului nevăzut?".

             

             

            Oamenii care aveau ocazia să vadă aceste creaturi fantastice se numesc "şosetari". Dar cum ar putea ei să le dovedească existenţa, din moment ce mâncătorii de şosete sunt invizibili pentru majoritatea

            oamenilor? Trăim într-o lume bazată pe dovezi fizice, materiale, iar această regulă se pare că se aplică şi în desenele animate. O altă regulă universală spune că porţile lumii nevăzute se deschid în momentul în care crezi cu adevărat în ceva/ cineva. Aşadar, aleg să cred că şosetarul din "Aventuri fără pereche" nu era nebun, ci a reuşit să acceseze universul creaturilor fantastice pentru că a avut timp berechet, multă răbdare, dar mai ales credinţă.

             

            Cartea pentru copii "Oddsockeaters" stă la baza filmului de animație și aparține celebrului poet și scriitor ceh Pavel Srut. "Aventuri fără pereche" rulează în cinematografe în varianta dublată în limba română, dar şi subtitrată. 

             

            Evenimentul de lansare a animaţiei a avut loc la Cinema City AFI Cotroceni, într-un context aniversar în care un băieţel şi-a invitat toţi colegii de grădiniţă la film pentru a sărbători. Astfel am avut ocazia de a observa reacţia copiilor din sală: au râs cu poftă, au cântat, s-au ridicat în picioare şi au dansat de zor. Majoritatea copiilor din sală aveau vârsta cuprinsă între 4 şi 6 ani, însă animaţia se adresează tuturor copiilor, adolescenţilor, adulţilor şi părinților care au căutat măcar o dată șoseta lipsă. 

             

            Mi-a plăcut "Aventuri fără pereche" pentru că ne descreţeşte frunţile şi ne îndeamnă să fim generoşi, prietenoşi, curioşi, adică mesajul veritabil al oricărei animaţii care se respectă.

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor