În așteptarea sezonului final „Game of Thrones”, fanii au parte de...
Sebastian Stan își trăiește din plin visul american. Și e doar la ...
Girl e filmul care ne-ar fi prins bine tuturor să-l vedem în adolescen...
Este posibil ca Edge of Tomorrow, să fie cel mai bun film al lui Tom Cruise de până acum, însă lăsăm publicul să decidă acest lucru. Regizorul Doug Liman pare să fi realizat un SF palpitant, atractiv pentru fanii genului, cât şi pentru ceilalţi spectatori. Pe lângă efecte speciale fantastice, filmul aduce în prim plan şi o interpretare spectaculoasă pentru Emily Blunt, care joacă pentru prima dată într-un thriller de acţiune.
Povestea este plasată într-un viitor apropiat, în care Pământul este invadat de o rasă extraterestră extrem de ostilă. Întreaga planetă este atacată în mod constant, iar omenirea abia mai poate face faţă. Ofiţerul William Cage (Tom Cruise) nu a călcat niciodată pe câmpul de luptă, dar se vede prins subit într-o misiune sinucigaşă. Deşi este ucis în doar câteva minute, Cage se trezeşte în mod inexplicabil la începutul zilei fatidice, retrăind în mod repetat aceleaşi experienţe care s-au încheiat cu moartea sa. Însă, cu fiecare bătălie purtată, Cage devine din ce în ce mai experimentat şi, împreună cu ofiţerul Rita Vrataski (Emily Blunt), ajunge din ce în ce mai aproape de înfrângerea extratereştrilor. Vor găsi cei doi o modalitate de a înfrânge rasa extraterestră ce a pus stăpânire pe planetă? Vă lăsăm să descoperiţi singuri, vizionând filmul.
Proiectul a fost intitulat iniţial „All you need is kill”, la fel ca romanul japonez ce stă la baza scenariului. Ulterior, producătorii au schimbat numele în Edge of Tomorrow, în mare parte „din cauza discuţiilor negativiste în legătură cu amplasarea cuvantului „kill” (omor) în titlu”, după cum a relatat Sue Kroll, director de marketing internaţional şi promovare globală la Warner Bros. Noul titlu a fost prezentat la evenimentul Comic-Con de la San Diego, în 2013.
Deşi mulţi critici au considerat filmul “repetitiv”, subiectul este unul atractiv şi deloc asemănător cu altele ce au la bază invazia extraterestră. Producătorii se bazează, de asemenea, pe faptul că Tom Cruise, este încă un actor de succes şi iubit de milioane de oameni. Cele mai recente filme ale sale, Oblivion şi Jack Reacher au avut încasări de 286, respectiv 218 milioane de dolari. Dar să nu uităm că cinefilii sunt concentraţi în această perioadă şi pe filmele X-Men: Days of Future Past, Transformers: Age of Extinction şi Maleficent. Va fi o vară cu multe premiere bune, deci şi concurenţă mare.
Regizat de Doug Liman şi scris de Christopher McQuarrie, filmul mai are în distribuţie actori precum Bill Paxton, Charlotte Riley, Lara Pulver şi Jeremy Piven.
Sursa: variety.com