Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            TOP seriale de văzut în mai 2018

            26 aprilie 2018, Autor: Anca Maco
            Camera Secreta
            Articolele cele mai citite
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Autori Filmsi
            Am gasit Pentru tine

            Iată cele mai interesante titluri din ferta lunii mai în materie de seriale.

            2 mai

             

            Being Serena 


            HBO prezintă o miniserie din 5 episoade despre evenimentele care au precedat sarcina celebrei jucătoare de tenis Serena Williams, complicaţiile suferite, naşterea primului copil şi apoi revenirea pe teren. Documentarul a fost realizat de HBO Sports şi grupul IMG.   

             

            Cobra Kai

            YouTube Red vine cu un serial web în care joacă William Zabka şi Ralph Macchio, starurile Karate Kid, însă acţiunea proiectului pus la cale de Jon Hurwitz, Hayden Schlossberg şi Josh Heald are loc la 34 de ani de la filmul original. Serialul urmăreşte povestea rivalităţii dintre Johnny Lawrence şi Daniel LaRusso odată cu redeschiderea dojoului Cobra Kai de către primul.

             

            Colony


            Al treilea sezon din Colony, serialul SF creat de Carlton Cuse şi Ryan J. Condal, regizat de Juan José Campanella, cu Josh Holloway şi Sarah Wayne Callies în rolurile principale continuă haosul din distopicul Los Angeles unde unii locuitori susţin şi alţii contestă, organizaţi âîntr-o structură de rezistenţă, regimul militar al Transitional Authority care serveşte estratereştrii ("Hosts") pe care-i prezintă drept prieteni şi salvatori. Sătui să vadă familii dezbinate de zidurile trasate de extratereştri şi separare între clasa privilegiată cu o mulţime de facilităţi care prosperă pe ceama celor închişi într-un oraş în care n-au libertate de mişcare sau de exprimare, fiind duşi să lucreze la Fabrică şi fiind mereu supravegheaţi electronic, oamenii din Rezistenţă îşi riscă viaţa să lupte cumva cu asupritorii. Se prind că o mai mare organizaţie - Global Authority se ocupă de dealurile dintre Transitional Authorities şi Hosts şi că lupta trebuie să ia forme mai inteligente şi să îşi cooroneze altfel acţiunile, să nu mai aibă atâtea pierderi, multe cauzate şi de oamenii în care îşi pun încrederea. Saga familiei Bowman separata de fiul lor Charlie la Arrival, dramele tatăului Will Bowman, fost agent FBI, costrând să se alăture forţelor de represiune Redhats care urmăresc să lichideze membrii rezistenţei, eforturile nevestei Katie, agent al Rezistenţei, cu care face schimb de informaţii, nebuniile celuilalt fiu Bram care trece de zid pentru a se alătura unui alt grup, continuă într-o nouă direcţie din 2 mai.

            VEZI TRAILER AICI 

             

            4  mai

             

            A Little Help with Carol Burnett


            Vin 12 episoade dintr-un foc pe Netflix din A Little Help with Carol Burnett, serial în care legenda comediei americane vorbeşte cu copii între 4 şi 9 ani care oferă sfaturi de viaţă unor celebrităţi ca Taraji P. Henson, Billy Eichner,  Mark Cuban, Julie Bowen, DJ Khaled, în faţa publicului.

             

            The Rain

            Am văzut pe nerăsuflate primele 3 episoade din The Rain, serial scandinav care are premiera pe Netflix. Deşi are ceva asemănări cu The Walking Dead sau The Tribe, îşi vede de drumul poveştii unor fraţi închişi vreme de 6 ani într-un buncăr care-i protejează de ploaia dubioasă care coţine un virus ce le-a omorât mama şi i-a separat de tatăl plecat să lupte cu problema asta pe care doar el ar fi putut s-o rezolve, şi pe urmele căruia pronesc după ce alţi puştani le deschid buncărul şi-i scot de acolo, cu scopul ulterior declarat de a găsi mâncare într-o lume nenorocită, plină de cadvre şi de câţiva supravieţuitori hămesiţi. Vor ajunge Simone şi fratele ei mai mic Rasmus să-şi găsească tatăl, rezistând ploilor care vin noaptea şi problemelor din gaşca aia nouă sau de pe drum? Vedeţi din 4 mai încolo, că merită.

