Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Emoții

            4 ianuarie 2018, Autor: Iosif Prodan
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Un film în care Owen Wilson și Julia Roberts formează un cuplu n-ar trebui să fie de mare efect, dar cumva funcționează mai bine decât te-ai aștepta. Pentru că mare parte din prejudecățile pe care le ai despre ei vin din alte filme ieftine în care au mai jucat, ceea ce nu e cazul aici. Nu că emoția pe care filmul o vinde încă din trailer (empatia față de un copil cu deficiențe fizice) n-ar fi vioara-ntâi și automat duce filmul înspre o anumită categorie de cinema, dar ambalajul narativ și regizoral în care povestea e învelită oferă și o oarecare posibilitate de atașament real (nu doar negociat via emoție politically correct).

             

            Augie e un băiat care s-a născut cu o malformație la nivelul capului, a trecut printr-un număr consistent de operații estetice, însă fața lui tot nu arată foarte “normal”. De asta părinții fac homeschooling cu el, dar doar până la vârsta în care ar trebui să între la gimnaziu, când consideră că ar trebui să-și înfrunte diformitatea și să nu-și limiteze complet perspectiva de a se integra social.

             

             

            Nefiind obișnuiți, ca români, cu discursuri educaționale despre bullying sau modul în care tratăm semenii cu diformitati, e posibil să vedem în Wonder un film inspirațional, să fim mai puțin atenți la clișeele care se desfășoară pe ecran timp de o or[ și jumătate și să credităm povestea lui Auggie și a familiei lui cu empatie și să ne lăsăm cuprinși de emoția colectivă din final.

             

            Acest lucru se întâmplă și pentru că povestea lui Auggie (Jacob Tremblay) nu e unidirecțională, după cum am putea crede după primele secvențe. Toți cei care gravitează în jurul lui au la rândul lor drame și trăiesc frustrări dintre cele mai tușante. Sora lui (Izabela Vidovic) primește mai puțină atenție decât ar trebui pentru că părinții sunt trup și suflet alături de fratele mai mic, mama lui Auggie (Julia Roberts) își amână sine die planurile profesionale și personale etc. Prezența acestor povești adiacente reușesc să construiască personaje secundare mai robuste decât ar fi în mod normal, dar și să ofere perspective diferite asupra personajului principal. Care altfel ar fi fost doar the weird kid destinat să fie luat la mișto și bullied până când, datorită unor adulți și copii care au învățat lecția cea bună, “eroul” este salvat din punct de vedere social și pus într-o poziție egală cu ceilalți prin gonflarea unui episod altfel banal (serbarea de sfârșit de an școlar).

             

             

            Momentul de final, extrem de clișeistic prin modul în care e pus în scenă (copilul care abia reușește să se integreze primește un premiu care-l definește ca model de implicare civică, în aplauzele generale ale tuturor, cu muzică uplifting în fundal și cu ceva flashback-uri din momente cheie ale filmului), pare să fie în contradicție cu desfășurarea narativă anterioară, în care, pe lângă perspective narative multiple prin care îl puteai vedea pe Auggie puțin alintat, de exemplu, existau și scurte momente de realism magic de un umor aparte. Dar doar la o prima lectură. Asta pentru că pe parcurs narațiunea jonglează cu personaje clișeu, precum profesorul care a plecat de pe Wall Street pentru a-și urma visul de a preda, familia copilului bogat care e malițioasă și rău-intenționată per se, directorul bătrân care nu poate fi decât înțelept, the good guy care primește în final recompensa pentru că a fost bun all the way etc.

             

            E prematur să zicem că Wonder ar avea șanse la Oscar, dar pare genul de film care să fie capabil să jongleze cu mecanisme de generare a emoțiilor primare, folosindu-se de ele din plin ori demontandu-le cu atenție, ceea ce ar putea fi un atu pentru gala din martie. Însă locurile ocupate de filmele inspiraționale între nominalizări sunt destul de puține.

             


            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor