Povestea slujnicei s-a împotmolit

Din păcate cred că asistăm la încă un serial stricat de nevoia producătorilor de a-l lungi peste măsură și a menține atenția publicului acolo unde nu mai e nimic de văzut. Sîntem în plin sezon 3 al The Handmaid’s Tale, mai exact la episodul 4 și încă nu s-a întîmplat nimic remarcabil. Observam în cronica anterioară că încă n-a murit nimeni și așteptam din moment în moment să aibă loc o răsturnare de situație care să ducă lucrurile spre ceva concret.

Ei bine, nu doar că nu se întîmplă asta, dar nu se întîmplă de fapt nimic. Acest episod 4 e o lungă criză emoțională. A lui Emily pentru că se reîntîlnește cu soția sa și băiatul lor, a lui Ofhoward că își revede bebelușul, a lui June că își revede în minte botezul Hannei, a Serenei cînd află că fata pe care i-a făcut-o June e în viață etc.

Pe o scară de la nimic la irelevant, ce se întîmplă în acest episod e undeva între, întrucît June își pune iar la bătaie skill-urile de femeie intrigantă și ajunge în poziția de mediere între Fred și Serena (a propos, această Olivia Steer de Gilead). Nu ne e clar ce anume face, pentru că nu vedem întîmplîndu-se ceva concret, dar pare că a negociat bine, întrucît o vedem fumînd cu poftă la final. Cadrul e cel puțin ridicol, pentru că spectatorul nu are acces la detaliile concrete ale înțelegerii și nu vede ce presupune mai exact noua postură în care este June.

O altă pistă care fusese lansată în primele episoade dar care a fost complet abandonată acum e cea cu Comandantul Joseph Lawrence, la discreția căruia teoretic se află June, acesta neapărînd nici măcar o secundă în episodul 4. Iar femeile pe care ea le-a salvat de la a fi trimise în colonii și complotul pe care îl pregătește împreună cu Marthele sînt și ele suspendate, cît June ia o pauză de țigară de la (ceea ce înțelegem că e) plot-ul principal al sezonului.

Avem însă cîteva pastile aruncate în oceanul de posibile evoluții ale serialului, cînd June zice de vreo două ori că simte o oarecare atracție față de Fred (cel care o violase repetat și care îi tăiase degetul soției sale, pedepsind-o practic pentru feminism). Acesta, disperat pentru că poziția socială îi e pusă în pericol, dar probabil și din considerente emoționale, sau chiar erotice, apelează la ajutorul pe care June i l-ar putea da (deși nu e clar cum) în rezolvarea relației cu Serena.

Acest lucru se întîmplă oricum în finalul episodului cînd vestea că Nichole, fata “lor”, e în viață, îi re-unește indirect și, sperăm, încă o dată, că vom avea o desfășurare narativă ceva mai solidă în episodul următor. Din păcate, însă, la cum se prezintă lucrurile cred că avem de-a face cu o continuare dezlînată a unei povești inițiale foarte suculente și care era în măsură să trateze nu doar derapaje din zona drepturilor omului, cît și chestiuni religioase, a politicilor publice, drepturilor femeilor etc.

Dacă primul sezon era deosebit de thoughtful în direcția asta, iar al doilea teribil de entertaining (chiar thrilling în anumite momente) prin desfășurarea imprevizibilă a acțiunii (imaginea cu June stînd cu shotgun-ul la piept sperînd - și noi împreună cu ea - că nu va fi găsită de Fred & Serena e absolut memorabilă), se pare că acest al treilea sezon e un fel de House of Cards wannabe, unde strategia politică devine cheia de boltă a unei povești lipsite de motivație dramaturgică.