Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont
            Aboneaza-te la Newsletter

            Aboneaza-te la newsletterul FilmSi pentru a primi pe e-mail stirile care te intereseaza.

            Abonarea s-a facut cu succes!
            Anunta-ma

            Cand se lanseaza in cinema

            Cand se lanseaza pe DVD

            Cand apar stiri noi

            Cand vine la TV

            Sinopsis Cloud Atlas

            Unul din cele mai aşteptate filme ale finalului lui 2012 este ATLASUL NORILOR, rezultat al muncii de echipă a reputaţilor cineaşti Lana Wachowski, Tom Tykwer şi Andy Wachowski.  O dramă intensă şi impresionantă, ATLASUL NORILOR explorează impactul consecinţelor pe care le au asupra oamenilor acţiunile lor, de-a lungul trecutului, prezentului şi viitorului.

             

            Povestea urmăreşte evoluţia unui suflet care se transformă de-a lungul câtorva secole dintr-un ucigaş într-un erou, modelându-se prin acţiune, mister, dramă şi romantism. O singură faptă bună reverberează pentru a provoca o revoluţie la sute de ani distanţă în viitor.

             

            Tom Hanks şi Halle Berry se află în fruntea distribuţiei care include nume de marcă internaţionale, precum  Jim Broadbent (“Iris”), Hugo Weaving, Jim Sturgess, Doona Bae, Ben Whishaw, James D’Arcy, Zhou Xun, Keith David si David Gyasi, precum şi Susan Sarandon (“Dead Man Walking”) şi Hugh Grant.  Fiecare actor apare în mai multe roluri pe măsură ce povestea înaintează prin timp.

             

            Scenariul şi regia aparţine trioului Lana Wachowski, Tom Tykwer si Andy Wachowski. Fraţii Wachowski au schimbat istoria filmului SF cu trilogia “Matrix”, care a avut încasări de peste 1,6 milioane de dolari. Tom Tykwer a câştigat un premiu Independet Spirit şi o nominalizare la premiile BAFTA pentru regia şi scenariul filmului “Run Lola Run”, iar mai recent a regizat thrillerul “Perfume: The Story of a Murderer”, de asemenea câştigător al unor premii importante.

             

            Bazat pe romanul best seller cu acelaşi nume al lui David Mitchell, şi publicat în România de editura Humanitas, sub titlul “Atlasul norilor”, filmul e produs de Grant Hill (“The Thin Red Line,” “The Tree of Life”), de două ori nominalizat la Oscar, Stefan Arndt (“The White Ribbon,” “Goodbye Lenin!,” “Run Lola Run”), de trei ori nominalizat la premiile BAFTA, precum şi de Lana Wachowski, Tom Tykwer şi Andy Wachowski.  Philip Lee, Uwe Schott şi Wilson Qiu sunt producători executivi, iar coproducători sunt Peter Lam, Tony Teo şi Alexander van Dülmen; Gigi Oeri este producător asociat. Muzica e compusă de  Tom Tykwer, Johnny Klimek şi Reinhold Heil.

             

            Echipa din spatele camerelor de filmat e formată din directorii de imagine John Toll şi Frank Griebe, scenografii Uli Hanisch şi Hugh Bateup; montajul e realizat de Alexander Berner, iar costumele sunt create de Kym Barrett şi Pierre-Yves Gayraud.  Efectele vizuale sunt coordonate de Dan Glass.

             

            CUMPARA

            Voteaza Cloud Atlas

            Fotografii (125) Cloud Atlas
            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor
            2012-07-03