Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            "Coco" – Emoție și culoare în lumea morților

            24 noiembrie 2017, Autor: Iulia Blaga
            Camera Secreta
            Bloguri Partenere
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Articolele cele mai comentate
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            În cea mai frumoasă scenă din Coco, Miguel (Anthony Gonzalez), un băiețel mexican cu ochii precum aluna, privește pe un video uscat, în alb-negru, secvențe din vechi filme și interviuri cu celebrul muzician Ernesto de la Cruz (Benjamin Bratt). Miguel stă cu chitara în brațe și foarte aproape de ecran, iar în ochii lui umeziți de bucuria că are un vis și de nerăbdarea de a-l împlini, vezi toată evoluția animației de la începuturi și până azi. Emoția acestui băiețel digital (care în acele momente e mai viu ca un băiețel adevărat) se transmite instantaneu spectatorului, iar acesta se emoționează și el.

             

             

            Marele atu al lui Coco e această empatie pe care o creează între erou și spectator, mai ales că e sudată de tema morții, care ne sperie pe toți. Puțin neobișnuit să vii cu moartea într-o animație de largă respirație, nu? Prin intermediul Zilei Morților, importantă sărbătoare mexicană, când granițele dintre lumea viilor și cea a morților cad, iar cei plecați își vizitează ca într-o permisie familiile, Lee Unkrich (Toy Story 3) și echipa lărgită de la Pixar au ocazia să le dea și copiilor, și maturilor, un „leac de frică”. Pentru cei mici e ocazia de a începe să creadă că, într-un fel, există viață și după moarte, în vreme ce maturii își mai pot îndulci propriile pierderi, adică își pot face un doliu mai blând după cei plecați deja.

             

            O fi lumea de dincolo populată de schelete, dar acestea locuiesc în extrem de colorate locuințe etajate și, mai important, fac aceleași lucruri pe care le făceau și când erau vii. De pildă, Ernesto de la Cruz încă ține concerte pe stadioane, iar statura lui impresionantă e proiectată pe ecrane imense. Dar nici în lumea de dincolo nu se stă o veșnicie. Dacă cei de acasă nu se gândesc la tine, la un moment dat te fărâmițezi pur și simplu și dispari în neant.

             

             

            Miguel pleacă accidental dincolo, atunci când încearcă să fure chitara defunctului Ernesto de la Cruz, pentru a participa, împotriva voinței familiei, la un concurs pentru muzicieni amatori. Familia lui lărgită, populată de o străbunică blândă & absentă și de o bunică autoritară, e extrem de haioasă, dar respinge muzica din cauza stră-străbunicului care, acum mulți ani, și-a lăsat familia pentru a cânta prin lume. În lumea morților, Miguel îl cunoaște pe Hector (Gael García Bernal), un muzician condamnat la dispariție eternă, pentru că nimeni de pe Pământ nu se mai gândește la el, și care încearcă anual să fenteze grănicerii dându-se drept Frida Kahlo (!).

             

            Ca și cum ar fi căzut ei înșiși prizonieri în regatul morților, realizatorii preferă să-și țină personajele mai mult timp pe-acolo decât ar fi fost necesar pentru bioritmul poveștii. Pe ecran, lumea reală e mult mai agreabilă, mai vie și mai plină de umor decât cea de dincolo – și nu pentru că așa e (probabil) în mod natural, ci pentru că estetica ei și personajele care o populează sunt mai atașante. Prin urmare, cele două lumi sunt dezechilibrate, ceea ce face ca acțiunea din regatul morților să înceapă la un moment dat să treneze. Oricum, Coco ți se lipește de suflet cu căldura lui portocalie și rămâne acolo și când se aprinde lumina în sală.

             

             

            Nu același lucru poți spune despre scurtmetrajul care îl precedă în proiecțiile de la cinema, Olaf’s Frozen Adventure, care preia personajele din Frozen și le proptește într-o poveste fără intrigă, dar legată de Crăciun. Cadoul de Crăciun e, de fapt, intenția în sine, nu ce-a ieșit. E adevărat, numai maturii sunt cârcotași la faza asta. Pentru copiii care iubesc Frozen cu pasiune, darul nu se discută.

             

            Trailer Coco


            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor