Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Cap și pajură - prea lung

            12 mai 2019, Autor: Iosif Prodan
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            După minunatul debut cu Lumea e a mea (care a avut o lansare nefastă, chiar în weekend-ul fatidic al Colectiv-ului din 2015), Nicolae Constantin Tănase revine cu cel de-al doilea lungmetraj, Cap și pajură. Prea lung pentru cîte are de spus și prea ambițios pentru ce poate demonstra, lungmetrajul e brand-uit drept “filmul cu Florin Salam”.

             

            Contestat și snobat de unii, dar adorat mai mult sau mai puțin ironic de alții, “Regele” Florin Salam e o figură arhi-cunoscută în România zilelor noastre. În urmă cu 2-3 ani, la presiunea clanurilor interlope care îl antamau pentru diverse cîntări, a anunțat că va pleca din țară și că nu va mai cînta pe-aici. Situația a rămas cumva încurcată, chiar regizorul a recunoscut că a durat cam 2 ani de cînd i-a propus lui Salam să apară (să joace e totuși prea mult spus) în film și pînă au reușit să filmeze efectiv.

             


             

            Recunosc că mă număr printre cei care au rămas în sală pînă la genericul de final (am înțeles că se va discuta despre cei care părăsesc sala înainte de final), dar doar pentru a vedea “partitura” lui Salam. M-am declarat învins de acest cîrlig și cu tot stoicismul de care am dat dovadă pe parcursul celor 80 minute cît durează Cap și pajură, finalul glorios în care apare însuși Florin Salam cîntînd maneau omonimă e departe de a fi satisfăcător în vreun fel.

             

            Habar n-aveam de cazul real de la care pleacă acest film: un tip de vreo 30 ani beat turtă îi cere DJ-ului dintr-un club să pună de nenumărate ori, pe repeat, maneaua Cap și pajură. Cam la a zecea tură, un alt mesean îl pocnește și îi cauzează, din ce înțelegem, o hemoragie internă (intra-craniană, sau așa ceva) care îl răpune la scurt timp. Mare lucru n-ar fi de relatat, de altfel “știrea de la ora 5”, prezentă pe genericul de final al filmului lui Tănase, are ceva doze de umor care mai taie din absurdul cazului (ceea ce nu se întîmplă și în film).

             

            Ori în film nu vedem decît lunga suferință/agonie/luptă cu el însuși a lui Laurențiu, prins între o idilă adulterină cu iubita fratelui său, pe care îl așteaptă să vină în țară și pentru care trebuie să depună diligențe la șeful lor (un interlop, aparent). Nu știm altceva decît că Laurențiu, deși primește îngrijiri medicale chiar în seară cu pocnitura, refuză să fie internat și să facă investigații amănunțite, punîndu-și, practic, singur viața în pericol. Ba chiar sinucigîndu-se indirect, căci la asta asistăm, iar cît de conștient e personajul principal de acest aspect nu reușim să distingem din film.

             


             

            Așa stînd lucrurile, capacitatea de empatie a spectatorului e redusă. Laurențiu nu refuză să-și salveze viața pentru că ar avea ceva de ascuns, ori dintr-un alt motiv superior, ci pentru că se consideră invincibil, șmecher și, totuși, fără să fie conștient, pentru că e cam prost. Iar noi, ca spectatori, ne uităm preț de 80 minute la un om inconștient de ce i se întîmplă și care își trăiește ultimele ore din viață. Își toarnă alcool sanitar/dezinfectant direct pe rana de la tîmplă, se masturbează furios, își dă afară din casă fosta iubită (în urma unuia dintre cele mai ridicole dialoguri pe care le-am văzut în ultima vreme într-un film românesc), vrea să facă curat pînă vine fratele lui etc. De departe cea mai tare imagine din film e însă cea cu țestoasă, care stă inițial într-un acvariu, dar o vedem din cînd în cînd și plimbîndu-se pe parchet (montajul nu e liniar dpdv temporal - artificiu menit să mai dinamizeze banalitatea poveștii, probabil); nu mai e în cușca inițială, a “evadat”, dar tot captivă într-un mediu închis este, la fel ca - nu-i așa? - eroul nostru, rebel fără cauză în lupta cu viață. Adîncă figura.

             

            Am asistat în timpul Q&A-ului de după proiecția de presă la o încercare extrem de forțată a regizorului și a actorului care joacă rolul principal, de a asimila drama stupidă a lui Laurențiu cu un prilej extrem de bun de a vorbi despre rasism, subculturi etc. Ba cică filmul apare numa’ bine după “scandalul” de la Gopo. Va mărturisesc că mi-e foarte greu să văd unde anume se discuta rasism sau subcultură în acest film, ba chiar ar fi fost bine să, ar fi avut o temă, un cui de care să agățăm și noi ceva. Dar Cap și pajură al lui Nicolae Constantin Tănase n-are nimic. Îl are pe Salam la final, care apare mai mult ca un gag, de te-ntrebi dacă n-a fost totul o farsă, de unde și alăturarea forțată a “scandalului” de la Gopo. Care totuși avea un context în jurul lui, ataca într-adevăr un status quo, stîrnea discuții necesare despre ce înseamnă cultura română și ce valorificăm. Nu e cazul aici, din păcate. Poate următorul film va fi ceva mai curajos în a spune ceva concret.

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor