Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Filme cu one-man show în 8 remarcabile exemple

            31 ianuarie 2019, Autor: Sebastian M. Ceolca
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Fie că evenimentele din viața unui personaj se petrec pe o insulă pustie, într-o cabină telefonică newyorkeză, într-o navă spațială, într-un coșciug, într-o mașină sau într-o sală de concerte, filmele care se axează strict pe existența lor în povești au o încărcătură dramaturgică singulară – în sensul că această încărcătură dramaturgică e dusă în spate de un singur personaj. Uneori, în jurul lui mai există și altele, dar nu întotdeauna. În orice caz, funcția dramaturgică a acelor personaje (pe acolo pe unde ele există) nu fac uneori decât să sprijine gravitatea situației în care se află protagonistul. Câteva dintre filmele pe care le-am ales se petrec în timp (aproape) real, altele se întind, în schimb, pe durate foarte lungi de timp. Însă, și într-un caz și în altul, aceste filme sînt dominate de prezența unei singure persoane.

             

            The Guilty / Den Skyldige (regia: Gustav Möller, 2016)

            guilty

             

            Un ofițer de poliție primește un apel la serviciul de urgență unde își desfăsoară activitatea. La celalalt capăt al firului, se află membrii unei familii (cu care ofițerul vorbește pe rând) care par să treacă printr-o criză serioasă – una care implică o răpire, și care deține intense întorsături de situații. Filmul regizorului danez se întâmplă într-o singură încăpere, e un adevărat studiu cinematografic al tensiunii, sound design-ului și o impecabilă realizare a timpului real care se îmbină ireproșabil cu timpul filmic. Un thriller emoțional extrem de nuanțat, filtrat doar printr-un apel telefonic.  

             

            Phone Booth (regia: Joel Schumacher, 2003)

            phone booth

             

            Colin Farrell e un PR din New York uns cu toate alifiile. Doar că manipulează clienții, își minte soția și potențiala amantă. Intră într-o cabină telefonică s-o sune pe cea din urma și se declanșează coșmarul. Vocea grava a lui Kiefer Sutherland se află la celalalt capăt al liniei, și nu are gânduri prea bune în ceea ce-l privește pe profitorul mincinos. O pușcă cu luneta ațintită asupra lui îl va face să-si reconsidere întreaga existență. Din nou, un thriller intens petrecut în timp real, venit din partea unui regizor mediocru, dar care reușește aici să facă spectatorul să respire cu moderație. În plus, prestația lui Farrell este excelentă, în vreme ce vocea lui Sutherland face să-ți înghețe sângele în vene.

             

            Grand Piano (regia: Eugenio Mira, 2014)

            grand piano

             

            Tot pe modelul stilistic al thrillerului telefonic din Phone Booth, regizorul Eugenio Mira și scenaristul Damien Chazelle, îl aruncă în brațele coșmarului pe Elijah Wood (un pianist care nu prea se putea lăuda cu mari reușite în ultima vreme), imediat după ce găsește în sala de concerte unde urmează sa presteze un bilețel care îl amenință cu moartea dacă greșește o singura notă din partitură. Un sniper (John Cusack), aflat undeva în proximitate, se asigură că cerința îi va fi îndeplinită. Grand Piano e un exercițiu al terorii pure, îndeajuns de tensionant încât frica de scenă e închipuită – literalmente – la nivel extrem.

             

            Buried (regia: Rodrigo Cortes, 2010)

            buried

             

            Ryan Reynolds e un șofer de tir american care se trezește îngropat de viu într-un sicriu, undeva în Iraq. Începe o cursă contra-cronometru – aerul e pe cale să se sfârșească, bricheta pe care o are în buzunar începe să rămână fără gaz, iar telefonul mobil – fără baterie. Încearcă sa-și dea seama ce se întâmplă, apelându-și soția și ambasada SUA. Suspansul e copleșitor, filmul e claustrofob – mai ales prin utilizarea unghiurilor ingenioase folosite de regizor într-un spațiu extrem de limitat pentru a facilita doar minore mișcări fizice, împachetate într-o perpetuă stare de neliniște.

             

            Locke (regia: Steven Knight, 2014)

            locke

             

            Locke (Tom Hardy) se află în propria mașină, din care are conversații telefonice cu familia și cu oamenii cu care lucrează. Printre altele, o serie de evenimente nefericite întâmplate la muncă, par sa stea la baza unui adevărat colaps. Încercând să gestioneze cu succes mai multe situații de criză în acelasi timp, Locke e prins într-un hățiș al deciziilor grele pe care trebuie să le ia imediat la telefon. Filmul , de o remarcabilă încarcătură psihologică, intens și, implicit, apăsător, ne mai demonstrează că Tom Hardy e un actor extraordinar atunci când are ce juca.

             

            Cast Away (regia: Robert Zemeckis, 2000)

            cast away

             

            Povestea acestui modern Robinson Crusoe e una dintre cele mai cunoscute și mai epice demonstrații filmice ale capacității umane de supraviețuire în condiții ostile. E un survival movie, înainte de toate, și proliferează nevoia noastră de a vedea povești primare. Prestația lui Tom Hanks e un adevarăt masterclass în actorie, un desăvârșit one-man show, în vreme ce filmul lui Zemeckis conferă o întelegere mult mai profundă asupra temei singurătății decât au făcut-o predecesorii lui într-un context asemănător.

             

            Moon (regia: Duncan Jones, 2009)

            moon

             

            În acest oarecum excentric Sci-Fi, Sam Rockwell e un astonaut miner care este încontinuu clonat în interiorul unei nave spațiale coordonate de o companie căruia planurile de a extrage energie de pe altă planetă sînt mereu sortite eșecului. Contractul astronautului are perioadă limitată, dar malefica companie gestionează situația într-un mod înfricoșător. Multe dintre SF-urile contemporane încearcă sa ne dea pe spate cu efecte speciale, deținătoare de povești subțiri. Nu e însă cazul și aici. Moon e un SF psihologic, destul de neliniștitor – cumva pe linia lui Solaris al lui Tarkovsky. E un film foarte ambițios, care nu doar că are pretenția să te năucească în mod placut, ci și reușește. Iar Rockwell (în dublu rol) e absolut uluitor.

             

            127 Hours (regia: Danny Boyle)

            127 ore

             

            Lui James Franco îi ia cinci zile să se elibereze din strânsoarea unei stânci care îi ține brațul captiv, după o imprudență fizică pe care o comite în canionul din Utah. E o performanță incredibilă a lui Franco – trecând de la entuziasmul și energia pozitivă a unui sportiv extrem și finalizând cu comportamentul unui om disperat, aproape maniac. Filmul lui Boyle e foarte stilizat, în plus nu pierde nicio secundă din cele 90 de minute pe care și le atribuie – s-ar putea crede că e o dramă disproporționată care se grăbește spre un (aproape) catastrofal sfârșit. De fapt, e un film cu vână, energic și antrenant, care nu prea-ți dă voie sa privești și în altă parte decât spre ecran.  

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor