Știm că de Halloween se poartă horror-ul, iar pentru că aseară am sărbăt...
Jack Nicholson, 1989. Heath Ledger, 2008. Joaquin Phoenix, 2019. Trei ...
Acest film împarte brutal audiența în două: fanatici și profani. Exagere...
Astfel graieste celebrul barbar, desi mai corect ar fi fost sa spuna: macelaresc, macelaresc, macelaresc si, pret de cateva secunde, in film, o dezvirginez pe frumoasa Tamara (Rachel Nichols).
Cand s-a apucat de remake-ul filmului din '82 (in care a jucat Schwarzenegger), regizorul Marcus Nispel pare sa se fi gandit cum sa atraga, pe langa fanii filmelor cu bataie, si publicul feminin. Altfel nu se explica de ce l-a ales, pentru rolul principal, pe Jason Momoa. Tipul, fost model si papusica de Baywatch, pare mai degraba dansator in Flamingo Boys decat luptator. E inalt (1.93 m) si musculos ca un halterofil - nimic de zis - dar si pensat si alunecos, de parc-ar juca un Casanova manelizat. Cu alegerea asta, nu mi-e inca foarte clar daca Nispel va reusi sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura, sau, dimpotriva, va pune pe fuga amandoua categoriile de public.
Nascut din mama eroina
Filmul incepe cu o scena atroce in care mama (Laila Rouass) lui Conan, desi insarcinata bine de tot, lupta cot la cot cu barbatii. Fiindca e ucisa, asistam la o cezariana medievala prin care se naste Conan, legendarul luptator. Filmul e la fel de feroce de la un cap la celalalt, nu exista momente de respiro. Barbarul se bate incontinuu, de mic copil (interpretat de Leo Howard). Ai crede ca atunci cand n-are adversar se opreste, dar nu, nu cata vreme exista frunze de lovit si copaci de chelit.
Te iei de tata, ma?
Povestea e predictibila: Martor la asasinarea tatalui (Rol Perlman) si la distrugerea satului in care a copilarit, Conan hotaraste sa-si dedice tot restul vietii scopului de a se razbuna pe inamicul Khalar Zym (Stephen Lang). "Jason Momoa e un tip enorm, asa ca asta a reprezentat o provocare pentru mine. Khalar se presupune ca e nu numai un maestru al luptei cu sabia, ci si un maestru al luptei cu iataganul cu tais dublu, cosmarul unui luptator ninja. Tot ceea ce faceam trebuia sa fie marcat de siguranta si de precizie.", spune Lang.
Powerpuff Girls
Pentru ca luptele dintre cei doi sa fie mai interesante, fiecare are cate un ajutor feminin. Khalar o are pe Marique (Rose McGowan), fiica sa vrajitoare, care pare un personaj desprins din filmele lui Tim Burton, iar Conan pe Tamara, descendenta directa a vrajitoarei din Acheron, al carei sange ar face sa renasca Masca din Acheron, prin care personajul negativ, Khalar, poate sa-si reinvie sotia moarta. Tamara e frumoasa, se bate alaturi de Conan si, pentru a sublinia puritatea sufleteasca, in pauzele de bataie are privire blanda (si caraghioasa) de caprioara neperturbata de niciun gand.
Mai mult de atat nu avem ce va povesti, fiindca personajele nu fac altceva decat sa se taie ca tiganii la mall. Filmul e plin de scene dure, foarte violente, care le-ar intoarce multora stomacele pe dos. Asa ca, daca va stiti slabi de inger, mai bine nu.
Alexandra Cochinescu