Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            Răzbunarea naturii și eco-horror-ul, în 9 mari exemple

            14 mai 2018, Autor: Sebastian M. Ceolca
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Adesea trecute cu vederea sau apreciate prea puțin de fani și istorici ai cinema-ului horror, așa-numitele filme de tip revenge of nature și eco-horrors explorează cu regularitate „felurile prin care omenirea a intervenit în procesul ordinii naturale” (Paul Wells, The Horror Genre: From Beelzebub to Blair Witch). Desigur, atunci când ne băgăm neinvitați nasul, „intervenit” înseamnă că, de obicei, o dăm serios în bară. Fie că ne aflăm din întâmplare în coliziune cu cei mai feroce reprezentanți ai naturii, fie ca ei sunt rezultatul propriilor noastre greșeli, am ales nouă filme (fără să întocmesc neapărat un top din ele) care evidențiază orori de tot felul, dacă „civilizația” (mai mult sau mai puțin între ghilimele) nu-și face curat în cameră.

             

            King Kong (regia: Merian C. Cooper și Ernest B. Schoedsack, 1933)

             

            Super-campionul filmelor cu monștri și unul dintre momentele de vârf ale cinematografiei hollywoodiene de început, în materie de efecte speciale, rămâne unul dintre cele mai iubite capodopere cinematografice din toate timpurile. Povestea (pe care o știm cu toții) subliniază gros conflictul dintre civilizație și natură. King Kong, care a împlinit de curând 85 de ani de la premieră, e primul exemplu în care umanitatea eșuează lamentabil, în încercarea ei de a controla forțe naturale subapreciate. În orice caz, primul King Kong e atât de uriaș, încât să fie supus mai multor interpretări, mai mult sau mai puțin potrivite – ținând cont, în mod special, de situația socio-politică în care s-a întâmplat să debuteze.

             

             

             

            Gojira / Godzilla (regia: Ishir Honda, 1954)

             

            Arme nucleare americane își testează eficiența. Rezultatul acestor experimente odioase îl aduc în prim-plan pe Gojira – primul monstru-reptilian - care va sta la baza unui lung șir de filme japoneze în care orașul Tokyo va fi distrus (aproape) în totalitate. Balada asta a distrugerii totale și-a mai pierdut, între timp, din forță, însă rămâne cel mai mare export cultural-cinematografic japonez și unul dintre cele mai desăvârșite exemple ale eco-horror-ului.

             

             

            The Birds (regia: Alfred Hitchcock, 1963)

             

            Tippi Hedren sosește într-un orășel de coastă, Bodega Bay. Aici se întâlnește întâmplător cu Rod Taylor, într-un magazin de animale. Înainte de a-l vizita (cu intenția de a-i face o surpriză) e atacată de un pescăruș care va prevesti soarta întregului oraș – cârduri de păsări, care parcă au înnebunit fără nicio explicație, obligă locuitorii micuțului oraș-port să se baricadeze în propriile case. The Birds rămâne un soi de anomalie în filmografia lui Hitchcock, dar, încadrat în acest context, rămâne unul dintre cele mai populare filme despre lupta dintre om și mediul înconjurător. Victoria ambelor părți e relativă.

             

             

            Jaws (regia: Steven Spielberg, 1975)

             

            Filmul care s-a făcut responsabil în anii ’70 de o mulțime de plaje goale aflate pe malurile oceanelor, se află încă în fruntea celor mai mari producții americane ale tuturor genurilor produse vreodată. Însă, scos din confortul popularității lui și a celebrelor scene (sub)acvatice, care ne dezvăluie treptat silueta magnificului rechin-alb ce înghite mai tot ce-i iese la suprafață, Jaws analizează atât de riguros tema luptei dintre uscat și apă, încât mesajul e aproape palpabil.

             

             

            Piranha (regia: Joe Dante, 1978)

             

            Filmul lui Joe Dante a inclus printre fanii lui, celebri și declarați, pe însuși Steven Spielberg – la vremea aia mare amator de horror subacvatic, așa cum a demonstrat-o anterior în Jaws. Dante și scenaristul John Sayles se duc în zone gore și amuzante, cu povestea unor turiști ignoranți, devorați de pești ucigași creați de guvern. E un camp-horror care nu se ridică, însă, la nivelul seriozitații lui Jaws, dar e destul de serios încât Dante să exacerbeze ideea că, pe timpul verii, tot un duș ar fi mai indicat, în detrimentul unui scăldat în ape dulci, dubioase.

             

             

            Prophecy (regia: John Frankenheimer, 1979)

             

            Filmul lui Frankenheimer e un environmental horror care se produce la mai multe niveluri: în pădure, în apă, în pești și, implicit, în interiorul animalelor. Un inspector al mediului ajunge cu soția lui într-o zonă montană, în care se defrișează păduri. La prelucrarea lemnului se folosește mercur care, ulterior și accidental, ajunge în apă. Somonii își triplează mărimea, urșii îi consumă, drept pentru care se transformă în niște hidoșenii radioactive care nu mai țin cont cine-i de partea pădurii și cine nu. Surpriza filmului o constituie un Armand Assante amerindian, care încearcă să înfrunte ursul-mutant cu un arc cu săgeți. Prophecy e o plăcere vinovată, care se ia cam prea mult în serios și care poate fi văzut cu cel puțin un prieten. Însă va sta la baza unei stilistici utilizate de multe eco-horror-uri care-i vor urma.

             

             

            The Food of the Gods (regia: Bert I. Gordon, 1976)

             

            Pe o insulă izolată, o substanță dubioasă își face simțită prezența din pământ. O localnică își hrănește găinile cu ea. Orătăniile ajung de mărimea unui hambar, la fel și șobolanii care se hrănesc cu ce a mai rămas din masa lor. Un grup de orășeni, venit pe insulă la vânătoare, încearcă stângaci să controleze această problemă stringentă. Filmul e un deliciu absolut, care nu o singură dată o ia complet razna, dar se încadrează perfect în peisajul horror-ului cauzat de mediul înconjurător.

             

             

            Alligator (regia: Lewis Teague, 1980)

             

            Un aligator de mărimea unei șopârle e aruncat la toaletă. Mulți ani mai târziu, după ce s-a hrănit cu carcasele unor câini aruncați în canalizare, de către o companie care produce substanțe chimice, reptila, ajunsă acum mai mare decât un autobuz, se pune pe terorizat orașul și pe toți cei care-l ocupă. David (Robert Forster) încearcă să-și dea seama ce se întâmplă. Alligator a fost un film foarte popular la noi, pe la mijlocul anilor ’80. Cei trecuți bine de vârsta de 30 de ani nu au cum să uite că l-au văzut pentru prima oară la televizor. La o revizionare, să zicem vreo trei decade mai târziu, mesajul filmului atinge dimensiunea creaturii din canalizare.

             

             

            The Bay (regia: Barry Levinson, 2012)

             

            Un parazit misterios ajunge în apa potabilă a unui orășel. Rezultatul? Peste 700 de locuitori mor în cele mai oribile moduri. Trei ani mai târziu (pe parcursul duratei de 24 de ore), un reporter încearcă să facă lumină în acest caz îngreunat de autorități corupte. The Bay e un horror found-footage puternic și nemilos, care, prin prisma (sub)genului, trage cu forță un semnal de alarmă eco-activist. Rămâne cel mai neliniștitor, veridic și pertinent exemplu al eco-horror-ului actual.

             

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor