O zi la Divan

Divan, adică gastronomie plus cinefilie egal festival. O balcaniadă a comunicării vizuale și extazelor culinare, organizată de Mircea Dinescu, la dumnealui pe moșia de la malul Dunării.

De 8 ani încoace Divan este unul din festivalurile mici și cochete de film și antren. Cu scop clar: film balcanic, amplasament extrem de fotogenic (care impune și cerșește pozări repetate). Huzureală danubiană intersectată cu proiecții și discuții, multă gastronomie și alcooluri lejere, de vară.

O zi festivalieră începe destul de matinal (orele 9 trecute fix) și se încheie destul de tardiv (undeva după miezul nopții).

Micul dejun este un sortiment de performance ad-hoc, printre cirezi de viespi oltenești disperate după nițel gem, nițică slană. Și dă-I de mănâncă în timp ce faci teatru-dans sau balet-karate printre bestiile bâzâitoare. În mod miraculos, nu se înregistrează victime, și dulceța de casă e și mai delicioasă după ce fentezi inamicii zburători.

La orele zece se dă drumul la scurtmetraje. Toate de prin balcani, câteva de pe la noi. Filme scurtre și suspect de serioase, cu tematici umane general-valabile grupate pe și pe lângă tematica ediției de anul ăsta: iubirea în Balcani.

După o pauza de flendureală, la ora 12 avem documentar. Un poem despre marinari și femeile din porturi, impecabil vizual și cu mult patos (Exotica, Erotica, etc al grecoaicei Evangelia Krainioti).

Partea de gastronomie intervine pe la orele 14. Viespile sunt în pauză și oltenia scoate la înaintare bucate autentice. Masa durează aproximativ cât un film, și cu concursul unor vinuri de-ale lui Dinescu o siestă este inevitabilă.

Sau prin camerele de la conac, sau pe plaja de la Dunăre. Ah, plaja de la Dunăre. Cu radio local și nisip ultra-fin și ideal pentru o lectură, pentru un somn, pentru o discuție. E ceva ancestral apropos de natura de aici. Sălbatică și imperturbabilă.

Regruparea la Gara Fluvială, pentru prima proiecție a serii. Lungmetraje de ficțiune. Humiditate (Nikola Lujca) thriller straniu și fascinant cu nevastă adulterină dispărută și un  sot determinat să camufleze lipsa femeii. Un rol principal demn de American Psycho (Milos Timotijevic, Serbia) și o atmosferă de confuzie plină cu suspansuri. Excelent, la fel ca When the Day Had No Name (Teona Strugar Mitevska, Macedonia) o dramă cu adolescenți macedoneni aflați la frontiera cu Albania și la frontierele maturizării. Cu mai mult curaj și mai multă gravitate decât un teenage drama american, fie el de Sundance sau nu, cu un fler admirabil pentru  pus pe ecran hățișul de furii, speranțe și neîmpliniri.

Masa de seară vine ca demonstrație de virtuozitate, cu o prezentare a bucătarului special-guest și-a preparatelor pe care le propune. Se discută tehnici de gătit, ingrediente secrete, se iau în considerare echivalente și corespondențe gastronomice. Prelungit și divănit până în buza proiecției în aer liber din Valea Cinematografică, festinul de seară este punctul de maxim culinar al zilei.

Filmul de noapte este o proiecție specială: Gadjo Dillo, lansat cu două decenii în urmă. În prezența Ronei Hartner și finalizat cu un concert Impex și cu o premieră de videoclip (Fata de pe plajă, al impexilor, filmat pe meleagurile dunărene). Petrecere ca în Balcani.

Text: Cristi Mărculescu

Credite foto: Sorin Florea & Adi Bulboacă