Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Cum își laudă actorii în mod subtil ceasurile scumpe pe covorul roșu

            6 ianuarie 2019, Autor: Alexandra Malachi
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Celebrități elitiste precum Michael B. Jordan sau Chris Pratt lucrează în mod discret(dar sigur) împreună cu stiliștii lor pentru a prezenta pe covorul roșu piese unicat împrumutate de la marile branduri.

             

            Mânecile sacourilor purtate de actori sunt scurtate special la croitor, iar în fotografiile de “frumusețe” mâna trebuie să fie întotdeauna ușor ridicată, poziționată în fața corpului.

             

            Michael B. Jordan cu un Piaget de peste 400.000 de dolari; Kevin Hart cu un Patek Philippe Celestial 6102R

             

            Pe vremuri, un bărbat îmbrăcat bine ar fi purtat așa ceva într-un mod cu totul și cu totul subtil, ceasul abia ieșind ușor de sub manșeta de la cămașă. Dar timpurile s-au schimbat.

             

             

            Pe măsură ce tot mai mulți actori devin ambasadori plătiți pentru mărci de renume precum Chris Hemsworth pentru TAG Heuer, Michael B. Jordan și Ryan Reynolds pentru Piaget, Brad Pitt și Adam Driver pentru Breitling, mizele sunt din ce în ce mai mari.

             

             

            Brandurile urmăresc mai mult ca oricând să își plaseze produsele pe covorul roșu împrumutând piese extravagante și prezentând un ceas – unul dintre cele mai mici și intrigante accesorii pe care îl poate purta un actor – astfel încât să fie remarcat pe covorul roșu și în fotografii, iar asta a devenit un fel de artă.

             

             

            Stilista Ilaria Urbinati îl îmbracă pe Bradley Cooper, care a devenit ambasador IWC anul trecut, și a vorbit despre strategia ei în ceea ce privește ce se întâmplă pe încheietura clientului său. "Se taie la croitor mâneca sacoului pentru ca ceasul să poată fi observat mai ușor", spune ea.

             

             

            Altă tactică ar fi "să lărgești ușor manșeta de la cămașă pe partea unde porți ceasul, ca să poată ieși mai ușor" spune și stilista Jeanne Yang, adăugând că unii bărbați își fac cămăși la comandă și poartă ceasurile strânse cât mai aproape de încheietură, pentru a optimiza vizibilitatea.  

             

             

            Odată ce munca stilistului și a croitorilor s-a încheiat, rămâne în mâinile talentate ale actorilor să laude ceasurile în fața camerelor de luat vederi.

             

             

            Chris Pratt, care încă nu este un ambasador oficial pentru branduri de ceas, dar poartă frecvent piese împrumutate de la Cartier, Panerai și Bell & Ross, e un adevărat specialist, prefăcându-se că își aranjează manșeta, jacheta sau pur și simplu poziționându-și mâna în fața corpului când este fotografiat pe covorul roșu.

             

             

            Rami Malek, care a purtat un Montblanc 4810 Day-Date în timpul campaniei pentru “Bohemian Rhapsody”, își ține adeseori mâinile în șolduri sau încrucișate în față pentru ca ceasul să poată fi observat mai ușor de sub mânecile ușor ridicate.

             

            Și mai e mâna poziționată deasupra abdomenului cu ceasul în centrul atenției.

             

            Joe Alwyn cu un Jaeger-LeCoultre

             

            "Aceasta este fotografia de produs, visul oricărui producător de ceasuri. Cel mai grav e să stai nemișcat cu brațele atârnate pe lângă corp”, spune directorul de creație al Montblanc, Zaim Kamal: "Cel mai natural mod de a prezenta un ceas deosebit de frumos este să îl arăți în continuă mișcare".

             

            Jordan Peele cu un Montblanc

             

            Bineînțeles că nu există o modalitate mai bună de a prezenta o astfel de piesă în timp ce ții sus o statuetă Oscar pe podiumul premianților. "Ajută dacă câștigi", a concluzionat stilista Yang.

             

            Sursa: hollywoodreporter.com

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor