Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Madagascar 3. Cum traversăm Europa fără să atragem atenția?

            18 iulie 2012, Autor: Cristina Mihai
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Madagascar 3 ne invită la 93 de minute de aventuri animate 3D regizate de Eric Darnell, Tom McGrath (cei doi au semnat și primele două filme din serie) și Conrad Vernon (Monsters Vs. Aliens).

            Îi reîntâlnim pe leul Alex, zebra Marty, hipopotamul Gloria și girafa Melman care încearcă să ajungă acasă la New York însoțiți de regele Julien, Maurice și trupa de pinguini, făcându-și în acelasi timp prieteni noi: domnișoara jaguar (Jessica Chastain), clovnul italian (Martin Short) sau tigrul siberian Vitaly (Bryan Cranston).

             

             

            Personajele principale sunt așa cum le-am cunoscut, leul generos și vanitos (vocea lui Ben Stiller) zebra trăznită (Chris Rock), girafa nesigură și sperioasă (David Schwimmer) și hipopotamul serios (Jada Pinkett Smith). Cele mai savuroase mi s-au părut personajele secundare pe care am sperat tot filmul să le vad mai mult si care ne-au fost arătate cu economie - regele Julien (Sacha Baron Cohen) și pinguinii.

            Filmul este un melanj bun pentru copii - e o goană ritmată prin Europa care nu lasă timp de plictiseală, vorbește despre valorile prieteniei și arată destule căzături și grimase, așa că reușește să-i facă să râdă chiar și pe cei mai micuți. Din momentul în care eroii ajung la circ, imaginile sfidează în mod spectaculos gravitația și explozia de culori pe muzica lui Katy Perry merită toți banii de bilet. Momentele tensionate care ar putea să-i înfricoșeze pe cei mici sunt puține și scurte. Nici pentru spectatorii mai răsăriti comicul replicilor nu are nimic vulgar sau deplasat. Asta dacă nu considerați deplasate câteva remarci clișeu de genul că francezii muncesc doar 2 săptămani pe an.

            Dependența de borș și frica de înălțime

            Simpaticii prieteni pleacă în căutarea pinguinilor la Monte Carlo unde încearcă să nu atragă atenția vreo 2 minute înainte să aterizeze în mijlocul petrecerii și de aici mai e un pas până când pe urmele lor apare încăpățânata politistă franțuzoaică Dubois (Frances McDormand).

            Dubois -un personaj undeva între păianjen și câine de vânătoare - dovedește o neașteptată slăbiciune pentru Edith Piaf și dorește inexplicabil de mult capul sărmanului Alex pe care-l urmărește de-a lungul lumii. Alergate de aceasta, animalele noastre gonesc între Roma, Londra și Manhattan împreună cu circul, pretext pentru desenatori să ilustreze foarte reușit peisaje urbane celebre și pentru scenariști să ne arate o poveste emoționantă a unor prieteni care se susțin unul pe celalalt. Ca-n basme, personajele urmăresc imposibilul, își depășesc limitele: dependența de borș, frica de înălțime și deziluziile. Sau, în cazul clovnului italian, își depășesc limita inteligenței. Plin de bune intenții și bună credință, acesta mărturisește că uneori i s-a spus chiar că are o inteligență medie. "Ești peste medie de inteligent" - spun prietenii. "Mmm, nu cred" conchide acesta senin dupa câteva secunde de gândire.

             

             

            Ce faci? Zebrele nu șofează, doar pinguinii și oamenii șofează!

            Madagascar 3 are exact ce trebuie ca să-i țină pe cei mici pe scaune tot timpul filmului - acțiune non-stop. Ca bonus, avem o parodie la slow-motion-ul din Matrix, ironii la adresa polițistilor europeni (cei francezi de exemplu se dovedește că poartă mascara), exuberanța circului afro visat de Marty. Filmul încearcă să facă umor practic din orice, chiar și din povestea de dragoste între regele Julien și o ursoaică retardă și mirositoare. Stilurile de umor fiind așa de contradictorii, unii vor râde mai mult ca alții, cert. Cu toate astea, poți spune că filmul este peste medie de inteligent, la categoria potrivită de vârstă.

             

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor