Step Up: Revolution

Am intrat la film relaxat, fără nicio așteptare din partea lui, cu aceleași picioare de lemn (metaforc, vorbind) cu care dansez (nu fac asta), care m-au condus la un film despre dans. Un fel de Alice în Țara Minunilor eram. Doar că la final am zis: “Mi-ar plăcea și mie să dansez ca ăia.” Am aflat, când am citit pe bilete locul, că este și 3D, deoarece nu aveam vreo idee despre film. Recunosc, am văzut primele două părți, care au fost ok, dar apoi n-am mai vrut să mă intereseze. Aceasta este partea a patra, care este tradusa cu “Dansul Dragostei: Revoluția”, un lucru pe care nu-l voi înțelege vreodata. Este peste capacitățile mele intelectuale această traducere.

Probabil dacă îl vedeam acasă, pe un monitor de calculator/laptop, chiar și televizor, mi se părea cea mai mare porcărie. În schimb, la cinema, în formatul 3D, care i-a oferit mult dinamism peliculei, chiar a fost drăguț. Bineînțeles, nu te duci la un film ca ăsta pentru că vrei să afli sensul vieții, să plângi ca la Titanic (asta doar dacă nu ești o puștoaică care plânge la Twilight) sau să te întrebi “ce ar fi fost dacă…”. Te relaxează și îți animă ziua mai tare, iar cât timp rulează, din pricina formatului 3D și a scenelor de dans (care sunt foarte bune, mai ales cea de la muzeu, preferata mea), nu prea te plictisești. E adevărat, scenariul este unul des întâlnit, clișeeic și previzibil. Băiatul cu pătrățele de la periferia orașului, se îndrăgostește de fiica celui care vrea să construiască un complex modern de hoteluri chiar în locul unde el, familia și prietenii săi locuiesc. Restul veți vedea și voi ce se va întâmpla. Ah, orașul în care se petrece acțiunea este Miami.

citeste toata cronica daninovac.com