Vrei la cinematograf?
        Filme
          Actori si regizori
            vezi toate rezultatele »

            CONTUL MEU

            Creeaza cont

            „Captain America: Război Civil” – secvenţa de luptă de 17 minute, cu 26% mai mare şi mai impresionantă în IMAX

            28 aprilie 2016, Autor: Aura Iancu
            Stirile cele mai citite
            Stirile cele mai comentate
            Am gasit Pentru tine

             

             

             

             

             

            Iron Man sau Captain America? Pregătiţi-vă să alegeţi de partea cui sunteţi, la începutul lunii mai se anunţă un adevărat „Război Civil” pe marile ecrane din România, odată cu lansarea mult-aşteptatului film Captain America: Civil War. Şi doar la Cinema City puteţi urmări războiul civil al supereroilor şi în spectaculosul format IMAX, pe cele mai mari ecrane din ţară, având parte de o experienţă impresionantă. De altfel, regizorii Joe şi Anthony Russo au gândit Captain America: Civil War având în minte camerele IMAX şi au filmat cele 17 minute din lupta epică dintre Răzbunători cu noile camere ALEXA IMAX de 65 mm, făcând din Captain America: Civil War primul film în care se utilizează noile camere digitale 2D dezvoltate în cadrul parteneriatului dintre IMAX și ARRI.


            Mai mult, producătorii vor folosi noile camere pentru a filma Partea întâi şi Partea a doua din Avengers: Infinity War, primul film de la Hollywood filmat în totalitate cu camerele IMAX. Iar prin folosirea acestor camere de cea mai înaltă rezoluţie, producătorii de film au posibilitatea de a avea un format extins pentru prezentarea filmelor, oferind publicului o vizionare cu adevărat copleşitoare.

             

            Camera ALEXA IMAX de 65mm este un aparat digital 2D de ultimă generație, dezvoltat printr-un parteneriat între ARRI și IMAX, utilizat de către regizorii de top care lucrează în format IMAX. Această cameră, alături de procesul IMAX de digital re-mastering, oferă cel mai înalt nivel de captare a imaginii digitale, rezultând în imagini realiste de o claritate uimitoare, detalii incredibil de fine, culori vii și contrast superior.

             

            Exclusiv în IMAX, secvenţele se vor extinde pe verticală pentru a umple întregul ecran, oferind cu 26% mai multă acţiune decât ecranul standard, de o claritate şi culoare neegalate, pentru o experienţă cu adevărat unică şi captivantă.

             

            Lansat deja în Statele Unite, filmul nu a primit decât cuvinte de laudă de la critici și, fără a dezvălui prea multe, fie că eşti sau nu fan Marvel, cu siguranţă acest film îţi va reda încrederea în forţa şi farmecul supereroilor.

             

             

             

             


             



            Comenteaza Subiectul
            Numele tau Email-ul tau Comentariul tau Introdu codul alaturat

            Toate campurile sunt obligatorii.
            Adresa ta de e-mail nu va aparea pe site

            Comentariile Utilizatorilor