Spiderman e departe de casă și nu numai

A venit vara, ne pregătim cu toții de călătorii și concedii, la fel cum face tînărul Spider-Man. Lăsat de Tony Stark să ducă mai departe renumele Avengerșilor, Peter Parker e un puști de liceu care pleacă în #eurotrip cu colegii de clasă. Îi place de MJ, una dintre colegele lui, care-l simpatizează pentru că, aveam să aflăm ulterior, îl bănuiește că e Spider-Man.

Deși pleacă în #eurotrip, băiatul nostru se confruntă cu apariția unor monștri-dezastre naturale care distrug tot în jurul lor. Singura opțiune a lui Nick Fury (cu care Spider-Man are o relație destul de ciudată tura asta) e Mysterio, un tip despre care nu știm prea multe, decît că are niște super puteri cu care reușește să oprească intemperiile. Iar Spider-Man ar fi și el de ajutor, mai ales că se anunță niște obstacole și mai periculoase, iar contribuția sa se lasă așteptată deja de prea mult timp.

Doar că Peter e un adolescent, îi stă gîndul la fete și la gașca lui de liceu, nu la salvat omenirea; ba chiar renuntă și la ochelarii șmecheri primiți cadou de la Tony Stark și cu care poate controla mult mai multe lucruri decît și-a imaginat vreodată. Tocmai pentru că nu e pregătit pentru așa ceva, “îi dă de pomană”, cum ar veni, lui Mysterio, care se dovedește foarte curînd a fi un impostor. Și care e la originea tuturor monștrilor care apar.

Modul prin care impostura ăstuia e atît de ușor de crezut se datorează unui alai de drone programate să creeze un imaginar atît de palpabil încît realitatea e complet obliterată. Spider-Man e nevoit să apeleze astfel la un al șaselea simț, în fond la instinct, ceea ce nu e o super putere, ci ceva cît se poate de uman. Și pentru că supereroii nu prea mor cînd e cazul să rezolve o problema atît de gravă, Spider-Man reușește să-l învingă pe Mysterio, își recuperează ochelarii, rămîne și cu fata și totul e bine. 

Nu e mare poveste ce se întîmplă în acest “episod” din seria cu Omul păianjen, nici foarte spectaculos nu e în 3D (și nici măcar IMAX-ul nu se merită), ba e chiar pasabil, ca multe alte adaptări după comics-uri celebre. Sigur, fanii își primesc doza pe care o așteptau de ceva timp, sînt satisfăcuți văzîndu-și favoriții la luptă pe marele ecran și cam asta e tot. Din păcate zona asta de cinema mainstream nu reușește să ofere prea multe pentru non-fani, cum ar fi să cîștige adepți noi pentru “cauză” ori vreo experiență cinematografică de ne-ratat. Povești precum cea din Spider-Man: Far From Home, în care un super-erou are o latura umană, iubește și este iubit am mai văzut de ne-am săturat. Ba chiar e inflație de subiecte de genul.

Deci dacă nu sînteți deja fani ai seriei și vi se pare cool să încercați ceva nou de la Marvel, puteți da skip la acest Spider-Man, poate gășiți ceva mai interesant la cinema perioada asta (deși sincer să vă zic, nu prea e puternică concurența). Nici pe Netflix lucrurile nu sînt mai roz, Iglesias încearcă să stîrnească niște rîsete cam chinuite, Shaft e destul de penibil, iar pe HBO GO seria Handmaid’s Tale stă să moară în chinuri de vreo 5 episoade, sezonul 3 din Divorce e departe de a fi spectaculos sau măcar relatable și tot așa. Din păcate ne paște o vară fierbinte dar cam pustie prin cinema-uri.