Titlul nu e ales intamplator. Regizat si scris de J.J. Abrams, Super 8 nu este altceva decat un elogiu adus insusi producatorului Steven Spielberg. Dar un elogiu care nu are nicio sansa de a egala productiile lui Spielberg.
Monstrul din Super 8 e o combinatie intre ET si baubaul din Lost. Urat si pus pe fapte rele, ne arata ce s-ar fi ales de ET daca, in loc sa dea peste Drew Barrymore si Henry Thomas, ar fi dat numai peste oameni rai, care se opun intoarcerii sale acasa.
Povestea
In vara lui ’79, un grup de copii din oraselul Lillian, Ohio, se hotaraste sa faca un film cu zombies, pentru un festival local. In timp ce filmeaza cu camera lor Super 8, copiii sunt martorii unui accident de tren inspaimantator, pe care il surprind pe film. Reusesc sa scape din mijlocul dezastrului, dar isi dau seama ca n-a fost un simplu accident. Trenul, care apartine U.S. Air Force transporta o incarcatura ciudata (din care unul dintre copii sterpeleste o piesa). De aici pornesc aventurile: la putin timp dupa eveniment, in oras incep sa se raporteze disparitii misterioase si evenimente inexplicabile. Ajutorul de serif, Jackson Lamb (Kyle Chandler) incearca sa descopere adevarul.
Nostalgie spielbergiana
J.J. Abrams nu a plasat degeaba actiunea in 1979 (perioada lui ET). Incercarea sa de a reitera universul lui Spielberg, de atunci, e mai mult decat evidenta.
Desi copiii alesi pentru Super 8 nu reusesc sa-i concureze pe Drew Barrymore si pe Henry Thomas, sunt foarte buni. Joel Courtney si Elle Fanning, in special, ar putea duce in carca tot filmul, chiar daca am elimina cu totul povestea monstrului si suspansul.
Un monstru retro
In prima parte a filmului, grupul de copii care cauta raspunsuri duce cu gandul si la ‘It’, de Stephen King. Pe masura ce actiunea se desfasoara, insa, lucrurile se duc in alta directie, culminand cu un final fericit si usor naiv, de genul « pace si prietenie ». Actiunea e tipica unui film in care actorii principali sunt copii. Exista scene in care cei mici se descurca admirabil, mai bine decat un adult, si care tin de categoria « Lassie » si « Singur acasa ». Adica o trupa de mucosi rezolva cu brio situatii in care soldatii tremura si sunt in pragul lesinului (imaginati-va cum ar fi sa urmariti monstrul din Aliens la el acasa, ca sa-i puneti lipici pe coada si sa-i trageti caciula pe ochi, doar ca ar fi mai mare si ar avea mai multe picioare).
Actiunea e plasata intr-un timp in care nu existau celulare, calculatoare si internet, iar copiii inca se mai jucau cu trenulete mecanice. Asta adauga la farmecul povestii, pentru ca atunci parca nici raul nu era chiar atat de rau sau, oricum, daca era, se distingea categoric de bine. Spre deosebire de povestile contemporane, in care totul e gri, « nuantat » si confuz, iar finalul e neconvingator sau te lasa de obicei cu o strangere de inima (si cu promisiunea unei continuari, eventual).
Daca vreti un ET cu mai multa actiune, cu happy end si cu mesaj pozitiv, filmul merita din plin pretul biletului la cinema.
Oksana Radu
