Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Best of: 8 filme horror regizate de femei

            22 februarie 2019, Autor: Sebastian M. Ceolca
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Există preconcepția că horrorul aparține exclusiv bărbaților. Fie ca e vorba de regizori, scenariști, producători, creatori de efecte speciale etc, genul ăsta pare să fie dominat doar de sexul masculin. Evident că doar pare. Regizoarele de filme horror – deși aflate în minoritate, e drept – au avut și vor avea mereu un cuvânt pertinent de spus, chiar dacă existența lor din spatele camerei de filmat este destul de rar menționată în recenzii și (dar mai ales) în discuții cât se poate de libere. De fapt (și în acest sens), în horror se întâmplă un fenomen cel puțin interesant și deopotrivă bizar – despre câteva dintre cele mai populare și apreciate filme ale genului  încă nu se știe că sînt regizate de femei. Asta lasă uneori în urmă un soi de perplexitate târzie, care conduce, după descoperire, și nu de puține ori, către reevaluari mai mult sau mai puțin adecvate care planează asupra acestor filme. În sprijinul cinemaului horror regizat de femei (și în spiritul unor dosare consistente dedicate lor din partea renăscutei reviste Fangoria și a publicației germane Virus), am ales din vreo 30 de titluri (din care am exclus, de exemplu, episoade din antologii-horror), opt filme care consider că cinstesc cel mai generos munca unor regizoare cu teroarea de natură umană și/sau supranaturală.


            Raw (regia: Julia Ducournau, 2017)

            raw

             

            Julie e vegetariană și studentă la o școală de veterinari. Disperată să se încadreze în râdurile studenților mai mari decât ea, se abate de la principiile după care a crescut și experimentează, în urma unei provocări, carne (crudă) pentru prima oară. Dar asta este doar începutul unor consecințe pe cât de neașteptate pe atât de brutale. Filmul regizoarei franceze Ducournau este extrem de neliniștitor. E nevoie de un stomac destul de puternic să poți duce până la final acest coming-of-age neobișnuit. Se știe că francezii au un rol deosebit de important în cinemaul horror, dar Raw e unul din specia aia rară de filme extrem de brutale la care s-ar putea totuși să râzi. Asta dacă nu vomiți mai întâi.

             

            The Babadook (regia: Jennifer Kent, 2014)

            babadook

             

            The Babadook a fost unul dintre cele mai apreciate filme (horror) din 2014. Suferința provocată de pierderea unui om drag atrage după ea, în sânul familiei acum formate dintr-o mamă și fiul ei, nașterea unui demon. E un horror foarte inteligent, care tulbură serios prin felul în care manifestarea durerii se desfășoară într-un context supranatural. De fapt, regizoarea utilizează cu ingeniozitate tropii horrorului supranatural pentru a pune bazele unei realități pure, căci babaul de sub pat și din pivniță reflectă un stadiu destul de avansat al eșecului unui parinte în creșterea unui copil cu probleme. De aici și forța incredibilă a acestui film.

             

            A Girl Walks Home Alone at Night (regia: Ana Lily Amirpour, 2014)

            girl

             

            Văzut de criticii occidentali ca un western iranian cu vampiri, ca un film noir horror sau ca un romance hipster-feminist cu vampiri, debutul în lungmetraj al regizoarei şi scenaristei Ana Lily Amirpour nu seamănă cu nimic din toate astea, dar, în acelaşi timp, seamănă cu tot ce i s-a spus. Este un amestec inedit de genuri, filmat într-un sublim alb-negru şi trasat într-o linie narativă pe cât de simplă pe atât de eficientă. Odată cu simplitatea naraţiunii, apare şi primul element, cu adevărat original în filmele cu vampiri: filmul refuză absolut orice trimitere la background-ul vampirului. În sensul ăsta, e New Wave (Iranian), o analiză detaliată a imediatului în care, uneori, prezentul nu are nevoie de acordul trecutului pentru a-şi atinge potenţialul. A Girl Walks... duce la un alt nivel filmele cu vampiri văzute până acum, aşa cum Let the Right One In o făcuse şi el la rândul lui.

             

            American Mary (regia: Sylvia Soska, Jen Soska, 2013)

            mary

             

            Gemenele Soska sînt o prezență constantă în cinemaul horror, iar American Mary e cel mai bun film al lor. Mary (interpretată de Katharine Isabelle – o actriță fidelă filmelor horror) e o studentă la medicină. E falită și furioasă. Dar posibilitatea de a câstiga ușor bani nu întârzie să apară, așa că se trezește în lumea underground a chirurgiei nu tocmai convențională. Filmul e ciudat de atrăgător și, deși surorile par să nu gestioneze pe alocuri foarte bine direcțiile în care îndreaptă povestea, festinul ăsta slasher combină destul de isteț gore-ul, convingeri feministe reflectate în horror și o paletă interesantă de culori dominată de roșu. În plus, performanța lui Isabelle e de-a dreptul magnetică.


            American Psycho (regia: Mary Harron, 2000)

            psycho

             

            Patrick Bateman (un yuppie narcisist, obsedat de succes și deranjat serios la cap) e unul dintre cele mai cunoscute roluri ale lui Christian Bale. Satira asta neagră a devenit, de-a lungul anilor, un film-cult – unul care reușește să fie exact ce și-a dorit. Nimic mai mult, poate doar mai puțin ar spune unii care și-ar fi dorit ca filmul să fie și mai dement. În orice caz, filmul lui Harron se joacă cu niște idei abstract de seducătoare, pornind de la o realitate destul de convingatoare. Iar râsul maniacal al lui Bale (în special în momentul când drujba, în cădere calculată pe casa scării, reușește să-și atingă ținta) are toate șansele să-l acopere pe al tău – oricât de zgomotos ai face-o. E un film pe care, și astăzi, unii îl iau prea mult în serios. N-ar trebui, e doar o porție zdravăna de nebunie amuzantă și asumată.

             

            Near Dark (regia: Kathryn Bigelow, 1987)

            dark

             

            Înainte de Point Break, The Hurt Locker și Zero Dark Thirty, Bigelow își ascuțea dinții în acest horror neo-western despre un tânăr dintr-un orășel care se amestecă cu niște vampiri nomazi. Filmul deține o distribuție capabilă, condusa de un tânăr Bill Paxton și pornește de la o premiză interesantă. E un love story cu vampiri, care salută adevărata cultura ce înconjoară găștile de motocicliști. Sau, altfel, e un soi de Blue Velvet cu vampiri și o distracție sângeroasă care se joacă în punctul de întâlnire dintre violență brută și gore. Debutul ăsta aproape erotic al lui Bigelow este considerat și astăzi de mulți critici ca unul dintre cele mai bune filme cu vampiri făcute vreodată.

             

            Pet Sematary (regia: Mary Lambert, 1989)

            pet

             

            Despre această subapreciată ecranizare după Stephen King am mai scris și cu alte ocazii. Ce ar mai fi de menționat este că, cu cel de-al doilea film al regizoarei Mary Lambert, mulți critici din vremea respectivă n-au prea rezonat. Printre alte aspecte care le-au displăcut, a fost viziunea diferită fața de roman; de exemplu, că este mai înspăimântător decât ar fi trebuit să fie. Adevarul este că Lambert a neliniștit serios spectatorii de atunci, obișnuiți cu horroruri slasher de duzină. Revazută astăzi, povestea familiei Creed, sfâșiata de durere și de forțe supranaturale, rămâne dacă nu una dintre cele mai ciudate, cu siguranță una dintre cele mai bune ecranizari după notoriul scriitor.

             

            Trouble Every Day (regia: Claire Denis, 2001)

            trouble

             

            În filmul horror-erotic al lui Claire Denis, doi străini leagă o prietenie care lasă în urmă o gramădă de cadavre. Din păcate, e unul dintre cele mai puțin frecventate filme ale lui Denis. Trouble Every Day e un unghi interesant din care e abordat horrorul, scăldat în metafore inteligente și în reprezentarea unei femei pe ecran în cel mai îngrozitor mod cu putință. Deși regia este destul de rezervată, reticentă chiar, filmului i se poate aprecia lesne dramatizarea obsesiei sexuale, în care, ca și în alte filme ale regizoarei, existența personajelor se bazează pe propria lor tăcere, în loc de dialoguri și/sau monologuri care să le certifice prezența auditivă. Senzualitatea și erotismul filmului tocmai în asta rezidă.

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor