Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            The Umbrella Academy, unul din cele mai cool seriale inspirate de benzi desenate

            13 februarie 2019, Autor: Anca Maco
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Două benzi desenate lansate de Dark Horse Comics se contopesc în noul serial musai de urmărit pe Netflix din 15 februarie, mai ales dacă te-ai săturat de tot ce-au scos Marvel și DC până acum sau ești în căutarea unui serial bun, cu eroi interesanți, pe care să-i însoțești punându-ți mintea la contribuție.

            Cele mai importante elemente din „The Umbrella Academy: Apocalypse Suite” și „The Umbrella Academy: Dallas” se regăsesc în primul sezon de 10 episoade al serialului „The Umbrella Academy”, a cărui poveste pornește de la momentul în care 43 de copii se nasc simultan, în diferite colțuri ale lumii, deși mamele lor n-au avut semne de sarcină.

             

            Șapte dintre aceștia au fost adoptați un savantul excentric și bogat, Sir Reginald Hargreeves (Colm Feore) care-i antrenează pentru a-și folosi superputerile încă de mici, mai ales în echipă, pentru a salva lumea. Doar că nu le dă nume, iar din pricina educației stricte, în care cultivarea inteligenței emoționale nu-și are loc, la maturitate nu se suportă între ei și au tot felul de probleme: nr 3 îl iubește pe nr 1;  nr 2 nu suportă pe nimeni, mai ales pe nr 1 care e liderul grupului și insistă să însoțească o polițistă în misiuni periculoase șamd.

             

             

            După vreo 50 de ani în care-a fost captiv în viitor, unde-a văzut nu doar moartea celorlalți, ci și sfârșitul omenirii, îmbătrânind, numărul 5 revine fix la înmormântarea lui Hargreeves, unde s-a reunit toată gașca. Doar că el e acum din nou în corpul unui băiat de 10 ani, deși mintea lui a trăit o viață.

             


            Aidan Gallagher (Nicky din Nicky, Ricky, Dicky & Dawn) face la 15 ani un rol fantastic – al unui tânăr morocănos, tipicar și uituc ca un octogenar, care nu se poate abține să conducă represalii sau să-i repeadă pe ceilalți, mai tineri și mai neexperimentați, dacă nu-și bea cafeaua.
            Misiunea asumată, vulnerabilitățile fiecăruia și relațiile dintre personaje, laolaltă cu universurile în care are loc acțiunea sunt punctele forte ale scenariului artsy, întunecat și plin de ironie dezvoltat de Jeremy Slater, asistat de Gerard Way (liderul My Chemical Romance) - după benzile desenate create de el și ilustrate de Gabriel Bá (care e și co-executive producer). Fiecare episod e construit coregrafic, în special scenele violente, iar muzica punctează inspirat și deseori, surprinzător, fiecare bucată importantă, după care te aștepți deja la un respiro amuzat, urmat de sânge pe pereți - spre exemplu când asasinii  Cha Cha (Mary J Blige) și  Hazel (Cameron Britton) mitraliază tot ce le stă în cale.

             

            Familia:
            Nr 1 - Spaceboy - Luther Hargreeves - un tip masiv (are capul pe corpul unei gorile marțiene), super puternic (poate rezista doar cu cască în spațiu), care și-a petrecut doi ani pe lună (Tom Hopper), e singurul devotat cu adevărat tatălui adoptiv și memoriei acestuia, așa că e absolut sigur că moartea lui n-a fost naturală și caută vinovatul;
            Nr 2 - The Kraken - Diego Hargreeves, un justițiar iute la mânie, artist al cuțitelor (David Castañeda);
            Nr 3  - The Rumor - Allison Hargreeves, o fostă actriță divorțată care poate convinge pe oricine să facă orice, doar folosindu-și vocea (Emmy Raver-Lampman), iar faptul că poate oricând modificâ realitatea prin minciună atrage și neîncrederea fraților, chiar dacă a jurat că nu-și mai folosește puterile;
            Nr 4 - The Séance - Klaus Hargreeves, un medium care poate levita și are puteri telekinetice, dependent de droguri care vede spiritele și poate vorbi cu ele (Robert Sheehan);
            Nr 5 - The Boy - un puștan care poate călători în timp și se poate teleporta (Aidan Gallagher)
            Nr 6 - The Horror  - Ben Hargreeves, decedat, un tip „locuit” de monștri din alte dimensiuni, care apare doar în viziuni
            Nr 7 - The White Violin - Vanya Hargreeves, o violonistă temătoare și împăciuitoare (Ellen Page) căreia i s-au suprimat puterile în copilărie (fiind exclusă de la toate activitățile din familie) și care și-a descris în autobiografia publicată cu succes motivele pentru care a părăsit academia. E considerată deseori inutilă și n-are deloc încredere în ea, deși este, de fapt, cea mai puternică dintre toți.

            Copiii-minune sunt asistați de Pogo (Adam Godley), un cimpanzeu genial, și nu prea au contact cu mama lor robotică (Jordan Claire Robbins), dar acum sunt adulți care, de nevoie, trebuie să stea împreună, într-un mediu care nu le face plăcere pentru că le amintește de toate suferințele și transformările pentru care se învinuiesc unul pe altul, și trebuie să împiedice apocalipsa (lucru care li se pare mai ușor de făcut decât să-și ceară iertate unul de la altul sau să se poarte frumos).


            Încăpățânați și impulsivi, nu reușesc să-ți arate afecțiunea pe care o simt unul față de altul, iar frustrarea asta e ca o ceață care persistă pe tot parcursul primului sezon, așa că dorința de binge ar putea fi întreruptă de nevoia fizică de aer și lumină. Mai ales dacă apare senzația că urmărești un X-Men cu eroi ale căror superputeri native sunt la fel de puternice ca traumele din copilărie cauzate de un prof Xavier abuziv și intransigent, din pricina căruia ar avea nevoie de încă un sezon de terapie în grup ca să stea toți fericiți la masa de Crăciun fără să se ia la bătaie după 5 minute.

             

            Oricum, familia din „The Umbrella Academy” are darul special de a te captiva cu poveștile și problemele ei mai mult decât familiile din soap operas și, pe alocuri, mai mult decât grupurile din seriale cu eroi proscriși gen Titans (disponibil pe Netflix) sau Deadly Class (de văzut pe HBO dacă vă plac serialele bune cu liceeni).


            Flashbackurile sunt mai bine integrate în țesătura serialului (dacă ați văzut The Haunting of Hill House s-ar putea să vi se pară familiară zona), dar estetica pare să urmeze mai degrabă intenția de arăta cât mai mult și ciudat cu putință deodată, așa că senzația de artificial nu întârzie să apară. Fără atâta atenție pentru prețiozitate care dăunează întregii construcții (ca și în cazul Preacher sau Sense 8), ar fi fost cu siguranță, mai ușor de urmărit de mai multe categorii de public.

            Oricum, cei care au consumat din meniul Netflix seriale ca Iron Fist, Jessica Jones, Daredevil, Gotham, Luke Cage sau fanii benzilor desenate s-ar putea să-l vadă de două ori.
            Iar dacă începeți să-l vedeți acasă și vă nimeriți în vizită la prieteni care abia s-au apucat, revederea e și mai plăcută la un pahar de vorbă, ba poate chiar da naștere unor discuții care mai antrenează și mușchii empatiei.

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor