Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Pet Sematary: Un portret al durerii modernizat

            17 aprilie 2019, Autor: Sebastian M. Ceolca
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Noul Pet Sematary cinstește, în felul lui, romanul lui Stephen King și filmul original al regizoarei Mary Lambert. Nu e un rateu total, așa cum unii s-au grăbit s-o spună, ci o interpretare diferită, croită după așteptările amatorilor de cinema horror difuzat în mall-uri.

             

            fata

             

            Pentru cei nefamiliarizați cu romanul lui Stephen King sau cu filmul original (regizat de Mary Lambert în 1989), în Pet Sematary/ Cimitirul animalelor, familia Creed se mută din Boston într-o casă de la țară, în Maine, o zonă în care circulă cu mare viteză mașini de mare gabarit. Doctorul Louis Creed (Jason Clarke), soția lui, Rachel (Amy Seimetz) și cei doi copii ai lor, află de vîrstnicul lor vecin Jud (John Lithgow) că pe proprietatea lor se află un cimitir (scris greșit „sematary”) în care sînt înmormîntate animale de companie. În vecinatatea lui se află un pămînt misterios, capabil să readucă la viață orice este îngropat în el. Consecințele vor fi teribile, îndată ce o cumplită tragedie va lovi întreaga familie. Căci, după cum o spune, la un moment dat, bătrînul Jud, care trăiește acolo de-o viață: Sometimes dead is better.

             

            pet

             

            Prin comparație, filmul regizoarei Mary Lambert e mai fidel literei romanului lui King (asta și pentru că el însuși a scris scenariul filmului după propria-i carte). Astfel, acest horror remarcabil (altminteri destul de subapreciat), atinge complexitatea procesului suferinței după pierderea unui membru al familiei și a naturii misterios-supranaturale aflate în roman. În plus, acest altar inchinat durerii unui om face din filmul lui Lambert (și din romanul lui Stephen King) o dramă pătrunzătoare care alege să se desfășoare prin intermediul horrorului.  

             

            pet2

             

            Noul Pet Sematary, regizat de Kevin Kölsch și Dennis Widmyer, e diferit. S-ar putea începe prin a menționa că anumite aspecte de ordin narativ au suferit schimbari majore. Cei doi regizori aleg să înlocuiască evenimente semnificativ-dramatice cu altele. De fapt, este o interpretare nouă, și aproape liberă, a romanului și/ sau a filmului original. Asta nu înseamnă ca impactul emoțional lipsește cu desăvîrșire. (De exemplu, suferința lui Louis atinge o dimensiune narativă și interpretativă importantă în suma deciziilor greșite pe care ia.) De asemenea, momentele cu viziunile doctorului, în care apare pacientul pierdut pe masa de operație, cu capul pe jumătate zdrobit, și amintirile soției lui despre sora decedată (prezente, de altfel, și în primul film) stau în sprijinul etichetei horrorului pe care i-am pune-o cu ușurință filmului pe spate. Însă moștenirea asta preluată de la King și de la Lambert e adaptată cerințelor amatorilor de horror de mall. Tot acest tablou al durerii e transformat, aproape în întregime, în sperieturi cu pisica care iese brusc din dulap sau din umbra ușii, cu amintirile sorei defuncte, care se contorsionează și se deplasează cu repeziciune pînă lovește camera de filmat, și cu transformarea cimitirului, înghițit de o ceață densă, într-un soi de parc tematic cu alură gotică. Dar toate aceste aspecte fac subiectul unor soluții regizorale clasice și perfect executate/ funcționale. În cele din urmă, dragostea dintre Ellie, fiica doctorului, pentru motanul Church rămîne cheia întregii povești. Filmul nu uită asta, oricîte schimbari a fost dispus să faca, așa încît, în cele din urmă, meditația lui King asupra mortii și reînvierii nu-și prea pierde din eficiență. E ajutată și de interpretări excepționale (de la Jason Clarke pînă la micuțul Gage – a cărui asemanare cu actorașul din filmul lui Lambert este de-a dreptul înfricoșătoare), dar și de întreaga experiență traumatizantă prin care trece familia Creed. E limpede că cei doi regizori știu să facă film horror – au știut și să accentueze segmente esențiale din poveste, non-horror, care să-i facă cinste cărții.  Însă, în cele din urmă, într-un presupus concurs dintre aceste două filme, cel nou ar pierde cu siguranță.

             

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor