Știm că de Halloween se poartă horror-ul, iar pentru că aseară am sărbăt...
Jack Nicholson, 1989. Heath Ledger, 2008. Joaquin Phoenix, 2019. Trei ...
Acest film împarte brutal audiența în două: fanatici și profani. Exagere...
Toate lucrurile frumoase au un final, iar Game of Thrones nu face excepție. Călătoria fantastică a personajelor noastre preferate va lua sfârșit pe 19 mai. Până atunci însă, ne putem delecta cu câteva povești amuzante de la filmări, trivia și fun facts. Enjoy!
Peter Dinklage, care îl joacă pe Tyrion Lannister, apare în serial mai des decât oricare alt actor – 67 de episoade din totalul de 73.
Dintre cele mai importante 330 de personaje din primele şapte sezoane Game of Thrones, peste 190 au murit.
Kit Harington și Rose Lesie, care îi joacă pe Jon Snow și pe Ygritte, s-au îndrăgostit în timpul filmărilor și s-au căsătorit în iunie 2018.
Înainte de casting, Lena Headey (Cersei) și Jerome Flynn (Ser Bronn), au avut o relație amoroasă care s-a încheiat urât, astfel încât cei doi actori au semnat o clauză în contracte prin care cereau să nu joace împreună și să stea cât mai departe unul de celălalt pe platourile de filmare.
Fostul președinte Barack Obama este fan al serialului Game of Thrones. La finalul sezonului 5, când Jon Snow moare, Obama l-a abordat pe unul dintre regizori pentru a-l întreba care este soarta lui Jon. În plus, fostul președinte a cerut aprobarea de a viziona primele episoade din sezonul 6 înainte de a fi difuzate, iar producătorii au fost de acord.
În romanele “A Song of Ice and Fire”, Daenerys are ochii de culoare mov. Emilia Clarke a încercat să poarte lentile de contact, însă acestea îi afectau prestația artistică, așadar a renunțat la ele.
În anul 2012, aproape 160 de fetițe nou-născute în SUA au primit numele de Khaleesi, care înseamnă regină în limba Dothraki.
În serial, lupul Sansei, Lady, moare la finalul primului sezon, însă actrița Sophie Turner a îndrăgit atât de mult câinele încât a hotărât să îl adopte.
La cât de mult se disprețuiesc Cersei și Tyrion, este greu de crezut că actorii Lena Headey și Peter Dinklage se înțeleg foarte bine în realitate. În timpul filmărilor, cei doi sunt colegi de apartament și sunt văzuți adesea împreună la restaurante și pub-uri. De fapt, Dinklage este cel care a recomandat-o pe Lena Headey realizatorilor serialului, după ce a colaborat cu aceasta în diverse alte proiecte.
Jack Gleeson, care l-a interpretat pe sadicul Rege Joffrey Baratheon, a mărturisit că s-a inspirat din personajul Commodus din "Gladiator", jucat de Joaquin Phoenix. Gleeson a dezvăluit că a încercat să imite zâmbetul batjocoritor al lui Commodus pentru a crea un personaj atât de detestat de public.
Gwendoline Christie, care o joacă pe Brienne of Tarth, a declarat că cea mai dificilă scenă din serial a fost lupta cu The Hound. Actrița s-a antrenat timp de 2 luni cu un expert spadasin pentru scena respectivă.
Iwan Rheon (Ramsay Bolton) a dat inițial probă pentru rolul Jon Snow, însă producătorii serialului l-au considerat mult mai potrivit pentru a-l interpreta pe sadicul Ramsay.
Regina Cersei este una dintre cele mai detestate personaje din serial. Actrița Lena Headey a relatat că aversiunea publicului se reflectă adesea și în viața sa personală, iar oamenii o insultă și cer autografe de la toți membrii distribuției cu excepția ei.
Game of Thrones este unul dintre cele mai costisitoare seriale din istoria televiziunii. Primele sezoane au avut un buget de 50 de milioane de dolari. Odată cu creșterea popularității, după sezonul 6 s-au investit peste 100 de milioane de dolari în fiecare sezon.
Actrița Carice van Houten, interpreta Melissandrei, a fost inițial invitată să dea probă pentru rolul Reginei Cersei, însă a refuzat pentru că era ocupată cu filmările “Intruders”.
În 2014, Regina Elisabeta a Marii Britanii și Prințul Philip au vizitat platourile de filmare GoT din Belfast, în cadrul unei vizite în Irlanda de Nord. Reginei i s-a oferit șansa de a se așeza pe Tronul de Fier, însă a refuzat, deoarece monarhii Marii Britanii nu au voie să se așeze pe niciun tron străin, nici măcar unul fictiv.
Serialul a primit până în prezent 132 de nominalizări la premiile Emmy şi 47 de trofee. Game of Thrones a obținut totodată şase nominalizări la Globurile de Aur, iar actorul Peter Dinklage a câștigat Globul de Aur pentru rol secundar în anul 2012.
Sursa: Bored Panda