Vrei la cinematograf?

        Filme
          Actori, regizori, scenaristi, producatori
            vezi toate rezultatele »

            Camera secreta

            Home » Camera secreta » Sub soarele nopții

            Camera secreta

            • Festivalurile de azi
            • #biografice
            • #Cronica
            • #esteHorror
            • #interviu
            • #ZonaCopiilor
            • Premierele lunii
            • Saga Amurg
            • TOP "Cei mai ..."
            • TOP "Cele mai ..."

            Bloguri partenere

            • CineAmator

            Reviste partenere

            • Revista 2
            • Revista 1
            • Revista 3

            23 aprilie 2018

            Autor: Iosif Prodan
            Categorii:

            Midnight Sun, deși onest în intenții (o dramă romantică, venită totuși cam tîrziu în aprilie, ar fi fost mai nimerit în jur de 14 februarie), e străveziu ca desfășurare a acțiunii iar intuirea finalului nu e mai puțin frustrantă decît rezolvarea în sine a poveștii.

             

            Katie e o tînără care și-a petrecut toată viața diurnă închisă în casă, întrucît o boală rară i-ar declanșa un cancer la piele mortal dacă ar fi expusă la razele soarelui. Nu e foarte clar cum și cînd a fost depistată această boală (întrebarea legitima fiind: cum de părinții și medicii au depistat-o înainte ca boala să se declanșeze?), cert e că nu există un tratament. Katie mai e și orfană de mamă, locuiește cu tatăl ei fotograf și e vizitată constant de o prietenă din copilărie, Morgan. Charlie e un băiat care trece în fiecare zi prin fața casei ei, iar aceasta are un crush care se întinde pe parcursul a multor ani, pînă cînd, într-o noapte, se întîlnesc “întîmplător”. Apoi ies, tot ies, pînă cînd… evident, se întîmplă ceea ce nu trebuia să se întîmple, dar cumva nimeni nu e vinovat moralmente de ce se întîmplă, iar Katie moare.

             


             

            Midnight Sun nu e un film chiar de duzină, are trimiteri intertextuale către clasici ai genului, precum The Notebook sau Twilight (mai puțin 50 Shades, avînd clar un alt public țintă) și încearcă să evite pe cît posibil momente nerealiste sau forțări ale realității filmice. Chiar dacă moartea survine / e declanșată în urma unei atingeri a soarelui de doar o secundă (în ultima secundă în care soarele o putea atinge pe Katie), secvența mai largă în care are loc această nefericită (la propriu & la figurat) “touch of death”, frizează tragicul. O diferență cel puțin la nivel de definiție între dramă și tragedie e că în cazul dramei moartea survine în mod accidental sau necesar (bătrînețe etc); tragedia însă e cauzată de forțarea de către individ a unor limite de care personajul e conștient, și le asumă dar își propune să le depășească. Ceea ce Katie și face, moartea propriu-zisă fiind forțată de dorința ei de a trăi cît mai multe experiențe de care nu s-a putut bucura pînă atunci.

             

            Poate că e puțin pretențioasă comparația cu tragedia greacă (Midnight Sun nefiind nici pe departe așa ceva), însă instrumente de acest tip pot fi folositoare. Pe tot parcursul întîlnirilor lui Katie cu Charlie, acesta din urmă nu află nimic despre boala ei. Deși presată de tatăl său, dar și de prietena cea mai bună să-și clarifice situația, Katie oferă o explicație greu de combătut. Ea preferă să se “deghizeze” într-o fată normală, vrînd să fie percepută astfel de către Charlie și dorindu-și să fie iubită în mod sincer, nemediat de boala pe care o are.

             

             

            Revenind totuși la secvența cauzatoare de moarte, e totuși o chestiune care atîrnă greu în deciderea verosimilității modului în care acțiunea filmului e gîndită. Alternarea între prima parte a lungmetrajului, unde totul pare sub control, știm foarte bine care sînt dramele pre-existente și limitele personajului principal și apariția factorului disturbator, Charlie și a sentimentelor care vor destabiliza starea de fapt inițială, sînt în măsură să restrîngă eticheta pe care o putem pune filmului. Aceste alternări între stările pozitive, chiar comice, de feel good și cele dramatice, unde toți actanții contemplă la un final ce va fi să vină, plus secvența foarte importantă în economia filmului, a atingerii lui Katie de către razele soarelui, încadrează filmul mai degrabă în genul melodramei, de unde e greu să mai iasă (dacă vreunul din realizatori și-a propus cumva altceva).

             

            Micile scăpări regizorale ale lui Scott Speer, precum cadrul în care tatăl îi varsă cenușa lui Katie în apă imediat după ce aceasta își trăiește ultimele clipe alături de Charlie - un montaj destul de brut, care cam ucide farmecul melodramatic al momentului și nu oferă prea mult timp pentru tear jerk, sînt alternate de înscenări cît se poate de tușante - secvența care trimite la The Notebook se petrece într-o gară unde Katie cîntă la chitară și îl întîlnește pe Charlie, iar în fundal apare un tren cu aburi, desprins dintr-o cu totul altă epocă & alt univers cinematografic.

             


            Comenteaza subiectul

            Nume
            Email
            Comentariu
            Pentru a publica mesajul va rugam introduceti in spatiul liber codul de mai jos


            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site
            Abonare newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Nici noua nu ne place spamul, asa ca iti garantam ca nu vom da email-ul tau altora.

            Abonarea s-a facut cu succes!