             

            6 mai

             

            I'm Dying Up Here


            Pe Showtime începe noul sezon din  I'm Dying Up Here, un excelent serial de comedie creat de  David Flebotte şi produs de acesta alături de Jim Carrey, Michael Aguilar şi Christina Wayne. Scena de stand-up a anilor 70 pe care se antrenează comicii aleşi de agenţi de talente e concentrată în clubul lui Goldie (Melissa Leo) care visează să apară la emisiunea 'Tonight Show' şi să cunoascp succesul. În sezonul ăsta, Brad Garrett (“Everybody Loves Raymond”, “This Is Us,” “Law & Order: SVU”, “Fargo”) va juca rolul legendarului Roy Martin pe care Goldie vrea să îl atragă într-un parteneriat pentru mentoratul debutanţilor. Îi veţi revedea în distrubuţie pe Ari Graynor, Michael Angarano, Clark Duke, Andrew Santino, Erik Griffin, RJ Cyler, Al Madrigal şi Jake Lacy.

             

            Sweetbitter


            Sweetbitter aduce pe Starz povestea lui Tess (Ella Purnell), din romanul omonim al lui Stephanie Danler. Tess are 22 de ani şi vrea o viaţă nouă în New York, de aia se şi bucură atunci când se angajează într-un restaurant. Dra lucrurile o iau razna, ea fiind prinsă în vâltoarea nopţilor pierdute şi a relaţiilor care o dezamăgesc. Alături de Ella Purnell joacă bine Caitlin FitzGerald, Paul Sparks şi Tom Sturridge.

             

            10 mai

             

            Motherland


            Sundance Now prezintă un serial de comedie de la BBC creat de Sharon Horgan (Catastrophe, Divorce) cu Anna Maxwell Martin şi Lucy Punch. După cum v-aţi prin din titlu, vorbeşte desprea toate provocările şi problemele maternităţii.

             

            Safe

            Harlan Coben (Tell No One) a creat pentru Netflix o miniserie de 8 episoade cu Michael C. Hall în lodul unui chirig văduv care încearcă să facă faţă provocării de creşte singur doi copii, reuşeşte să îşi refacă viaţa alături de o altă femeie şi e lovit de drama dispariţiei uneia dintre fiice, într-o comunitate ce părea sigură şi minunată. Ies, însă, nişte secrete întunecoase la suprafaţă...

             

            12  mai

             

            Patrick Melrose


            Romanele lui Edward St. Aubyn stau la baza miniseriei (5 episoade) care ajunge pe Showtime. Povestea tragică a lui Patrick, un copil care creşte chinuit în Sudul Franţei şi ajunge dependend de droguri pe la New York, urmând ase recupre prin Marea Britanie care-i e de fapt casă, îl are în rolul principal pe celebrul Benedict Cumberbatch.

             

            25 mai

             

            Picnic at Hanging Rock


            Amazon prezintă o producţie australiană după romanul publicat în 1967 de Joan Lindsay despre un grup de eleve care dispar subit...
            Miniseria de 6 episoade are parte de Natalie Dormer şi Yael Stone în rolurile principale.

             

            30 mai

             

            Reverie


            Intră în grila NBC un nou serial cu Sarah Shahi (Person of Interest, Chicago Fire, Fairly Legal) şi Dennis Haysbert (Kodachrome, Incorporated, Backstrom) ale căror personaje fac echipă să salveze oamenii prinşi într-o lume virtuală. Lumea are multe aşteptări de la acest proiect pus la cale de Mickey Fisher (Extant).

             

            Unbreakable Kimmy Schmidt 

               

            Unul din cele mai bune seriale de comedie ale ultimilor 10 ani (scris de Robert Carlock şi Tina Fey) revine cu al patrulea sezon pe Netflix.
            Noile aventuri din Unbreakable Kimmy Schmidt vor fi, însă, difuzate în două părţi de câte 6 episoade, prima parte fiind incluse în streaming pe 30 mai. Unde se duce oare povestea tinerei studente Kimmy (Ellie Kemper) după ce-a reuşit să treacă peste anii în care-a fost ţinută într-un buncăr de un fals pastor care-i promisese că o scapă de apocalipsă, de reântâlnirea cu mama care n-a căutat-o, de tristeţile de după relaţiile care i-au frânt inima, de provocările întâmpinate la facultate, şi ce aventuri mai are alături de colegul ei de apartament, fantasticul Titus Andromedon (Tituss Burgess), proprietara  Lillian (Carol Kane) şi socialita Jacqueline White (Jane Krakowski)?

            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor