Știm că de Halloween se poartă horror-ul, iar pentru că aseară am sărbăt...
Jack Nicholson, 1989. Heath Ledger, 2008. Joaquin Phoenix, 2019. Trei ...
Acest film împarte brutal audiența în două: fanatici și profani. Exagere...
A venit momentul să tragem linie și să ne amintim care au fost filmele cu cele mai multe încasări în 2018. Variety a analizat situația, concentrându-se strict pe cât de profitabile au fost sau nu filmele în box-office-ul global.
Iată câteva dintre cele urmărite filme din cinematografe în acest an.
“Black Panther/Pantera neagră”
Cu un buget de producție de 210 milioane de dolari, “Black Panther/Pantera neagră” a încasat, până acum 1,3 miliarde de dolari la nivel global.
Marvel dovedește, astfel, încă o dată că publicul nu are cum să se sature de povești cu supereroi dacă și conținutul e unul potrivit. Filmul lui Ryan Coogler a devenit al nouălea cel mai profitabil film din istorie, potrivit variety.com.
“Incredibles 2/Incredibilii 2”
Producția celui de-al doilea film animat din seria “Incredibles/Incredibilii” a costat 200 de millioane de dolari, iar încasările s-au ridicat la 1,24 miliarde de dolari la nivel mondial.
Așa cum era de așteptat, Disney a adus pe marile ecrane încă cel puțin un film de succes anul acesta. Sequel-ul “Incredibles 2/Incredibilii 2” a devenit unul dintre cele mai profitabile titluri ale anulu și a ajuns pe locul doi, după “Frozen”, în topul celor mai de succes animații ale tuturor timpurilor.
Cu un buget de doar 17 milioane de dolari, “A Quiet Place/Fără zgomot!” a generat încasări totale de 340 de milioane de dolari din toată lumea.
Punem pariu că puțini se așteptau de la Jim Halpert din “The Office” să facă un film horror atât de interesant. Debutul regizoral al lui John Krasinski și-a câștigat notorietatea binemeritată, asta poate și datorită soției sale, Emily Blunt, cu care formează un cuplu și în peliculă.
“The Nun/Călugărița: Misterul de la mânăstire”
Noua producție din universul “Conjuring” a avut un buget de producție de 22 de milioane de dolari și a ajuns să încaseze, la nivel global, 365 de milioane de dolari.
Al cincilea film din franciza supranaturală, filmat în mare parte pe meleagurile din țara noastră, a livrat cele mai mari încasări din serie.
Blumhouse și-a făcut un renume pentru abordarea cu buget redus a tuturor lucrurilor terifiante. În general, maestrul horror Jason Blum nu cheltuie mai mult de 10 milioane de dolari pe filmele sale. La fel s-a întâmplat și cu “Halloween”, care a reușit să câștige de 25 de ori mai mulți bani față de suma investită în el.
Încasările în box-office-ul global au fost de 252 de milioane de dolari. Cu ajutorul actriței de 55 de ani, Jamie Lee Curtis, care își reia vechiul rol, “Halloween” a devenit cel mai de succes film de groază al tuturor timpurilor.
Warner Bros. a făcut un pariu îndrăzneț cu “Crazy Rich Asians”, primul lungmetraj din ultimii 25 de ani cu o distribuție alcătuită numai din actori asiatici. Și a meritat riscul!
Cu încasări de 236 de milioane de dolari la un buget de doar 30 de milioane de dolari, adaptarea cinematografică a romanului scris de Kevin Kwan a devenit cea mai profitabilă comedie romantică a ultimei decade.
Sursa: variety.com